Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica „Înălțarea Domnului” din Săliște a fost sfințită
Vechea biserică din inima orașului Săliște, județul Sibiu, a fost sfințită în Duminica a 13-a după Rusalii de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, după ample lucrări de restaurare a picturii exterioare și de refacere a Sfântului Altar. Lăcașul de cult l-a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Târnosirea bisericii ridicate la Săliște în perioada 1761-1785 a încununat împlinirea celor 640 de ani de atestare documentară a Săliștei Sibiului și a celor 20 de ani de când localitatea a devenit oraș, se arată pe mitropolia-ardealului.ro.
Credincioșii din capitala culturală a Mărginimii Sibiului au participat în număr mare la slujba de sfințire, îmbrăcați în costumele populare specifice acestei părți de Ardeal și s-au rugat împreună cu soborul slujitor pentru binecuvântare cerească și ocrotire. După lucrările de restaurare a picturii exterioare și de refacere a Sfântului Altar, lăcașul închinat Înălțării Domnului și Sfântului Mucenic Oprea a fost așezat și sub ocrotirea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna. Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu a săvârșit slujba de sfințire împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
A urmat Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica din Săliște. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care se prezintă Pilda lucrătorilor răi.
„Via nu este altceva decât lumea pe care Dumnezeu a creat-o, căci El este Stăpân a toate (...). Lucrătorii viei au fost oamenii Vechiului Testament. Şi a trimis Stăpânul pe slujitori să ceară cele cuvenite, iar lucrătorii nevrednici i-au omorât pe aceştia. A trimis a doua oară, ceea ce arată că Dumnezeu are răbdare cu oamenii, în speranţa că a doua oară lucrătorii vor răspunde dragostei dumnezeieşti tot cu dragoste, dar aceştia au făcut la fel. Şi iată că şi a treia oară Dumnezeu a încercat salvarea omenirii prin trimiterea propriului Său Fiu, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă pe prorocii Vechiului Testament poporul ales i-a omorât şi prigonit, pe Fiul lui Dumnezeu L-au răstignit pe Cruce (...). Noi suntem mădulare ale Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Şi nouă ni se cere un răspuns sincer cuvenit la dragostea ce vine din partea lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
Preotul paroh Ioan Ciocan i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și a menționat în cuvântul său lucrările făcute în ultimii ani la biserica din Săliște, precum și celelalte activități pastoral-misionare, duhovnicești, culturale și administrative din cei 41 de ani de păstorire a credincioșilor din Parohia Săliște 1. Pentru activitatea sa, preotul Ioan Ciocan a primit Ordinul ctitoricesc „Ioan Mețianu”.
icepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca, și lect. univ. dr. Tiberiu Costăchescu au primit „Crucea Șaguniană” pentru mireni. Primarul orașului Săliște, Horațiu-Dumitru Răcuciu, a primit din partea ierarhului Ordinul ctitoricesc „Mitropolit Ioan Mețianu” pentru mireni, iar toți binefăcătorii lăcașului de cult au primit diplome de apreciere.