Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucurii duhovniceşti pentru credincioşii olteni
Praznicul Înălţării Domnului, sărbătorit astăzi în Biserica Ortodoxă, este prilej de sărbătoare pentru mai multe lăcaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei. Atât în judeţul Dolj, cât şi în Gorj, credincioşii vor avea prilej de bucurie duhovnicească prin participarea la sfintele slujbe şi prin pomenirea eroilor neamului adormiţi întru Domnul.
La Craiova, credincioşii din Parohia „Eroii Neamului“ (cartierul Calea Bucureşti, zona Electro) vor trăi o bucurie aşteptată de mulţi ani: sfinţirea noii biserici a cărei piatră de temelie a fost pusă la 21 august 1990 de vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu. La ceas de aleasă sărbătoare, slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Evenimentul va marca totodată şi Ziua Eroilor, la care urmează să ia parte şi membrii Asociaţiei „Cultul Eroilor“ din Craiova. Şi Biserica „Înălţarea Domnului“ din cartierul Craioviţa Nouă va îmbrăca haină de sărbătoare. Este, de asemenea, un sfânt lăcaş ridicat după Revoluţia din decembrie 1989, prin strădania preoţilor Ion şi Constantin Băjeu (tată şi fiu) şi a credincioşilor din această parohie.
În judeţul Gorj, praznicul Înălţării Domnului se cinsteşte ca hram în patru lăcaşuri de închinare. Astfel, în municipiul Târgu Jiu, Biserica „Înălţarea Domnului“ din cartierul 9 Mai va găzdui, ca în fiecare an, după Sfânta Liturghie, şi manifestări comemorative dedicate eroilor. Zidirea bisericii s-a făcut între anii 1992 şi 2002. După finalizarea picturii, a fost sfinţită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, la data de 20 septembrie 2009. Şi credincioşii din Parohia Roşiuţa serbează hramul bisericii din localitate. Cu o vechime de peste un secol, sfântul lăcaş a fost frumos împodobit şi înfrumuseţat în urmă cu patru ani, atunci când IPS Irineu a oficiat slujba de resfinţire. Laolaltă cu credincioşii din Roşiuţa, gorjenii din localitatea Raci cinstesc hramul Bisericii „Sfinţii Arhangheli“ şi „Înălţarea Domnului“. De asemenea, în localitatea Cloşani-Orzeşti, judeţul Golj, biserica parohială, închinată Înălţării Domnului, a fost ridicată în urmă cu două secole. Este construită din lemn şi figurează pe lista monumentelor istorice. Tradiţia locală menţionează legătura ei cu Tudor Vladimirescu, care a vizitat-o în nenumărate rânduri, pe vremea când era vătaf pe plaiurile Cloşanilor. El ar fi donat aici un rând de veşminte, cusute la Viena, care din păcate nu se mai păstrează.