Bucuria Luminii Sfinte la Catedrala patriarhală

În urmă cu câteva zile, în toate bisericile ortodoxe s-a revărsat Lumina Învierii Domnului Iisus Hristos peste credincioşii care au venit în noaptea Sfintelor Paşti ca să răspundă chemării: „Veniţi de primiţi lumină!“

Pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor de Sfintele Paşti, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a adus Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special. Lumina Sfântă a fost oferită la slujba de Înviere de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală.

Prin Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos simţim şi înţelegem că viaţa şi moartea au căpătat alt înţeles. Viaţa înseamnă nu numai evenimentele istorice, cele de sub vremuri sau ale timpului în care trăim, ci mai ales ceea ce trăim dincolo de timp în comuniune cu Dumnezeu, iar aceasta înseamnă trăirea veşniciei încă din această viaţă pământească. De asemenea, moartea nu mai reprezintă sfârşitul vieţii pământeşti, ci îndepărtarea de Dumnezeu, starea de indiferenţă şi ignoranţă faţă de El, Cel care ne-a adus la existenţă.

În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi la ceas de noapte la Catedrala patriarhală pentru a primi Lumina Învierii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre, a subliniat faptul că această Lumină este un dar dumnezeiesc pentru că Îl reprezintă pe Hristos, Lumina lumii.

„În Liturghia noastră se spune: Mormântul Tău, Hristoase, este izvorul învierii noastre. De la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos izvorăşte Lumina Învierii. Această Lumină, un dar dumnezeiesc, îl reprezintă pe El, Hristos, Lumina Lumii, care este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Creatorul şi Mântuitorul Lumii. Lumina aceasta de la Sfântul Mormânt ne arată biruinţa vieţii asupra morţii, biruinţa lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii şi dobândirea vieţii veşnice, netrecătoare, fără moarte, fără suspin, fără stricăciune, viaţa veşnică întru slava Preasfintei Treimi. Hristos este Cel dintâi care a înviat pentru viaţă veşnică şi El S-a făcut început al învierii de obşte. Biserica trăieşte din această lumină a Învierii lui Hristos între Învierea Lui şi învierea tuturor oamenilor în ziua din urmă când El va veni să judece viii şi morţii şi a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit şi va schimba universul actual întru cer nou şi întru pământ nou, întru care El va lumina cu Lumina Învierii, cu Slava Învierii Sale întreaga creaţie“, a arătat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Învierea lui Hristos nu este un simplu eveniment istoric, ci este unul existenţial, întrucât cei care şi-au curăţit simţirile trupeşti şi sufleteşti în timpul zilelor de post se învrednicesc să se împărtăşească din harul Învierii, să vadă pe Hristos „strălucind cu neapropiata lumină a Învierii, cântându-I cântare de biruinţă“ şi să-L audă zicându-le: „Bucuraţi-vă!“, precum se arată într-o cântare din Canonul Învierii.

Pentru câteva clipe, înainte de miezul nopţii, tot ce era în jurul nostru s-a cufundat în întuneric, pentru a simţi şi noi starea de singurătate, de frică, de robie şi moarte pe care au simţit-o toţi urmaşii lui Adam care erau ţinuţi în iad, în locul umbrit de moarte. Apoi, dintr-odată s-a auzit „Veniţi de primiţi lumină!“ şi darul dumnezeiesc de lumină l-am primit şi l-am dăruit celor de lângă noi, pentru ca astfel întunericul să dispară, iar lumina să se reverse peste toţi şi peste toate.

„În acest moment trăim sensul ultim al vieţii noastre, al istoriei şi al întregului univers, de aceea în cântările care vor urma în noaptea aceasta (n.r., noaptea Sfintelor Paşti) se va spune: «Iată acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul, şi pământul, şi cele de sub pământ». Toate s-au umplut de sens, toate au un rost pentru că ultimul Cuvânt nu este în mormânt, ci ultimul Cuvânt asupra vieţii este viaţa veşnică, cerească, netrecătoare. Învierea lui Hristos înseamnă biruinţa iubirii Lui smerite şi milostive asupra urii şi asupra invidiei, asupra trădării şi asupra fricii, asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Hristos Cel răstignit a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa pământească, nu este reanimarea unui cadavru, ea este începutul unei alte vieţi, viaţă nouă veşnică, fără de moarte, de aceea vom cânta în noaptea aceasta «Iată acum prăznuim omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, viaţa veşnică». Învierea este pentru creştini Vestea cea bună. Fără Învierea lui Hristos nu există Evanghelie. Fără Învierea lui Hristos credinţa este zadarnică şi propovăduirea Apostolilor este zadarnică, spune Sfântul Apostol Pavel. Învierea lui Hristos este temelia credinţei creştine, şi anume Vestea cea bună, singura veste bună absolută, că păcatul, iadul şi moartea pot fi biruite“, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Lumina de Paşte este lumina sufletului nostru dornic de viaţa veşnică“

Splendoarea luminii nu constă doar în lumânările aprinse purtate de credincioşi în mâini. După cum a mai spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, orice lumânare de Paşte, pe care preotul o foloseşte ca să împărtăşească celor prezenţi Lumina Învierii, are aceeaşi valoare ca şi lumina de la Sfântul Mormânt, fiindcă Hristos este prezent în Biserica Sa şi El dăruieşte Lumina eternă ca arvună a slavei şi luminii din Împărăţia cea veşnică a Preasfintei Treimi. De asemenea, a mai arătat că Lumina de Paşte este lumina sufletului nostru dornic de viaţa veşnică. „Toţi suntem trecători, dar devenim netrecători dacă credem în Hristos, Îl iubim şi Îl mărturisim pe Hristos prin cuvânt şi faptă. De aceea, Lumina Învierii este lumina sensului vieţii noastre, şi anume Mântuitorul spune: «Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi. Chiar dacă va muri cu trupul va fi viu cu sufletul şi Eu îl voi învia pe el în ziua de apoi». Noi credem în Înviere pentru că dorim să trăim veşnic. În felul acesta înţelegem că Lumina de Paşte este lumina sufletului nostru dornic de viaţă veşnică. Când ne întreabă cineva de ce crezi în Dumnezeu, în Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, noi trebuie să răspundem: «Cred, pentru că m-am hotărât să trăiesc veşnic, nu doar până la mormânt, ci doresc să trăiesc veşnic, cu Cel ce are viaţă veşnică şi este Învierea şi Viaţa, Iisus Hristos». În aceste zile de sărbătoare trebuie să răspândim lumină în jurul nostru, lumina pe care o primim în sufletele noastre. Cum răspândim lumina? Prin orice cuvânt bun, prin orice faptă bună şi mai ales prin rugăciunea pentru alţii, pentru cei care nu ştiu să se roage, pentru cei care nu mai pot să se roage de prea multă suferinţă şi pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru atunci când se simt singuri, disperaţi, deznădăjduiţi. O faptă de milostenie, o prezenţă lângă un om bolnav, sărac, singur este o lumânare de Înviere adusă tainic întru smerenie acolo unde lipseşte iubirea milostivă şi smerită“, a mai arătat Preafericirea Sa.

După cuvântul de învăţătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ţinut în faţa mulţimii credincioşilor aflaţi pe platoul Catedralei patriarhale în noaptea Învierii, praznicul Sfintelor Paşti a continuat cu săvârşirea Utreniei Învierii şi a Sfintei Liturghii de către Întâistătătorul Bisericii noastre, înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei patriarhale. La final, Preafericirea Sa a mulţumit credincioşilor pentru prezenţă şi le-a dăruit Pastorala de Sfintele Paşti, un ou roşu, un cozonac şi câte o iconiţă cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Vecernia Învierii

Tot în prima zi de Paşti, în bisericile ortodoxe a fost săvârşită Vecernia Învierii, sau „a doua Înviere“, aşa cum mai este cunoscută în popor. La Catedrala patriarhală, slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Această slujbă are o rânduială specială, întrucât se citeşte pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan (In. 20, 19-25) în 12 limbi.

În cuvântul de învăţătură rostit, PS Varsanufie Prahoveanul a arătat că „darul pe care Hristos l-a lăsat omenirii întregi, mai întâi de toate, este darul cel mare al Sfintelor Taine, mai ales Sfânta Euharistie prin care ne putem uni cu Dumnezeu, apoi Evanghelia Sa care este mântuitoare prin cuvintele pe care le conţine, cuvintele lui Dumnezeu, şi mai ales prin poruncile pe care le-a lăsat, prin legea dragostei, cea mai desăvârşită dintre poruncile pe care le-a dat omului“.

Începând cu ziua Învierii, fiecare dintre noi purtăm bucuria pascală de a-L vedea pe Domnul înviat şi de a trece de la viaţa biologică (bios) la viaţa cea netrecătoare (zoe), de aceea Învierea Domnului Iisus Hristos este singurul eveniment din istoria lumii cu semnificaţii existenţiale profunde. Un monah athonit spunea că trăirea Învierii nu înseamnă contabilizarea zilelor de post, nici de câte ori am mers la Sfânta Liturghie, câte rugăciuni am rostit, ci doar dacă Învierea lui Hristos o simţim în viaţa noastră şi o vestim prin cuvintele şi prin faptele noastre.