Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din Păucişoara a fost resfinţită
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent sâmbătă, 9 iulie, în mijlocul comunităţii din localitatea Păucişoara, filie a Parohiei ortodoxe Abuş, din comuna Găneşti, judeţul Mureş, unde, împreună cu Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Maramureşului şi Sătmarului, şi un sobor de 30 de preoţi, a resfinţit biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil".
În urmă cu 100 de ani, mai exact în 1911, preotul Ioan Pop împreună cu o "mână de oameni" încep zidirea bisericii din Păucişoara, amplasată în altă parte faţă de locul unde se aflase odinioară vechea bisericuţă de lemn (1850). Actuala biserică din zid a fost renovată în 1991, pictată în 1993, iar din 2008, sub păstorirea părintelui Lucian Feşteu, s-au realizat mai multe lucrări de reparaţii interioare şi exterioare, încununate cu această frumoasă slujbă arhierească. Sute de credincioşi la centenarul bisericii După săvârşirea slujbei de resfinţire a bisericii, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu apă sfinţită s-a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia IPS Irineu a vorbit despre pilda celor zece fecioare şi despre cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria, subliniind faptul că toate lucrările omeneşti trebuie să se încununeze cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Atât arhiepiscopul Alba Iuliei, cât şi ceilalţi doi ierarhi prezenţi la acest eveniment duhovnicesc au subliniat unitatea şi legătura foarte strânsă care există între românii şi maghiarii din această localitate, unitate care vine de la Hristos Domnul. Chiar dacă astăzi comunitatea din Păucişoara este formată doar dintr-o "mână de oameni", numărând 90 de suflete, cum ne-a precizat părintele Lucian Feşteu, la prăznuirea centenarului bisericii au luat parte peste 500 de credincioşi veniţi de aproape sau mai de departe. IPS Irineu a fost însoţit de pr. Ilarie Moldovan, inspector eparhial, şi de pr. Partenie Pop, protopop de Târnăveni. La finalul slujbei au fost înmânate opt gramate arhiereşti, iar părintelui paroh Lucian Feşteu i s-a acordat rangul de sachelar, cu drept de a purta brâu albastru.