În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Bucuria Nașterii Domnului, vestită la Catedrala Episcopală din Caransebeș
Aproximativ 2.000 de colindători au dus mai departe tradiția colindului și în acest an la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Zeci de grupuri de copii și tineri îmbrăcați în costume populare, elevi din unitățile de învățământ ale municipiului Caransebeș, precum și cete de colindători din mai multe alte orașe și sate au fost primite de către Preasfințitul Părinte Lucian, chiriarhul locului.
Toți colindătorii au fost răsplătiți cu daruri și calendare pentru anul 2023 înmânate de către Părintele Episcop Lucian, însoțite de binecuvântare și călduroase urări pentru sărbători și pentru noul an.
„Au fost zile frumoase petrecute în ambianța colindului strămoșesc și credem că mesajul colindelor va ajunge în sufletul fiecărui creștin dispus și disponibil să conlucreze cu harul Sfântului Duh. De asemenea, credem că aceste colinde ne vor sensibiliza pe mai departe ca să fim oameni mai buni și mai apropiați de Dumnezeu, dar și unii de alții. Colindul strămoșesc ne inspiră iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. În această atmosferă binecuvântată am fost în aceste zile premergătoare praznicului Nașterii Domnului”, a spus Părintele Episcop.
Tot în Caransebeș, la 33 de ani de la Revoluția din 1989 au fost organizate o serie de manifestări religios-culturale. În Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”, Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat slujba Parastasului pomenindu-i pe cei care au pierit în urma Revoluției, dar și pe toți eroii care au luptat pentru a apăra credința strămoșească, libertatea și demnitatea poporului român. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, care a interpretat și câteva colinde.
La momentul de rugăciune au participat oficialități și revoluționari, dar și credincioși din Caransebeș care au venit să se roage pentru cei care au avut curaj să se lupte pentru dreptate, libertate și adevăr. După sfânta slujbă, Părintele Episcop Lucian a adresat un cuvânt celor prezenți cu ocazia acestui eveniment.
În continuare s-a desfășurat o procesiune în sunetul fanfarei prin Centrul civic, de la Catedrală până Monumentul dedicat Revoluției din decembrie 1989. Aici au fost depuse flori și coroane în semn de cinstire pentru cetățenii curajoși ai Caransebeșului care s-au alăturat timișorenilor, exprimându-se liber împotriva comunismului.
Tot cu această ocazie au avut loc la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș o lansare de carte, avându-l ca autor pe Costel Balint, și un vernisaj de pictură realizată de Mihai Olteanu.