Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din Obârşia Cloşani şi-a serbat hramul
Marţi, 17 februarie, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Tiron, parohia mehedinţeană Obârşia Cloşani a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Praznicul binecredincioşilor creştini de pe aceste plaiuri a fost luminat şi înfrumuseţat de prezenţa întâistătătorului eparhiei în mijlocul comunităţii locale.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a participat la Sfânta Liturghie de hram, săvârşită în biserica patronată spiritual de Sfântul Teodor Tiron. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, PS Părinte Nicodim a săvârşit slujba euharistică la Altarul sfântului locaş de închinare, rugându-se împreună cu cele câteva zeci de credincioşi prezenţi pentru sănătate, mântuire şi dobândirea cererilor celor de folos. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Vasile Ganţu, protoiereul Protopopiatului Baia de Aramă.
La ceas sărbătoresc, atmosfera duhovnicească a fost întreţinută prin cântările bizantine interpretate la strană de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim“.
Cu binecuvântarea ierarhului mehedinţean, predica a fost rostită de pr. Claudiu Crăciun, consilier al Sectorului cimitire, monumente şi servicii funerare din cadrul Episcopiei Severinului si Strehaiei, care a vorbit despre personalitatea marelui sfânt al Ortodoxiei, luptător pentru credinţă şi mărturisitor al lui Hristos, îndemnând pe cei de faţă să îi urmeze modelul. „Răbdând chinuri groaznice, Mucenicul Teodor nu a acceptat să se închine idolilor, ştiind că adevăratul scop al omului este de a împărăţi împreună cu Dumnezeu întru Împărăţia Sa cea cerească.
În vremea Sfântului Teodor, creştinii aşteptau cu înfrigurare momentul martiriului, spre a intra cât mai grabnic întru bucuria Domnului. Prin moartea sa, mulţi alţi creştini s-au întărit şi mai puternic în credinţă, după rânduiala lui Dumnezeu. Acum, în pragul intrării în sfântul Post al Paştelui, se cuvine ca noi să căutăm mai cu de-amănuntul asupra noastră, să ne judecăm pe noi înşine spre a vedea dacă ne aflăm pe drumul greu ce duce în Împărăţia lui Dumnezeu ori pe un drum greşit, fără postire, fără greutăţi, dar şi fără răsplată. În calitate de creştini, trebuie să venim în biserică, să ne mărturisim păcatele şi să ne căim pentru ele. Nu poate fi creştin decât acela care trăieşte cu Hristos şi pentru Hristos“, a spus pr. consilier Claudiu Crăciun.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Marian Bona a mulţumit Preasfinţitului Părinte Nicodim pentru bucuria duhovnicească prilejuită de vizita pastorală, încredinţându-l de dragostea şi preţuirea comunităţii pe care o păstoreşte cu vrednicie.
Biserica „Sfântul Teodor Tiron“, date istorice
Biserica din comuna Obârşia Cloşani este construită pe locul unei vechi biserici de lemn. Zidirea sfântului locaş s-a început în anul 1936, fiind sfinţit în anul 1946 de către Episcopul Atanasie al Râmnicului. Pictura bisericii a fost executată de Gheorghe Bărbulescu Tismana şi Matei Şuţea din Peştişani. Legat de aceste meleaguri este şi numele lui Tudor Vladimirescu, cel care a fost vătaf al plaiurilor Cloşanilor, aşa cum aminteşte pisania noii biserici.