Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Biserica sprijină dezvoltarea rurală

Biserica sprijină dezvoltarea rurală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 15 Mai 2013

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi domnul ministru Daniel Constantin au semnat, luni, 13 mai, la Palatul Patriarhiei, un protocol de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promovarea satului românesc. 

În cadrul acestui protocol, locuitorii din zonele rurale vor fi informaţi prin intermediul preoţilor despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin susţinerea campaniei „PNDR vine în satul tău“, precum şi a altor programe. De asemenea, vor fi organizate întruniri, seminarii, simpozioane etc. destinate locuitorilor din zonele rurale, urmărindu-se implicarea acestora în proiecte culturale şi educaţionale cu scopul păstrării conştiinţei şi identităţii româneşti. Alte obiective în cadrul protocolului vizează promovarea valorilor tradiţionale ale comunităţilor rurale în vederea conservării şi dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educaţional, social şi natural al satului românesc şi stimularea tinerilor din mediul rural privind antreprenoriatul şi conştientizarea importanţei asocierii şi comasării terenurilor; organizarea în parteneriat a unor activităţi cu scopul valorificării resurselor locale etc.
 
Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, protocolul de colaborare dintre Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se încheie pe o perioadă de un an cu posibilitatea prelungirii printr-un act adiţional. 
 
După semnarea protocolului de colaborare, în Sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei s-a desfăşurat o conferinţă de presă susţinută de consilierul patriarhal George Grigoriţă şi de ministrul Daniel Constantin. „Preocupările Bisericii Ortodoxe Române pentru promovarea satului românesc, a valorilor şi tradiţiilor acestuia sunt bine cunoscute. Credinţa, ca formă de coeziune, a avut şi va avea un rol determinant în ceea ce înseamnă armonizarea socială în special în mediul rural, dar şi în mediul urban. Deşi Statul şi Biserica au misiuni diferite, considerăm că acestea se întâlnesc sau sunt complementare atunci când vorbim despre promovarea unor elemente extrem de importante, cum ar fi tradiţiile, valorile, dar mai ales recuperarea decalajului de dezvoltare pe care îl are satul românesc faţă de mediul urban. Din toate aceste considerente, am semnat un protocol de colaborare foarte important care are la bază exact dezvoltarea satului românesc, oprirea situaţiei precare în care se află el astăzi, dar şi oprirea migraţiei tinerilor din mediul rural în mediul urban, şi mai ales migraţia acestora în străinătate. Alături de învăţător şi de medic, instituţia preotului reprezintă un element de încredere care poate să determine coeziunea socială de care avem nevoie în mediul rural, dar poate să determine şi promovarea acelor proiecte şi măsuri pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale le are în vedere pentru dezvoltarea mediului rural“, a precizat ministrul Daniel Constantin.