În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Biserica din Tudor, implicată în proiecte de educaţie civică
▲ Poliţia Municipiului Iaşi a elaborat un proiect amplu de îmbunătăţire a siguranţei publice, a combaterii furturilor şi a violenţei în Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi z Proiectul presupune o colaborare cu câteva instituţii ieşene, printre care şi parohia „Sf. Iulian din Tars“ şi „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil“ ▲ Preotul paroh Florin Chirilă va ţine cateheze prin care va conştientiza studenţii asupra gravităţii păcatului furtului ▲
Ieri, 12 iulie, la sediul Poliţiei Municipale din Iaşi, a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a prezentat proiectul „Fii responsabil“. Acest proiect este o iniţiativă a Poliţiei Municipale Iaşi, prin Biroul de Poliţie pentru Centrul Universitar, şi are ca scop îmbunătăţirea siguranţei publice şi eliminarea furturilor din căminele Campusului studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi. Între partenerii Poliţiei Municipiului Iaşi, alături de Primăria Municipiului Iaşi şi Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“, prin Biroul de Informare, Comunicare şi Ocupare a Timpului Liber pentru studenţi (B.I.C.O.T.L.), se află şi Biserica „Sf. Iulian din Tars“ şi „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil“. Proiectul are în vedere cerinţele studenţilor, nevoile acestora, existând o colaborare eficientă între reprezentanţii studenţilor şi instituţiile implicate în acest proiect. Moderne măsuri de siguranţă Implementarea proiectului Poliţiei Municipiului Iaşi presupune activităţi diverse, în care sunt implicaţi partenerii şi cei 9.000 de studenţi cazaţi în fiecare an în căminele din cel mai mare campus universitar din Iaşi. „Proiectul se desfăşoară în perioada 1 iunie 2007 şi 1 iunie 2008 şi implică anumite activităţi care au ca ţintă studenţii din campus. Vor fi montate camere de supravegheat în cămine, dar şi în câteva puncte cheie din exterior. Este un proiect unic în campusurile studenţeşti din ţară. Vom ruga studenţii, prin intemediul conducerii Universităţii Tehnice, să-şi asigure bunurile personale, pentru ca în caz de furt, incendiu sau calamităţi naturale, să poată să-şi recupereze aceste bunuri. Apoi, vom încerca să îmbunătăţim iluminatul public, vom fi prezenţi în mijlocul studenţilor pentru a-i informa despre modalităţile de eradicare a furturilor şi a violenţei, printr-un punct de informare pe care îl vom amenaja la cazările din toamnă, vom îngrădi şi supraveghea terenurile de sport, locurile unde apar tot felul de infractori, vom împărţi materiale publicitare, iar părintele Chirilă, parohul bisericii de aici, va ţine anumite prelegeri cu privire la viaţa morală şi civică a studenţilor“, a spus în prezentarea sa coordonatorul proiectului, agent şef adjunct şi poliţist de proximitate Iulian Gherasim. Rolul bisericii din campus La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii tuturor partenerilor şi ai instituţiilor implicate în acest proiect, precum şi cei ai studenţilor, dar şi agenţi de poliţie care îşi desfăşoară activitatea în mijlocul studenţilor de la Universitatea „Gh. Asachi“ din Iaşi. Printre cei care au luat cuvântul, subliniind importanţa siguranţei studenţilor s-au numărat subcomisarul de poliţie Eduard-Lucian Mursa, şeful Poliţiei Municipiului Iaşi, consilierul local Sorin Iacoban, prorectorul pe strategii universitare Mircea Cozmîncă, reprezentanţi ai studenţilor, precum şi părintele paroh Florin Chirilă. „Ne bucurăm de această iniţiativă şi oferim tot sprijinul nostru. Noi am încercat încă de la început să conştientizăm studenţii din campus de gravitatea păcatului furtului. Nu a fost slujbă la care să nu predic şi să arăt studenţilor valorile Ortodoxiei, pe care ei trebuie să le respecte. Decalogul ne spune că furtul este un păcat grav şi de aceea, pe lângă aceste activităţi ale instituţiilor implicate, Biserica trebuie să lucreze asupra conştiinţei studenţilor, să le arate că nu este bine să ne însuşim bunurile altora. Parohia noastră se va implica prin cateheze, prin materiale ce vor fi distribuite la cazare, în special prin revista noastră, care va avea de acum înainte o pagină despre păcatul furtului, prin care vom arăta că un student care fură îşi pierde demnitatea de cetăţean, de membru al comunităţii“, a declarat părintele Florin Chirilă.