La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc luni seara, 8 decembrie, în Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman”, lansarea volumului „In servitutem sanctorum” (În
Bucurie pentru 360 de copii de sărbătoarea Sfântului Nicolae
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, 360 de copii din parohiile Vișina I și Cojasca au primit daruri, spre bucuria și întărirea lor sufletească.
La Parohia Vișina I, Protoieria Găești, sâmbătă, 6 decembrie, 160 de copii, însoțiți de părinți, educatoare și învățătoare, au umplut biserica de emoția colindelor, dăruind credincioșilor frumusețea cântărilor specifice perioadei premergătoare Crăciunului. În semn de prețuire, fiecare copil a primit un dar oferit de parohie, valoarea totală a acestor daruri depășind 9.000 de lei. Sub coordonarea părintelui Iustin Sbîrciog și a părintelui Marian Niculae, comunitatea parohială a dorit să urmeze exemplul Sfântului Nicolae, împărtășind celor mici bucuria generozității și a credinței lucrătoare prin iubire.
În aceeași zi de sărbătoare, la Parohia Cojasca, Protoieria Târgoviște Sud, peste 200 de copii au primit daruri în valoare de peste 15.000 de lei, constând în dulciuri oferite cu dragoste creștină. Acțiunea a fost posibilă prin implicarea preoților parohiei, părintele Ion Aurelian Cârstina și părintele Gabriel Florian Roșu, precum și prin generozitatea credincioșilor care au dorit să aducă lumină și zâmbete pe chipurile celor mici.






.jpg)
