În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Blândeţea şi bunătatea lui chema pe mulţi la rugăciune“
Duminică, 26 aprilie 2009, în Catedrala episcopală din Slobozia, cu hramul „Înălţarea Domnului“, a avut loc slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire Damaschin Episcopul. Slujba prohodirii Părintelui Episcop Damaschin a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de care s-au mai aflat alţi 14 ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, IPS Ilarion al Durostorumului, Bulgaria, 10 preoţi slujitori din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, autorităţi locale şi de stat, oameni de cultură din zona Bărăganului şi foarte mulţi credincioşi.
Aproximativ 3.000 de credincioşi au venit duminică din tot Bărăganul, ba chiar din întreaga ţară şi străinătate pentru a asista la funeraliile celui care timp de 9 ani a fost Întâistătător al Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor. Catedrala episcopală a fost înconjurată de credincioşii îndureraţi că bunul lor ierarh pleacă dintre ei şi de foarte multe coroane de flori. Elevi seminarişti, preoţi, credincioşi, toţi au venit la ultima Liturghie împreună cu dragul lor părinte, bun şi blând aşa cum l-au cunoscut cei mai mulţi dintre ei. „Tot timpul participam la Liturghie unde slujea părintele nostru Damaschin. Blândeţea şi bunătatea lui chema pe mulţi la rugăciune şi la biserică. Dumnezeu l-a chemat acum la El, dar noi îl vom purta neîncetat în gândul nostru, în rugăciunea noastră, pe pomelnicul nostru. Tot Bărăganul este trist astăzi, dar nădăjduim că părintele Damaschin merge acum acolo, de-a dreapta lui Dumnezeu, şi se va ruga şi pentru noi, aşa cum a făcut neîncetat aici, la fiecare Sfântă Liturghie“, ne-a declarat cu lacrimi în ochi doamna Măriuca. „Îl plâng măicuţele şi preoţii pentru că a ştiut să fie un adevărat ierarh“ De dimineaţă s-a oficiat Sfânta Liturghie, după care a început slujba înmormântării oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de IPS Ilarion al Durostorumului, Bulgaria şi de alţi ierarhi ai Bisericii noastre: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, IPS Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei, IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, PS Calinic al Argeşului şi Muşcelului, PS Epifanie al Buzăului şi Vrancei, PS Casian al Dunării de Jos, PS Nicodim al Severinului şi Strehaiei, PS Ambrozie al Giurgiului, PS Visarion al Tulcii, PS Vincenţiu, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi 10 preoţi slujitori din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. S-au intonat cântări specifice slujbei de înmormântare a monahilor şi s-au ţinut lumânări aprinse în mâini, spre pomenirea celui ce a fost Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. La finalul slujbei de înmormântare, personalitatea vrednicului de pomenire Părinte Episcop Damaschin a fost evocată de către personalităţi ale vieţii bisericeşti şi publice din zona Bărăganului, care şi-au prezentat mesajele de condoleanţe. Părintele Dumitru Păduraru, consilier admnistrativ al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, a elogiat personalitatea şi realizările Episcopului Damaschin, prezentând principalele repere din viaţa acestuia, arătând că în slujirea Sa de Episcop s-au remarcat „calităţile sale de deschizător de drumuri, gândirea de perspectivă, principialitatea, spiritul organizatoric şi simţul practic cu care s-a angajat în lucrarea Bisericii“. În continuare, domnul Silvian Ciupercă, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, a subliniat că Ierarhul Damaschin a înţeles misiunea de a consolida viaţa creştină şi sub aspect spiritual şi sub aspect material. „Înainte de a zidi biserici, aşezăminte şi centre sociale, a zidit sufletete şi le-a decorat frumos, cu credinţă adevărată, cu solidaritate, cu altruism, cu înţelegere puternică a ceea ce înseamnă existenţa colectivă şi nu cea individuală. A reuşit să fie ascultat, să fie respectat să fie înţeles şi preţuit. Cu cât oamenii, laici şi clerici l-au înţeles mai bine cu atât l-au iubit mai mult. Îl plâng măicuţele, preoţii, ierarhii pentru că a ştiut să fie un adevărat ierarh“. La acest trist eveniment, un gând de aducere aminte, de iertare şi de apreciere la adresa ierarhului mutat la Domnul a fost exprimat şi de domnul Gabriel Ionaşcu, primarul oraşului Slobozia, iar IPS Ilarion al Durostorumului şi-a exprimat nădejdea ca prin rugăciunile tuturor, „chipul îngeresc să-l întâmpine şi să-l primească cu imnul victorios şi solemn «Hristos a Înviat», care să umple inima sa cu bucuria pascală“. În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat vocaţia de păstor teolog harnic şi smerit a vrednicului de pomenire Damaschin Episcopul. Cuvântul integral al Părintelui Patriarh poate fi citit în pagina 3 a „Ziarului Lumina“, în ediţia din 27 aprilie a.c. Purtat în procesiune în jurul bisericii După acest moment, în glas de clopote şi toacă, cortegiul - format din ierarhi, preoţi colaboratori ai PS Damaschin, personalităţi culturale, politice şi din sistemul administrativ, rudele defunctului - a ieşit afară pentru a înconjura Catedrala. Sicriul cu trupul episcopului a fost purtat pe urmeri de preoţi slujitori din eparhie. Potrivit rânduielii ortodoxe, în procesiune au fost purtate prapuri, ripide şi crucea, care a fost aşezată la căpătâiul ierarhului. Pe parcursul procesiunii în jurul Catedralei episcopale „Înălţarea Domnului, monahii au mers lângă sicriu tămâind, iar după opririle din jurul Catedralei, la fel ca la Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Vinerea Patimilor, în imn funebru, cortegiul s-a îndreptat spre Catedrală,unde sicriul cu trupul arhiereului a fost coborât în mormântul din partea stângă a pronaosului bisericii. Piatra mormântului a fost pecetluită de Întâistătătorul Bisericii noastre, iar ierarhii prezenţi şi toţi slujitorii au făcut pomenire cântând „Hristos a înviat“ şi „Veşnică pomenire. ▲ „Un ierarh prieten, un ierarh cu viaţă curată“ „Am venit astăzi aici, cu credinţa că Preasfinţitul Episcop Damaschin nu ne poate părăsi niciodată. A plecat în lumina Învierii, a lucrat pentru întărirea vieţii creştine aici în Bărăgan, a fost un apostol, în sensul adevărat, al satelor din Bărăgan şi, aşa cum vedem grâul răsărit şi ploia binecuvântării peste el, tot aşa vedem roada bogată în continuare a lucrării Preasfinţitului Episcop Damaschin. Ca vecin de eparhie, putem spune că timpul de 9 ani, de împreună slujire, între Dunăre şi Bărăgan, a fost un timp al apostolilor prieteni. Ne va rămâne pentru totdeauna în lucrarea noastră ca un ierarh dârz, un ierarh prieten, un ierarh cu viaţă curată“. (PS Casian, Episcopul Dunării de Jos) „Noi, creştinii, nădăjduim spre Înviere şi totdeauna moartea este pasul spre înviere. Acum este aproape cu neputinţă să ne rupem de cele lumeşti pentru că s-au creat nişte legături de dragoste, de respect, de filiaţie profundă cu cel cel care s-a mutat la Domnul şi de aceea durerea ne pătrunde adânc în suflet. Preasfinţitul Damaschin a marcat eparhia pe care a condus-o nouă ani cu prezenţa sa blândă, iubitoare, înţelegătoare şi cu înţelepciunea de care a dat dovadă. A fost cumpătat întru toate. A fost un iubitor de Liturghie şi, dincolo de orice neputinţă omenească, a vrut să slujească Bisericii, iar cu toţi oamenii era foarte blând“. (pr. Ovidiu Dincă, consilier mass-media şi purtător de Cuvânt al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor)