Joi, 19 decembrie, comunitatea ortodoxă din orașul basarabean Anenii Noi a trăit o zi de mare sărbătoare, prilejuită de hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”. Cu această ocazie binecuvântată,
Bucuria Betleemului în Europa de Nord
Sărbătoarea Naşterii Domnului au fost întâmpinată cu bucurie şi de numeroşi credincioşi ortodocşi români din diaspora, precum cei din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. În aceste zile ale praznicului Naşterii Domnului, copii şi adulţi au susţinut concerte de colinde tradiţionale româneşti şi au promovat portul şi tradiţiile noastre strămoşeşti.
În zilele premergătoare praznicului Naşterii Domnului, grupuri de colindători, formate din credincioşi de toate vârstele şi însoţite de către preoţi, au vestit marele praznic la Centrul Eparhial din capitala Suediei, Stockholm, dar şi la casele compatrioţilor lor.
Joi, 25 decembrie 2014, de Praznicul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm, informează episcopiascandinavia.se. La slujbă au participat numeroși credincioși din capitală, iar mulți dintre ei s-au spovedit și s-au cuminecat cu Sfintele Taine. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a reliefat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Naşterii Domnului şi a evidenţiat însemnătatea păstrării tradiţiei colindelor româneşti, care au un profund rol moralizator. „Vremurile de azi sunt marcate de multe feluri de patimi, în mrejele cărora cad tinerii din ce în ce mai devreme. Societatea prezintă uneori valorile morale ca fiind anacronice și îi împinge pe adolescenți și tineri spre un mod de viață care nu mai ține seama de principii. Cuvintele Sfântului Antonie cel Mare parcă sunt pentru zilele noastre. El spune într-un pasaj inclus în «Patericul egiptean»: «Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor». Cunoașterea lui Hristos ne ajută să nu ne lăsăm sufocați de nebuniile acestei lumi, iar Nașterea Domnului este pentru noi un moment de redescoperire a valorilor fundamentale. Apropierea de Potirul Liturghiei, prefigurat de Melchisedec, de drepții Iosif cel preafrumos și Ghedeon, ajuns prin Fecioara Maria, pe braţele Mântuitorului Hristos, Arhiereul Cel veşnic, care l-a pus în mâinile Sfinţilor Apostoli și urmașilor acestora: episcopi, preoţi şi diaconi, ne cheamă la împărtășirea de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este una a inocenței, în fiecare dintre noi revigorându-se neprihănirea prunciei în care știam să fim mulțumiți cu prăznuirea și atmosfera de comuniune în colindul sfânt și bun. Să cerem Atotmilostivului Dumnezeu ca să se nască în fiecare dintre noi râvna redescoperirii adevăratelor valori pentru a fi aici și acum mărturisitorii acestei înnoiri”, a precizat ierarhul românilor din Europa de Nord.
După cuvântul pastoral, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i-a felicitat pe cei care își aniversează onomastica, fiind împărțite darurile de Crăciun copiilor, iar apoi, credincioșii români din diferite zone ale țării, inclusiv din Basarabia, au cântat colindele de acasă.
În a doua zi a sărbătorilor Naşterii Domnului, vineri, 26 decembrie, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a fost în mijlocul credincioşilor români din capitala Danemarcei, Copenhaga. Sfânta Liturghie a fost săvârşită la biserica Parohiei „Sfinții Cuvioși Grigorie Decapolitul de la Bistrița Vâlcii” și „Nicodim cel Sfințit de la Tismana”.
În a treia zi a sărbătorilor Naşterii Domnului, sâmbătă, 27 decembrie, credincioşii români din orașul suedez Borås l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Episcop Macarie. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre Sfântul Ştefan, primul martir şi diacon creştin şi i-a îndemnat să urmeze pilda vieţii, slujirii şi mărturisirii lui. Totodată, Ierarhul românilor octodocşi din Europa de Nord i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Ştefan, oferindu-le copiilor daruri, iar credincioşilor cărţi de folos duhovnicesc.
Slujire arhierească în biserica românilor din orașul suedez Jönköping
În Duminica după praznicul Naşterii Domnului, duminică, 28 decembrie, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie pentru românii din oraşul suedez Jönköping. După săvârşirea Sfintei Liturghii, ierarhul românilor ortodocşi din ţările scandinave a mulţumit lui Dumnezeu pentru visul frumos devenit realitate, şi anume acela de a avea la Jönköping propria biserică, în care românii să-și poată trăi și cultiva firesc, constant şi fără nicio oprelişte credința dreptmăritoare. Acest locaş de cult a fost achiziţionat datorită jertfei preotului și enoriașilor parohiei din Jönköping şi ajutorului obținut din colectele pe care ierarhul locului le-a organizat în unele parohii din Episcopia Europei de Nord. În urma acestor strădanii, la 1 martie 2014 biserica luterană a intrat în posesia parohiei românești din Jönköping. La final, copiii din comunitate au colindat alături de părinții lor, care au primit daruri din partea Chiriarhului lor.