Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica Bucur Ciobanul a fost resfințită
Numeroși credincioși din Capitală au participat ieri, 24 iunie, la slujba de sfințire a Bisericii Bucur Ciobanul din București, săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la un altar de vară special amenajat în vecinătatea bisericii ctitorite de legendarul cioban Bucur, întemeietorul așezării care este astăzi capitala României.
Ziua de sărbătoare de la Biserica Bucur Ciobanul din București a început ieri de dimineață cu slujba de sfințire a locașului care a fost restaurat și înfrumusețat în ultimii ani prin grija părintelui paroh Ionuț Bărbulescu și cu sprijinul enoriașilor, al ctitorilor și binefăcătorilor. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, împreună cu soborul de slujitori, a săvârșit rânduiala de înconjurare în exterior a bisericii, cu citirea evangheliilor rânduite, rostirea ecteniilor și rugăciunilor și ungerea locașului cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu agheasmă. În continuare, a fost târnosită Sfânta Masă din Altarul bisericii. Au fost așezate sfintele moaște în piciorul acesteia și apoi Sfânta Masă a fost pregătită pentru sfintele slujbe. De asemenea, așa cum este rânduiala, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfințit și icoanele din interiorul bisericii, a uns locașul cu Sfântul și Marele Mir și l-a stropit cu apă sfințită.
După aceste rânduieli deosebite, care se săvârșesc mai rar la o biserică, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie într-un altar de vară amenajat lângă Biserica Bucur Ciobanul, care, deși monument istoric, are dimensiuni mici, neputând primi toți credincioșii care au participat la slujbe duminică. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul au făcut parte: părintele Aurel Mihai, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, arhimandritul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit, judeţul Neamţ, părintele Ioan Vartan Armași, protoiereu al Protopopiatului Sector 4 Capitală; părintele Valer Ulican, protoiereu al Protopopiatului Sector 5 Capitală; părintele Costel Burlacu, protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală; părintele Ionuț Bărbulescu, parohul Bisericii Bucur Ciobanul, precum și alți preoți și diaconi.
Model de smerenie și slujire a semenilor
Duminică, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea minunii vindecării slugii sutașului consemnată la Matei 8, 5-13. În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei duminicale, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus că smerenia și ascultarea sunt virtuți care sensibilizează și înalță sufletul omului la Dumnezeu. „O asemenea atitudine ca a sutașului se observă în Sfintele Scripturi, cel puțin la doi dintre marii Apostoli. Unul dintre ei, Sfântul Petru, care, văzând mulțimea peștilor adunați la porunca Domnului, i-a spus Mântuitorului Hristos că nu este vrednic să rămână la el pentru că este om păcătos. Altă dată, marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, spunea: «Vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu». Centurionul sau sutașul roman a avut smerenia pe care nu o au astăzi oamenii importanți, oamenii cu anumite funcții, cum era și el având în subordine 100 de soldați romani. A recunoscut această neputință, și chiar înstrăinarea lui de dreapta închinare a lui Dumnezeu, pentru că el cinstea zeii păgânilor, dar totuși îl cinstea și pe Dumnezeul Cel Adevărat pentru că ridicase o sinagogă în Ierusalim. Mântuitorul a spus un lucru extraordinar despre cel care era păgân, închinător la idoli și străin de neamul și idealul ideilor: «Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință»”, a evidențiat Preasfinția Sa. De asemenea, ierarhul a amintit în cuvântul de învățătură și despre viața Sfântului Ioan Botezătorul și despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, sărbătoriți ieri.
La finalul cuvântului său, Preasfinția Sa a adresat felicitări comunității Bisericii Bucur Ciobanul, precum și preotului paroh pentru restaurarea și înfrumusețarea locașului istoric. „Ne bucurăm astăzi și de reînnoirea acestui sfânt locaș, care s-a făcut cu multă jertfă în ultima perioadă. S-au realizat numeroase lucrări: consolidarea locului pe care a fost ridicată biserica simbol al Bucureștilor, apoi toate celelalte intervenții, de la subzidire la schimbarea acoperișului și refacerea turlei, de la restaurarea ancadramentelor și celorlalte piese importante istorice la înfrumusețarea bisericii la interior. Grija pentru elevii seminariști, credincioșii și pelerinii care vin din alte zone arată că această biserică, deși este mică, săvârșește o lucrare mare și frumoasă”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a transmis binecuvântarea și felicitarea Patriarhului României pentru lucrarea misionară desfășurată la Parohia Bucur Ciobanul din Protoieria Sector 4 Capitală. La rândul său, părintele paroh Ionuț Bărbulescu a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru dragostea ce o poartă comunității credincioșilor, a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul și celorlalți preoți și diaconi pentru slujire și a oferit ierarhului o icoană cu chipurile ocrotitorilor Bisericii Bucur Ciobanul, Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oferit distincții mai multor persoane, ctitori și binefăcători, care au ajutat și sprijinit lucrările de renovare, restaurare și înfrumusețare de la Biserica Bucur Ciobanul. Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” a fost oferit părintelui paroh Ionuţ Bărbulescu, iar Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” a fost acordat arhimandritului Zenovie Grigore.