Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Bucuria rugăciunii de hram, la Mănăstirea Agapia
Şi în acest an, cu prilejul sărbătoririi hramului, Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga ţară, veniţi să-i cinstească pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, în sobor numeros de preoţi şi diaconi.
Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, în ziua când Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, denumiţi în popor şi Voievozi, Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ şi-a serbat hramul. Sutele de credincioşi prezenţi la sărbătoarea aşezării monahale, veniţi din toată ţara, au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Din soborul preoţilor slujitori a făcut parte şi părintele arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul mănăstirii, maicile îngrijindu-se şi de buna desfăşurare a agapei pentru toţi închinătorii prezenţi la hramul mănăstirii nemţene, după cum ne-a declarat bibliotecara Mănăstirii Agapia, monahia Maria: „În zilele de 7-8 noiembrie 2014, a avut loc sărbătoarea hramului mănăstirii noastre, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Această sărbătoare este hramul bisericii principale, ridicată de hatmanul Gavriil Coci şi de soţia sa, Liliana Doamna, la anul 1642, locaş de cult sfinţit cu mare fast bizantin de către Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în prezenţa domnitorului Vasile Lupu. Anul acesta, la aceste momente importante pentru oştea noastră au participat stareţi şi stareţe, preoţi de mir şi numeroşi credincioşi, precum şi un ierarh al Bisericii noastre, anume Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Programul liturgic a debutat în ajun, pe 7 noiembrie, cu slujba Privegherii, şi a continuat a doua zi cu slujba de Sfinţire a apei, Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu. La final, toţi cei 700 de credincioşi prezenţi au participat la o agapă. În ziua de duminică, 9 noiembrie, a avut loc în biserica mănăstirii şi o slujbă de pomenire a ctitorilor şi a celor care de-a lungul timpului au contribuit la susţinerea acestui sfânt locaş“.
Ctitorul Mănăstirii Agapia din Vale sau Agapia Nouă este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit Biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil“ în perioada 1641-1643, după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Locaşul de cult a fost sfinţit la 12 septembrie 1646 de Mitropolitul Varlaam Moţoc al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoţi şi călugări, în prezenţa domnitorului Vasile Lupu.