Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bisericile Născătoarei de Dumnezeu, în haine de sărbătoare
Mai multe biserici de enorie şi de mănăstire din Biserica Ortodoxă Română şi-au serbat hramul, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Cu acest prilej, slujitorii şi credincioşii s-au rugat şi au cinstit-o pe Maica Domnului, arătând că, după Dumnezeu, cele mai multe rugăciuni sunt adresate ei.
Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca îşi sărbătoreşte hramul în fiecare an, pe 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Anul acesta, credincioşii clujeni au participat la un program special de slujbe, informează Radio Renaşterea. În ajunul sărbătorii s-a săvârşit slujba Privegherii, iar în cadrul Utreniei s-a cântat Prohodul Maicii Domnului. La sfârşit, soborul de preoţi, urmat de credincioşi, a ieşit în procesiune în jurul catedralei cu epitaful şi icoana Adormirii Maicii Domnului. Având o tradiţie de veacuri, pelerinajul la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" - Nicula adună în fiecare an, în perioada 13-15 august, zeci de mii de pelerini din toate colţurile lumii. Pentru prima dată în calitate de Arhiepiscop şi Mitropolit al Clujului a participat anul acesta Înalt Preasfinţitul Andrei Andreicuţ, în fruntea unui sobor format din Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie şi în ţinutul pitoresc al Maramureşului. La Mănăstirea "Sfânta Ana" - Rohia din "Ţara Lăpuşului", peste 10.000 de credincioşi au urcat astăzi "Dealul Viei" pentru a lua parte la slujba de hram. Sfânta Liturghie de la mănăstirea unde îşi doarme somnul de veci părintele Nicolae Steinhardt a fost oficiată în altarul de vară de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Acesta este al 70-lea an de când venerabilul ierarh al Maramureşului şi Sătmarului participă la hramul Mănăstirii Rohia. În Duminica a IX-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" - Madona Dudu din Craiova. Sărbătoarea Catedralei arhiepiscopale din Curtea de Argeş De praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost sărbătorit şi hramul Catedralei arhiepiscopale din Curtea de Argeş. În baldachinul din faţa sfântului lăcaş, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de slujitori. "Noi întotdeauna trebuie să avem în gând, în rugăciune, în respect şi în veneraţie pe Maica Domnului care face legătura între această frumuseţe a lumii văzute şi frumuseţea lumii nevăzute. Maica Domnului este prototipul, modelul familiei, al gospodinei, al soţiei şi al mamei, în mod deosebit. Sfânta Fecioară Maria este modelul tuturor femeilor din lume care nasc prunci. De aceea femeia este marele dar şi marea binefacere în această frumuseţe a lumii văzute. Cea care l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu este vrednică de laudă şi ne iubeşte pe toţi cei care am venit astăzi în acest loc binecuvântat să cinstim Adormirea ei şi trecerea ei în Împărăţia cerurilor alături de Mântuitorul Iisus Hristos", a spus Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic în cuvântul de învăţătură. Credincioşii care au venit la hramul Catedralei arhiepiscopale s-au închinat la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, care au fost scoase spre închinare în ajunul marelui praznic. Hramul ctitoriei lui Matei Basarab Credincioşii din Buzău, alături de chiriarhul lor, au sărbătorit pe 15 august hramul istoric al Catedralei arhiepiscopale din oraş, frumoasă ctitorie voievodală a domnitorului muntean Matei Basarab. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Numeroşi credincioşi au venit pentru a se ruga în "maica bisericilor" din Buzău. În cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţia Sa a arătat că Maica Domnului este cinstită în mod special în tot spaţiul ortodox de credincioşi şi ea este considerată ocrotitoarea ţării noastre pentru că în cinstea ei au fost şi sunt ridicate nenumărate biserici, catedrale sau mănăstiri. După Sfânta Liturghie, chiriarhul locului a săvârşit şi slujba de pomenire a ctitorilor sfântului lăcaş, domnitorul Matei Basarab, împreună cu familia sa, dar şi a ierarhilor care au slujit în catedrala arhiepiscopală de-a lungul timpului. Un nou paraclis la Mănăstirea Vladimireşti La Mănăstirea Vladimireşti, din judeţul Galaţi, peste 2.000 de credincioşi au participat la sfintele slujbe săvârşite de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la aşezământul monahal, prilej cu care a inaugurat şi noul paraclis al mănăstirii, care îi are ca ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla şi pe Sfântul Cuvios Daniel Sihastrul. Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Giurgiu În Episcopia Giurgiului, credincioşii care au sărbătorit hramul Catedralei episcopale s-au închinat şi la moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de la Parohia Letca Nouă, care au fost aşezate într-un loc special amenajat lângă catedrală. Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat luni Sfânta Liturghie la Mănăstirea Frăsinei, din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, care are hramul "Adormirea Maicii Domnului". O salbă de mănăstiri închinate Maicii Domnului În Moldova, numeroase biserici şi mănăstiri au ca hram praznicul Adormirii Maicii Domnului. Dintre acestea menţionăm Mănăstirea Putna, Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Bistriţa şi Schitul Draga, din judeţul Neamţ, Mănăstirea Cozancea şi Mănăstirea Zosin, din judeţul Botoşani, mănăstirile Rarău, Humor, Feteşti, Schitul Orata şi Plutoniţa din Suceava. Tot luni şi-au serbat hramul Mănăstirea Sâmbăta de Sus - Brâncoveanu, Mănăstirea Tismana, mănăstirile Râmeţ, Oaşa, Poşaga şi Obârşii din judeţul Alba şi mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie, din judeţul Mureş. De asemenea, în Arhiepiscopia Râmnicului şi-au serbat hramul numeroase lăcaşuri de cult, între care mănăstirile: Bistriţa, Frăsinei, Govora şi Sărăcineşti. La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi-au serbat hramul mai multe lăcaşuri de cult din diaspora, între care Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Roma, Italia, şi Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Stockholm, Suedia. Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord a slujit luni la Mănăstirea Dobric din Bistriţa-Năsăud, cu prilejul hramului aşezământului monahal de pe Valea Ţibleşului.