Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din Ineleţ a fost târnosită
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a târnosit miercuri biserica Filiei Ineleţ, aparţinătoare Parohiei Bogâltin din Protopopiatul Băile Herculane, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, într-un foişor special amenajat în curtea bisericii.
Credincioşii Filiei Ineleţ şi-au văzut visul îndeplinit, acela de a avea în mijlocul lor pe arhipăstorul lor, care le-a sfinţit biserica şi le-a transmis arhiereştile sale binecuvântări. Ziua cea mare pentru comunitate a fost la mijlocul săptămânii trecute, când Preasfinţitul Lucian a săvârşit slujba sfinţirii, apoi Sfânta Liturghie, ţinând credincioşilor şi un cuvânt de învăţătură. "Ne-a chemat Maica Domnului ca aici, pe această înălţime sfântă, să o preacinstim şi să o rugăm să fie până la sfârşitul veacurilor pururea rugătoare şi mijlocitoare înaintea Fiului ei şi Dumnezeul nostru pentru mântuirea sufletelor noastre. Dumnezeu ne-a chemat, Maica Domnului ne-a binecuvântat şi Sfinţii Mucenici, ale căror moaşte s-au aşezat în piciorul Sfintei Mese, au mijlocit ca noi astăzi să fim împreună aici. Iată că a venit vremea şi ziua aleasă şi binecuvântată ca noi să aşezăm sfintele moaşte şi în piciorul mesei altarului bisericii din Ineleţ. A venit momentul să ne bucurăm şi să mărturisim că Dumnezeu ne cercetează, Dumnezeu este aproape de noi, Dumnezeu ne iubeşte, ne poartă de grijă. Dumneavoastră aţi dat foarte mult lui Dumnezeu, iată, aici în jurul acestui lăcaş, îşi dorm somnul de veci înaintaşii dumneavoastră, moşii şi strămoşii voştri, părinţii, fraţii, surorile voastre. Sunt foarte multe morminte aici în jurul bisericii, de aceea am şi făcut o rugăciune pentru toţi cei care se odihnesc în jurul acestui sfânt lăcaş", a explicat Preasfinţitul Lucian în cuvântul său rostit credincioşilor. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Cristian Rădulescu a fost hirotesit iconom, iar ctitorii şi binefăcătorii au primit din partea chiriarhului acte de cinstire. De asemenea, a fost binecuvântată şi o troiţă aflată la hotarul localităţii. Părintele ieromonah Nectarie Crâşlariu ne-a mărturisit: "Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a binecuvântat ca eu să slujesc ca preot misionar într-o filie a Parohiei Bogâltin, o filie cu totul specială, în care nu există drum, nu există energie electrică, o filie în care oamenii sunt din ce în ce mai puţini, deoarece drumul este greu accesibil, aici în vârf de munte, la cota 900 m, dar totuşi sunt oameni cu credinţă care au reuşit să construiască o biserică şi cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, a avut loc târnosirea ei". Biserica Filiei Ineleţ are hramurile "Naşterea Maicii şi Domnului" şi "Înălţarea Domnului" şi a fost construită între anii 1969 şi 1975. În 1976 a fost binecuvântată de către Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, la vremea respectivă fiind Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Localitatea Ineleţ este o aşezare izolată, greu accesibilă, situată în Munţii Cernei, la o altitudine de 900 m. Biserica Filiei Ineleţ deserveşte localităţile Ineleţ şi Scărişoara, precum şi alte cătune izolate din Munţii Cernei, şi este păstorită de părintele misionar Nectarie Crâşlariu.