Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Bisericile creştine sunt chemate să dea mărturie de unitate, pace şi solidaritate“
Capitala culturală europeană, Sibiul, şi-a deschis ieri porţile pentru a-i primi pe delegaţii Bisericilor din întreaga Europă, participanţi la cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană. Adunarea este organizată de Conferinţa Bisericilor Europene (CBE) şi de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene catolice (CCEE) şi va reuni circa 2.500 de participanţi între 4 şi 9 septembrie. Evenimentul este unul de o importanţă deosebită, întrucât este axat, prin însăşi pregătirea sa, ca şi prin contextul în care are loc, pe ideea de descoperire a Ortodoxiei: cei mai mulţi participanţi sunt de diferite alte confesiuni decât cea ortodoxă, iar cele câteva zile pe care le vor petrece în Sibiu sunt gândite spre a explora modul de viaţă ortodox, spiritualitatea exprimată în trăire efectivă, ca şi în istorie sau în cultură. Desigur, această experienţă ortodoxă este pusă într-un dialog activ cu spiritualitatea proprie a participanţilor. Aceştia, spre exemplu, vor fi invitaţi să postească în ziua de vineri, 7 septembrie, şi li se va oferi şansa de a lua parte la slujbe ortodoxe, cum ar fi Vecernia din seara zilei de 7 septembrie sau Sfintele Liturghii din zilele de 8 şi 9 septembrie.
Primele două Adunări Ecumenice Europene s-au desfăşurat în Basel, în 1989, şi Graz, 1996. Alegerea Sibiului ca loc de desfăşurare pentru această a treia Adunare este şi semnul unei concentrări a atenţiei locuitorilor continentului asupra problemelor care vin dinspre est, dar şi asupra bogăţiei de spirit pe care Estul o posedă şi pe care este dispus să o transmită mai departe. În vederea evidenţierii acestei relaţii dintre Apus şi Răsărit, în programul Adunării sunt prevăzute discuţii în grupuri multinaţionale şi multiconfesionale, expoziţii, spectacole şi diverse alte manifestări culturale. Un amănunt grăitor în acest sens este faptul că, în cartea de cântări religioase care se va folosi pe parcursul Adunării, carte primită gratuit de fiecare participant-delegat, există atât cântece din tradiţiile catolică şi protestantă, cât şi cântări şi imne liturgice ortodoxe, unele dintre ele în limba română. Patriarhul Ecumenic a ajuns la Sibiu Ieri, în jurul amiezii, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a ajuns în România, fiind întâmpinat de către Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, locţiitor de Patriarh al BOR. Acesta l-a condus pe Sanctitatea Sa la Catedrala mitropolitană din Sibiu, acolo unde delegaţia Constantinopolului a fost primită de Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de preoţi din Arhiepiscopia Sibiului. Apoi, în Catedrală a fost oficiat un Te Deum, prin care s-a mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul de a avea drept oaspete pe Patriarhul care deţine, între întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale, un primat onorific, fiind considerat „primul dintre egali“. IPS Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de bun venit şi s-a referit la importanţa evenimentului în sine. „Suntem bucuroşi că putem participa la cea de-a III-a Adunare Ecumenică a Bisericilor Europene şi putem arăta aici, în acest oraş al Ortodoxiei, valoarea spirituală sau spiritualitatea ortodoxă tuturor delegaţilor din Bisericile Europei. Vă îmbrăţişăm şi vă sărutăm dreapta şi rugăm pe bunul Dumnezeu să vă rânduiască sănătate şi să avem şi alte ocazii de a ne întâlni aici, pe pământul Ardealului“, a spus, printre altele, în cuvântul său, Mitropolitul Ardealului, citat de Radio Trinitas. La rândul său, Sanctitatea Sa Bartolomeu I a mulţumit pentru primire şi a arătat o preţuire deosebită pentru credinţa şi evlavia credincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Române, pe care i-a întâlnit în vizitele sale destul de numeroase în ţara noastră. „Felicit Biserica Ortodoxă Română pentru că găzduieşte acest eveniment, felicit şi biserica locală şi oraşul, care este anul acesta una dintre capitalele culturale europene. Evenimentul are o mare importanţă, e un moment istoric pentru bisericile de azi din Europa, pentru bisericile creştine, care sunt chemate să dea mărturie de unitate, de pace şi de solidaritate“. Patriarhul ecumenic, aflat pentru a doua oară anul acesta în România, a mulţumit IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, şi IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, pentru invitaţia de a participa la lucrările celei de a treia Adunări Ecumenice europene, care se desfăşoară, zilele acestea, la Sibiu. În acelaşi context, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a evocat, în câteva cuvinte, pe fericitul întru adormire părintele nostru patriarh Teoctist, ca şi pe vrednicul de pomenire mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului. Adunarea de la Sibiu s-a deschis oficial aseară La ora închiderii ediţiei, ceremonia de deschidere a Adunării de la Sibiu era în plină desfăşurare. Momentul festiv s-a desfăşurat pe scena uriaşă, amenajată în Piaţa Mare din Sibiu, în prezenţa câtorva mii de oameni, printre care participanţi dintre cei deja sosiţi la Sibiu, dar şi credincioşi de diferite confesiuni. În cadrul acestei ceremonii, au fost susţinute cuvinte de salut din partea organizatorilor - Conferinţa Catolică a Episcopilor din Europa şi Conferinţa Bisericilor Europene (CBE) -, din partea primarului oraşului, Klaus Johannis, precum şi câteva cuvântări din partea reprezentanţilor Bisericilor din Ardeal - primul dintre aceştia fiind IPS Mitropolit Laurenţiu al Ardealului. ▲ România - „o Europă în miniatură“ IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, locţiitor de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a remarcat, ieri, importanţa organizării la Sibiu a Adunării Ecumenice Europene, spunând că România, ca membră a UE, trebuie să aducă o mărturie creştină mai intensă în Europa, relatează Rompres. „Adunarea Ecumenică Europeană este un eveniment deosebit de important mai ales prin tema sa, «Lumina lui Hristos luminează tuturor. speranţă pentru reînnoire şi unitate în Europa». Avem nevoie de reînnoire duhovnicească, de adâncire a credinţei şi, în acelaşi timp, de mai multă unitate“, a spus IPS Mitropolit Daniel, citat de Rompres. Înalt Prea Sfinţia Sa a precizat că „noi, ca ţară membră a Uniunii Europene, trebuie să aducem o mărturie creştină mai intensă, deoarece suntem a doua biserică ortodoxă din lume, ca populaţie, după biserica ortodoxă rusă. Şi împreună cu fraţii noştri ortodocşi, trebuie să insistăm mai mult asupra valorilor lumii creştine. (...) BOR este o biserică deschisă spre dialog şi, mai ales, ajutăm prin exemplul convieţuirii paşnice de secole în Transilvania, între ortodocşi, catolici, protestanţi, deci avem o Europă în miniatură“. Întrebat de corespondentul Rompres dacă vede posibilă unificarea bisericilor, IPS Mitropolit Daniel a declarat că există intenţii de apropiere între bisericile creştine, dar: „Unirea nu se poate face peste noapte, pentru că au fost secole întregi de dezbinare, de ură între creştini. Trebuie o educaţie, o pregătire, însă este mai bine să fim în dialog, decât în ceartă“. ▲ Programul Adunării Ecumenice, astăzi: „Lumina lui Hristos şi a Bisericii. Unitate, Spiritualitate şi Mărturie“ - orele 09:00 - 10:00: rugăciunea de deschidere, care va fi condusă de Excelenţa Sa Cardinalul Josip Bozanic, preşedintele Episcopilor din Croaţia şi vicepreşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din Europa; - predica pe textul biblic de la II Corinteni 4, 6-7, rostită de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului; - gânduri pentru Adunare; mărturii ale rev. Anthony Peck, din Marea Britanie, şi ale Martelli Evelina, din Italia; - orele 10:15 - 13:00: deschiderea plenarei. Moderatori: Francine Wild - Conferinţa Episcopilor din Franţa, şi Alison Elliot - Biserica Scoţiei; - salutul Excelenţei Sale Traian Băsescu, preşedintele României; - prezentare de imagini şi marturii „Din Basel la Sibiu“: Sarah Numico - Italia; Monika Heitz (vechi catolici) - Austria; - deschiderea celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene de către Excelenţa Sa Cardinalul Péter Erdö, preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din Europa, şi de rev. Jean-Arnold de Clermont, preşedinte al Conferinţei Bisericilor Europene; - cuvinte de salut ale IPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, şi IPS Ioan Robu, Arhiepiscop de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Romano-Catolici din România; - moment artistic oferit de corul ecumenic al Adunării; „Lumina lui Hristos şi a Bisericii“ - conferinţe: - Excelenţa Sa Cardinalul Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine; - IPS Mitropolit Kirill de Smolensk şi Kaliningrad, preşedinte al Departamentului pentru Relaţiile Externe al Patriarhiei Moscovei şi a Întregii Rusii; - Episcop dr. Wolfgang Huber, preşedinte al Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania; - cuvânt de salut din partea rev. dr. Samuel Kobia, secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor; - mesajul papei Benedict al XVI-lea, citit de episcopul Jean-Claude Périsset, nunţiul papal din România; - mesajul rev. Rowan Williams, Arhiepiscop de Canterbury, citit de rev. dr. Richard Chartres, Episcop de Londra, Biserica Anglicană, Marea Britanie; - prezentarea şi aprobarea grupului de redactare a mesajului Adunării; - rugăciunea de prânz; - orele 13:00 - 15:30: întruniri şi agora. „Agora“ este locul în care delegaţii oficiali vor avea posibilitatea de a expune şi de a împărţi documente privitoare la întâlnirile ecumenice (Casa Sindicatelor); - orele 13:00 - 15:30: delegaţii oficiali vor organiza mai multe întruniri pe teme ecumenice, ce vor avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu; - orele 15:30 - 18:30: forum asupra subtemelor zilei (Forumul 1 - Unitate; Forumul 2 - Spiritualitate; Forumul 3 - mărturii); - orele 18:30 - 19:00: rugăciuni de seară, care se vor ţine în diverse biserici locale, alături de comunităţile locale; - orele 20:30 - 22:00: evenimente culturale.