În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Biserica din Vultureşti va fi resfinţită
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, va resfinţi duminică, 2 noiembrie 2014, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Vultureşti, Protopopiatul Vaslui. Locaşul de închinăciune a fost suspus în ultimii ani unor renovări atât la interior, cât şi la exterior.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Vultureşti, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui, va fi resfinţită duminică, 2 noiembrie 2014, de Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu. Locaşul de închinăciune datează din anul 1895, fiind ridicat cu multe dificultăţi din cauza vitregiilor vremii. Potrivit istoricului, catapeteasma a fost pictată de meşterul Ionescu din Vaslui, iar clopotul mic datează din anul 1815. Între anii 1919-1920 vrednicul de pomenire preot Emil Vuzăpană a construit casa parohială din vălătuci. Cea mai lungă perioadă de slujire ca paroh a aparţinut preotului Grigore Manoliu (1902-1991), care a reparat de patru ori biserica din Vultureşti şi a îngrădit cimitirul. Credincioşii din Vultureşti au fost păstoriţi din anul 1990 de pr. Ioan Juncu, care a reuşit să construiască la Voineşti o biserică declarată oficial casă mortuară, pentru a trece peste piedicile birocraţiei comuniste. A urmat părintele Cornel Carp care a făcut demersuri în anul 2007 la Episcopia Huşilor pentru obţinerea binecuvântării de începere a lucrărilor bisericii din Vultureşti. Pe parcursul anului 2009 s-a renovat pridvorul sfântului locaş, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a fost numit ca suplinitor pr. Ion Cătălin Mistrianu. Câteva luni mai târziu, părintele Ion a fost numit paroh, astfel că în luna aprilie a anului 2010 au fost reluate lucrările de reparaţii. Biserica a fost subzidită, s-au decopertat zidurile, iar acoperişul a fost schimbat în totalitate. „Pe lângă lucrările de reconsolidare, sfântul locaş a fost pictat la interior, iar catapeteasma a fost schimbată. Am fost sprijiniţi în primul rând de credincioşii din parohia noastră. O susţinere deosebită a venit din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Corneliu. În acelaşi timp, autorităţile locale ne-au ajutat cu materiale de construcţii. Evenimentul sfinţirii bisericii este unul deosebit de important. Din anul 1945, comunitatea noastră nu a mai asistat la o târnosire. Aşteptăm acest moment unic cu multă emoţie şi bucurie“, a spus pr. paroh Ion Cătălin Mistrianu. Programul liturgic dedicat acestui eveniment va începe la ora 9:00, când Episcopul Huşilor va fi întâmpinat de soborul preoţilor şi de enoriaşii parohiei. Slujba târnosirii va fi urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia ierarhul locului va adresa un cuvânt de învăţătură. La final, credincioşii vor intra în biserică pentru a se închina Sfintei Mese din Sfântul Altar.