Botezul și pocăința, apropiere de Împărăția lui Dumnezeu

În Duminica după Botezul Domnului, 9 ianuarie 2022, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a subliniat faptul că această duminică ne prezintă, în pasajul evanghelic rânduit (Matei 4, 12-17), adevărul că Iisus Hristos este Lumina vieții veșnice.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat în cuvântul de învăță­tură că Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului ne arată legătura dintre lumina Botezului și lumina propovăduirii Evangheliei lui Hristos, explicând că „lumina Botezului este arătarea Preasfintei Treimi, iar începutul propovăduirii Evangheliei lui Hristos este chemarea la pocăință, întrucât s-a apropiat Împărăția cerurilor. De asemenea, Evanghelia ne arată legătura care există între pocăință, botez și Împărăția cerurilor”.

Preafericirea Sa a explicat de ce Hristos este Lumina cea mare: „Lumina mare este Însăși Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos. Lumina mare înseamnă în același timp plinătatea descoperirii dumnezeiești. Poporul evreu, care se închina Unicului și Adevăratului Dumnezeu, primise unele lumini ale planului de mântuire a lumii prin Legea Veche și prin proroci, însă nu avea deplinătatea descoperirii, care se face prin Iisus Hristos. De aceea, exista chiar în poporul ales o anumită nedumerire privind identitatea lui Mesia. Când însă Fiul veșnic al lui Dumnezeu S-a făcut Om și a început să propovăduiască Evanghelia Împărăției cerurilor și să săvârșească minuni, atunci El a devenit Lumină mare, lumină deplină și s-a văzut că El este Cel așteptat, Unsul lui Dumnezeu”.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat cine sunt cei care „ședeau în latura și în umbra morții” (Matei 4, 16): „Aceștia sunt păgânii, popoarele sau etniile politeiste care nu credeau în Unicul și Adevăratul Dumnezeu, Căruia I se închina doar poporul evreu, ci se închinau la făpturi, la idoli. Aceștia erau etnii politeiste, adică se închinau la mai multe divinități și adesea le confundau fie cu unele creaturi, fie cu fenomene ale naturii. Aceștia se aflau în latura și umbra morții mai ales pentru că nu credeau în înviere. Numai evreii credeau în învierea trupului, pe baza profe­țiilor Sfinților Proroci din Vechiul Testament. Există această distinc­ție între poporul ales, care nu avea încă deplinătatea reve­la­ției, dar cunoștea pe Unicul Adevăratul Dumnezeu, și popoarele politeiste, păgâne. În Galileea s-a ară­tat lumină mare poporului evreu, dar le-a răsărit lumină și celor care stăteau în latura și în umbra morții, adică cei care se temeau de moarte tot timpul vieții lor, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel. Aceștia, care erau în latura și în umbra morții, erau cei aflați sub apăsarea temerii de moarte, pentru că moartea era de nebiruit. Numai creștinismul, când a predicat biruința lui Hristos asupra morții prin Înviere și a predicat învierea tuturor la sfârșitul veacurilor, a adus eliberarea de teama de moarte și a transformat moartea în Paști, adică într-o trecere din lumea aceasta la viața cerească, așteptând și învierea trupului la sfârșitul veacurilor. Deci, Lumina mare S-a arătat și evreilor, dar S-a arătat și altor etnii care trăiau în Galileea neamurilor”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat, totodată, care este legătura dintre Botezul Domnului și Jertfa Sa pe Cruce: „Este semnificativ faptul că Sfântul Ioan Botezătorul, în a doua zi după Botezul Domnului în Iordan, văzându-L pe Iisus trecând nu departe de locul unde se afla el cu doi ucenici, Andrei și Filip, zice: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii» (Ioan 1, 29). Sfântul Ioan a vrut să arate marea taină a legăturii dintre botez și cruce, și anume a profețit jertfa de pe cruce a Mântuitorului, pe care L-a numit Mielul lui Dumnezeu, deoarece jertfa va avea loc la sărbătoarea Paștilor iudaice, când se jertfea mielul pascal. De aceea, Biserica a ținut cont de această profeție a Sfântului Ioan Botezătorul, care leagă Botezul Domnului de taina Jertfei pe cruce și, totdeauna, la Sfințirea Mare a apei apare și crucea. Biserica a înțeles că Hristos, prin Botezul Său în Iordan, a înfipt crucea în apele Iordanului, adică starea Sa de pocă­ință, deși era fără de păcat, și starea Sa de iubire jertfelnică față de Dumnezeu și iubire milostivă față de oameni. De aceea, la Sfințirea Mare a apei se face crucea din gheață, din ramuri de brad sau din flori. Mai mult decât atât, la sfârșitul slujbei de Sfințire Mare a apei, cu Sfânta Cruce și cu busuiocul de trei ori se face semnul crucii în vasul de agheasmă și apoi se sfințește lumea prezentă în cele patru puncte cardinale, arătân­du-se deodată legătura dintre Taina Botezului în numele Sfintei Treimi și Crucea Mântuitorului Iisus Hristos prin care se arată iubirea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh pentru lumea întreagă”.

„Botezul este începutul învierii sufletului din moartea cauzată de păcat”

Patriarhul României a vorbit și despre legătura dintre Taina Botezului și Taina Pocăinței: „Pocă­ința înseamnă o schimbare a modului de a gândi, de a vorbi, de a viețui și de a făptui, de a săvârși faptele în raport cu semenii noștri. Pocăința este un program de înnoire a vieții duhovnicești pe toată viața. Este starea de regret, de părere de rău și de cerere de iertare înainte de botez, iar prin Botez se primește iertarea. Botezul este și începutul învierii noastre duhovni­cești din moartea pricinuită de păcat. Pocăința este o stare de smerenie și cu cât avansează omul mai mult în sfințenie, avansează și în smerenie. Cine avansează în viața duhovnicească, dar nu păstrează smerenia este în primejdie mare de a cădea. (...) Sfinții Părinți, mai ales Părinții isihaști, ne arată că ei se retrăgeau în pustie, se rugau în singurătate și când ajungeau la mari descoperiri duhovnicești, nu se lăudau, ci ascundeau această sfințenie a lor punând peste ea haina smereniei. După cum norii cerului acoperă soarele, ei acopereau cu haina smereniei mulțimea darurilor dobândite prin rugăciune, post, nevoință și înfrânare. Prin această stare de smerenie și ascultare față de Dumnezeu, de iubire smerită și milostivă față de oameni se ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Prin Botez ni se dăruiește iertarea păcatelor, ni se dăruiește darul înfierii sau al filiației divine prin har și începutul învierii spirituale a sufletului din moartea pricinuită de păcat, și începutul pregătirii noastre pentru învierea de obște la sfârșitul veacurilor. Darul acesta al înfierii prin har este și darul asemănării cu Dumnezeu, dar această asemănare se dobândește printr-o lucrare treptată de toată viața. Această lucrare de asemănare cu Dumnezeu este lucrarea de înaintare întru sfințenie, în viață sfântă bineplăcută lui Dumnezeu. Aceasta este vocația tuturor creștinilor”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că Duminica după Botezul Domnului ne arată scopul vieții noastre și în mod deosebit ne arată mulțimea darurilor pe care le primește omul la botez. „Toate darurile primite la botez sunt ca niște semințe, care apoi trebuie cultivate cu osteneală, rugăciune, cu multă dăruire de sine, și aceste daruri devin darurile Duhului Sfânt în viața omului și sunt enumerate de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni ca roade sau rodiri ale Duhului Sfânt prin harul primit de la Botez”, a subliniat Întâistătătorul Bise­ricii noastre.