Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Boboteaza în lumea creştină
Praznicul Botezului Domnului a fost sărbătorit prin ceremonii şi slujbe speciale şi de creştinii ortodocşi din Istanbul, Turcia, şi din Alexandria Egiptului. Aceştia au participat la slujba de Sfinţire a apei săvârşită de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic, şi de Preafericitul Teodor, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi.
Şi anul acesta, autorităţile din Istanbul au acordat permisiunea Patriarhiei Ecumenice de a organiza de praznicul Botezului Domnului sau Epifaniei o procesiune religioasă de la sediul Patriarhiei din Fanar până pe malurile Bosforului. Duminică dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, înconjurat de Înalt Preasfinţiţii Mitropoliţi Constantinos al Niceii, Ioannis al Pergamului, Iosif de Proikonnisou, Meliton al Philadelfiei, Dimitrie al Sevastiei, Teolipt de Iconiu, Elpidofor de Prousia şi Athenagora de Kidonion, în prezenţa a numeroşi creştini ortodocşi din Turcia şi a pelerinilor veniţi din Grecia şi din alte ţări ortodoxe. În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic a săvârşit slujba de Sfinţire mare a apei la praznicul Botezului Domnului, după care a binecuvântat şi a sfinţit credincioşii cu Agheasmă mare, precum şi sediul Patriarhiei Ecumenice. În continuare, soborul de ierarhi, precedat de slujitori purtând icoana Botezului Domnului, prapuri, Sfânta Cruce, cântând troparul praznicului, urmat de credincioşi, s-a îndreptat spre malul Bosforului. Acolo a avut loc tradiţionala ceremonie de aruncare a crucii în apă, după care au înotat tineri dornici să recupereze sfântul odor. Cel care a înălţat crucea din apele reci ale Bosforului a primit din partea Patriarhului Ecumenic o cruce de aur, iar ceilalţi înotători, iconiţe şi suvenire. Ceremonia de la malul Bosforului a fost transmisă anul acesta în direct de o televiziune din Turcia. Tradiţia procesiunii de Bobotează din Istanbul a fost reluată după o perioadă de încetare în anul 2003 la iniţiativa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Crucea a fost recuperată de elevi creştini Duminică, momente de bucurie duhovnicească au trăit şi creştinii ortodocşi din Alexandria Egiptului. Aceştia au participat în număr mare la Sfânta Liturghie care a fost oficiată de Preafericitul Teodor, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, în Biserica "Sfântul Sava cel Sfinţit" din Alexandria. Aşa cum este rânduiala în Biserica Ortodoxă, spre sfârşitul Sfintei Liturghii, Preafericitul Teodor a săvârşit slujba de Sfinţire mare a apei şi a binecuvântat pe credincioşi stropindu-i cu Agheasmă mare. După acest moment, soborul de slujitori şi credincioşii s-au îndreptat spre portul Alexandriei unde a avut loc ceremonia de aruncare a crucii în apă. Elevi de la şcoala grecească a Patriarhiei Alexandriei s-au aruncat în apele Mării Mediterane şi au înapoiat crucea Patriarhului Ecumenic primind daruri, cruciuliţe şi iconiţe. Sărbătoare şi pentru ortodocşii din Albania La praznicul Botezului Domnului, mii de credincioşi ortodocşi albanezi au venit la noua catedrală cu hramul "Învierea Domnului" din Tirana pentru a fi binecuvântaţi cu apă sfinţită şi a o duce în casele lor. Sfânta Liturghie şi slujba Sfinţirii mari a apei au fost săvârşite de către Preafericitul Anastasios, Arhiepiscop de Tirana, Dürres şi al întregii Albanii. Întrucât Albania are deschidere la apele mărilor Adriatică şi Ionică, şi în Biserica Ortodoxă a Albaniei este tradiţia ca tineri curajoşi să se afunde în apă pentru a recupera crucea aruncată de un cleric, precum Mitropolitul Dimitrie de Gjirokastra a săvârşit aceasta la Saranda. (I. Buşagă)