Biserica Dichiu-Tirchileşti, ieri şi azi

La Biserica Dichiu-Tirchileşti, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“, au început din anul 2008, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu sprijinul Primăriei Sectorului 2, dar şi cu sprijinul credincioşilor, ample lucrări de construcţie şi restaurare.

La această biserică situată pe Strada Icoanei nr. 72, Capitală, au mai fost efectuate lucrări în trecut, mai ales în urma unor cutremure. Conform istoricului Bisericii Dichiu, aceasta a fost alungită în anul 1880. Din anul 2008, luna iulie, au început ample lucrări de consolidare, refacere şi construcţie atât la locaşul de cult (interior şi exterior), cât şi la curtea interioară. „Referitor la consolidarea bisericii, s-a pornit de la subzidirea acesteia, s-au ridicat stâlpi de consolidare, care au fost încastraţi în zid, apoi s-a ajuns până sus la centura bisericii, care şi ea a fost în totalitate refăcută. De asemenea, a fost consolidat şi acoperişul cu grinzile şi arcele din pod. Acoperişul fiind desfăcut, s-a constatat că nu prezintă o mare garanţie, deoarece materialul lemnos era grav afectat, de aceea l-am refăcut în totalitate, folosind tablă de cupru. Proscomidiarul vechi, care era foarte mic, a fost de asemenea extins în urma consolidării bisericii şi am creat acolo şi un veşmântar. La interior am folosit pardoseală din marmură deschisă, iar pe sub ea am aplicat un sistem de încălzire, foarte util“, ne-a spus pr. paroh Constantin Murgoci.

O lucrare destul de mare, care a necesitat mult timp şi efort, a fost renovarea casei parohiale, care nu putea fi locuită. Acest proiect a început tot în anul 2008, luna septembrie, şi a fost finalizat în anul 2011. Între casa parohială şi biserică existau în perioada 2010-2011 nişte construcţii vechi, dezafectate, pe care Consiliul parohial a decis să le demoleze. „După demolarea acelor construcţii nelocuibile am făcut ordine în curte, am igienizat terenul şi l-am nivelat, astfel încât am oferit o mare deschidere bisericii. Între timp am început şi amenajarea curţii. Erau foarte mulţi copaci în neorânduială, dar pe parcurs ne-a venit ideea de a construi o capelă, un lumânărar şi nişte toalete pentru credincioşi. Astfel, în 2012 am primit aprobare pentru construcţia capelei, iar anul acesta în luna martie, ne-am apucat de lucrări. Sperăm ca în martie 2015 să finalizăm lucrările de construcţie a capelei“, ne-a spus pr. paroh Constantin Murgoci.

Tot prin grija şi dragostea părintelui paroh astăzi Biserica Dichiu este împrejmuită de un gard de zid şi fier, intrarea la biserică este pavată, iar persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o intrare laterală dotată cu o rampă. „Sperăm ca în anul 2015 să refacem atât pictura interioară, cât şi pe cea exterioară, mai ales că avem aprobare de la Comisia de pictură bisericească şi avizul favorabil de la Ministerul Culturii pentru lucrarea de conservare, curăţare, desprăfuire şi reintegrare, acolo unde este cazul“, ne-a mai declarat pr. paroh Constantin Murgoci.

Un frumos locaş construit în stil brâncovenesc

Biserica Dichiu este un monument istoric de arhitectură construit în stil brâncovenesc, datând din secolul al XVIII-lea. Conform unor date provenind din surse nespecificate, „Istoricul bisericii“, se menţionează construcţia clădirii în anii 1773-1775. Nu există pisania originală a bisericii. În acea perioadă, amplasamentul bisericii se situa în afara zonei centrale dense a Bucureştiului, pe un mic dâmb, înconjurat de lacuri, iar destinaţia iniţială pare să fi fost aceea de biserică a unui schit de călugări. Tot conform tradiţiei, numele bisericii, având hramul „Adormirea Maicii Domnului“, s-ar datora celor doi ctitori: un ieromonah sau arhimandrit, dichiu, mai-mare peste călugării de la Sfânta Mitropolie, împreună cu un laic, Tirchilă, de unde şi numele locaşului de cult - Dichiu-Tirchileşti. Cât despre schitul dintru început, este probabil că el era foarte redus ca număr de călugări, căci clădirile indicate în planul Borroczyn sunt deosebit de modeste şi e greu de presupus că puteau adăposti mai mult de câteva persoane. În plus, până la începutul secolului XX, curtea bisericii era folosită drept cimitir, împiedicând probabil extinderea clădirilor schitului. Cu trecerea timpului, locul din jurul bisericii s-a populat cu mici aşezări de oameni modeşti şi săraci, mahalaua fiind cunoscută sub denumirea de Tirchileşti. Scriitorul Constantin Chiriţescu (1876-1957) face în memoriile sale un tablou al mahalalei. Anul 1880 (sau 1888) este menţionat ca anul de transformare a vechii biserici. Indiferent de corectitudinea datării, trebuie să fi avut loc acum o modificare importantă. Istoricul bisericii indică „alungirea clădirii şi ridicarea unei turle de lemn“, precum şi ridicarea actualului turn-clopotniţă peste pronaos, tot din lemn, ca şi o nouă pictură interioară, în ulei, socotită ca fiind „destul de rudimentară“. Tot din lemn este făcut acum şi iconostasul care va înlocui tâmpla originală de zid. Toate acestea justifică adăugarea unui nou hram, cel al Sfântului Ierarh Nicolae, care apare în actele bisericii. Aceeaşi sursă indică faptul că singura porţiune păstrată la acea dată din vechea biserică este cea a pronaosului acoperit cu cele două cupole. În orice caz, aşa cum se arăta în analiza urbanistică, forma de plan apare modificată în planul oraşului din 1911 şi îşi păstrează conturul până în zilele noastre.