La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Biserica „Izvorul Tămăduirii“, în sărbătoare
În cea de-a treia zi a Sfintelor Paşti, Biserica "Izvorul Tămăduirii" din Oradea a îmbrăcat haine de sărbătoare. În mijlocul preoţilor şi credincioşilor s-a aflat Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească.
Vizita Preasfinţiei Sale a constituit un prilej de mare bucurie pentru credincioşii acestei parohii, dar şi pentru bolnavii Spitalului numărul 1 din Oradea, fiind o anteprăznuire a hramului sfântului lăcaş, "Izvorul Tămăduirii". În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Sofronie a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, care relatează întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu doi dintre ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, după Învierea Sa din morţi. "Aceştia, de fapt, nu făceau parte din rândul celor doisprezece Apostoli, ci erau din numărul cel larg al ucenicilor. Deşi ei erau apropiaţi de Mântuitorul, erau oameni ca şi noi, cu puteri limitate, şi nu puteau înţelege cu mintea lor tainele pe care Preasfânta Treime le-a lucrat şi, în special, taina venirii în lume a Fiului Lui Dumnezeu, a înomenirii Sale, a morţii şi Învierii Sale. Iată-i pe cei doi într-o călătorie iniţiatică, iar Cel care le vorbea, Cel care îi iniţia, nu mai era Învăţătorul de dinainte de Patimi, ci era Învăţătorul de după Înviere, aceeaşi persoană însă cu firea omenească pe care Şi-o asumase înnoită, schimbată şi transformată radical prin trecerea de la moarte la viaţă", a spus PS Sofronie. Evenimentele petrecute la Ierusalim i-au înspăimântat pe ucenici, care stăteau cu uşile încuiate de frica iudeilor. "Ei nu au înţeles că Mântuitorul i-a pregătit din vreme pentru ceea ce urma să se întâmple, însă abia după învierea Sa încep să-şi aducă aminte, iar atunci când este nevoie vine Însuşi Mântuitorul Cel Înviat ca să îi înveţe încă o dată. Aşa s-a întâmplat şi în drumul spre Emaus, când Cleopa şi celălalt ucenic se întâlnesc cu El, cu Domnul cel Înviat şi nu Îl recunosc". Chiar ei mărturisesc, când au povestit celorlalţi ucenici, că "abia când El binecuvântează pâinea, când frânge pâinea şi le-o dă lor, înţeleg că Cel care i-a însoţit este Hristos Cel Înviat, Îl recunosc, iar Domnul se face nevăzut de la faţa lor". Astfel, "în faţa lui Cleopa şi a celuilalt ucenic, Luca, Mântuitorul Iisus Hristos ne demonstrează tuturor că El este prezent, real, în Sfânta Euharistie. El, ca Persoană, prin lucrarea Duhui Sfânt, prin energiile dumnezeieşti necreate, este prezent necontenit în Sfânta Biserică prin Sfântul Său Trup şi Scumpul Său Sânge, ce se păstrează neîncetat în fiecare biserică creştină ortodoxă în Sfântul Chivot de pe Sfânta Masă", a arătat PS Sofronie. La finalul Sfintei Liturghii, părintele Titus Scurt a mulţumit ierarhului pentru grija arhipăstorească pe care Preasfinţia Sa o poartă pentru sufletele celor care se află în spital, dar şi pentru bunii credincioşi ai parohiei, iar pr. Dorel Octavian Rus, protopopul Oradiei, Peştişului şi Aleşdului şi paroh al bisericii, a oferit chiriarhului, din partea clerului şi a enoriaşilor parohiei, o icoană cu Izvorul Tămăduirii, hramul sfântului lăcaş. Biserica "Izvorul Tămăduirii" a fost întâia biserică ridicată în Oradea după construirea Catedralei cu Lună (1784-1790), dar şi după reînfiinţarea Episcopiei Oradiei, în 1920. Piatra de temelie a fost pusă în 1934, de arhiereul-vicar Andrei Magieru Crişanul, iar în 1937, la 6 iunie, a fost târnosită de episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. A funcţionat, la început, ca biserică de spital, fiind primul sfânt lăcaş din această parte a ţării construit cu această destinaţie. În perioada ocupaţiei horthyste, 1940-1945, biserica a fost închisă din ordinul oficialităţilor maghiare, iar apoi redeschisă. În vremea regimului comunist ateu, biserica a fost din nou închisă, între 1960 şi 1989. În 1990, episcopul Vasile Coman al Oradiei a redeschis şi resfinţit biserica, ce se afla într-o avansată stare de deteriorare, fiind aproape o ruină. După 1990, biserica a fost reparată, consolidată, renovată şi înfrumuseţată în întregime, lucrările de înnoire fiind binecuvântate de PS Sofronie, la 21 noiembrie 2010.