În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Boboteaza în marile oraşe ardelene
Zeci de mii de credincioşi ardeleni au participat la slujbele praznicului Botezului Domnului în lăcaşurile de cult şi în spaţiile special amenajate, unde au primit Agheasmă mare.
Pe esplanadele catedralelor ortodoxe din marile oraşe transilvănene, ierarhii au săvârşit Sfinţirea mare a apei şi au binecuvântat credincioşii prin stropirea cu Agheasmă. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Praznicul Bobotezei este numit şi Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului, deoarece în această zi s-a descoperit Sfânta Treime, după cum a amintit IPS Andrei, în cuvântul de învăţătură, adresat în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a acordat distincţia "Crucea transilvană" lui Mircea Todea şi lui Dorin Bob, pentru ajutorul acordat Bisericii. După momentul înmânării distincţiilor, IPS Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a mers în procesiune până la scena special amenajată din faţa catedralei, unde a săvârşit slujba Aghesmei Mari. La acest moment important au participat aproximativ 10.000 de credincioşi, precum şi autorităţi locale şi judeţene. La finalul slujbei, preoţii au împărţit sticlele cu Agheasmă mare, pregătite tuturor credincioşilor prezenţi la această sărbătoare. Credincioşii din Târgu Mureş au participat în număr mare la slujbele de Bobotează de la Catedrala din oraş. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi slujba Aghesmei Mari au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Botezului Domnului. "Acest praznic este şi o reevaluare a propriului nostru Botez când ne-am lepădat de satana şi de toţi slujitorii lui şi ne-am unit cu Hristos", a spus IPS Irineu. Praznicul Bobotezei la noua Catedrală episcopală din Oradea Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei Mari la Catedrala episcopală "Învierea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei" din Oradea, fiind prima sărbătorire a acestui praznic împărătesc în catedrala propriu-zisă. Sute de credincioşi orădeni au luat parte la sfintele slujbe din această zi în spaţiul deosebit de generos al noii catedrale din Oradea. După Rugăciunea amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, întâistătătorul Eparhiei Oradiei a săvârşit slujba Aghesmei Mari, sfântă şi sfinţitoare, aducătoare de multă binecuvântare, de sănătatea sufletească şi trupească, pentru toţi cei care o iau cu credinţă. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Sofronie a reliefat principalele semnificaţii dogmatice şi simbolice ale praznicului Bobotezei, subliniind caracterul treimic al sărbătorii, prin "evocarea insistentă a Preasfintei Treimi" în frumoasa rugăciune alcătuită de Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, din cadrul slujbei Aghesmei Mari. Slujba Aghesmei Mari la Zalău, Nicula şi Baia Mare Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Zalău, biserică păstorită de pr. Alexandru Horvat, consilier social-filantropic în cadrul Centrului eparhial al Episcopiei Sălajului, şi pr. Ioan Pop. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârşită slujba Aghesmei Mari, iar Preasfinţitul Petroniu a ţinut un cuvânt de învăţătură. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a fost prezent la Mănăstirea Nicula. Aici ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei Mari. La acest mare praznic au fost prezenţi la Mănăstirea Nicula mulţime de credincioşi din localităţile învecinate, dar şi autorităţi locale. În cadrul slujbei, Preasfinţitul Vasile Someşanul a vorbit credincioşilor despre Taina Sfântului Botez, iar la final a avut loc o agapă frăţească pentru membrii comitetului de sprijin pentru rectitorirea mănăstirii din Gherla. La Baia Mare, în Catedrala episcopală "Sfânta Treime", mii de credincioşi au participat în ziua praznicului Botezului Domnului la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Pe esplanada lăcaşului de cult, ierarhul a oficiat apoi slujba Aghesmei Mari. Pentru Bobotează au fost pregătite peste 5.000 de litri de apă. "Cu ajutorul lui Dumnezeu, de praznicul împărătesc al Botezului Domnului am săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala noastră episcopală. După Sfânta Liturghie, pe esplanada din faţa catedralei, am săvârşit Agheasma Mare. O sărbătoare împărătească deosebită, cu soare, dar şi cu ger, aşa cum se spunea din bătrâni că era în normalitatea acestei sărbători", a spus PS Iustin Sigheteanul. (Andreea Pâgleşan, pr. Cristian Rus)