Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucuria Epifaniei la Dunărea de Jos
În ziua praznicului Botezului Domnului, în toate parohiile şi mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost săvârşită Sfânta Liturghie, urmată de slujba Aghesmei Mari.
Sărbătoarea Botezului Domnului şi manifestările duhovniceşti din jurul acesteia reprezintă o mărturie concretă a comuniunii dintre credincioşii eparhiei din cele două mari centre municipale, Galaţi şi Brăila. De aceea, s-a consfinţit obiceiul de a începe sfinţirea apei Dunării la Brăila pentru ca, apoi, pe firul apelor, ierarhul să sosească în oraşul de reşedinţă, la cel mai semnificativ centru spiritual: biserica medievală Precista.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala „Naşterea Domnului“ din Brăila, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale, a trupelor militare de pe uscat şi de pe ape şi a numeroşi credincioşi din municipiu. După cuvântul de învăţătură, ierarhul Dunării de Jos a ieşit pe esplanada catedralei, unde a stropit cu agheasmă şi a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi.
Începând cu ora 11:00, în dangăt de clopote, precedate de fanfara militară, clerul şi mulţimea de credincioşi, având în frunte pe ierarhul lor, au pornit de la biserica reprezentativă a Brăilei, pe Calea Călăraşilor, către faleza Dunării, unde, pe scena special amenajată a avut loc slujba Aghesmei Mari, urmată de tradiţionala aruncare a crucii în apele Dunării, după care au sărit cinci tineri.
La ora 13:00, la kilometrul 0 al oraşului Galaţi, în faţa bisericii fortificate Precista de pe faleza Dunării, un sobor de preoţi şi o mare mulţime de credincioşi l-au întâmpinat pe ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. După slujba Aghesmei Mari şi cuvântul de învăţătură, toată atenţia s-a îndreptat către Dunăre, unde Înaltpreasfinţia Sa a aruncat în apă crucea de lemn, după care 10 tineri au sărit s-o prindă. Conform tradiţiei şi credinţei poporului român, acela care va pescui crucea din ape va fi binecuvântat de Dumnezeu şi îi va merge bine tot anul. Anul acesta, Sfânta Cruce a fost scoasă din apele reci ale Dunării de tânărul Lucian Butica, în vârstă de 25 de ani. Totodată, ierarhul Dunării de Jos i-a felicitat pe toţi cei care s-au aruncat în apele Dunării pentru a recupera Sfânta Cruce, dorindu-le multă sănătate şi anul ce a început să le aducă multe roade sufleteşti şi materiale.
La cele două evenimente au luat parte câteva mii de credincioşi brăileni şi gălăţeni.