Buieşti, satul cu biserica ctitorită de un sfânt

Preoţii au fost întotdeauna cei dintâi păstrători ai istoriei, tradiţiilor, obiceiurilor creştine din satele noastre. Ei au înţeles primii că identitatea aşezărilor tradiţionale româneşti nu trebuie să dispară din conştiinţa comunităţilor, ci, dimpotrivă, trebuie să rămână vie, lucrătoare şi pilduitoare pentru generaţiile tinere, motiv pentru care mulţi dintre ei au desfăşurat cercetări, au scris monografii şi studii etc. "Cartea de Aur a Parohiei Buieşti 1608-1998" este rezultatul unei asemenea lucrări.

În perioada de după 1989, mai ales, preoţii din satele româneşti au desfăşurat cercetări, documentări amănunţite, care au permis întocmirea unor monografii, a unor studii ce scot la lumină din colbul uitării istorii, fapte, date strălucitoare despre vetrele parohiilor ortodoxe româneşti, atât de încercate de prigoana ateistă din perioada comunistă.

În această categorie se încadrează şi volumul intitulat "Cartea de Aur a Parohiei Buieşti - 1608-1998", semnată de preotul Adrian Lucian Scărlătescu, din Protopopiatul Urziceni - Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, apărută cu binecuvântare arhierească la Editura "Anca", beneficiind de sprijinul Societăţii Culturale "Appolon".

Atestat documentar încă din 23 iunie 1608 într-un act de danie al lui Radu Voievod, redactat la Târgovişte, satul Buieşti din judeţul Ialomiţa apare ca apelativ desemnând mai degrabă o moşie încă de pe vremea lui Mihai Viteazul. Ulterior, semnalării lui în documentul amintit, identitatea moşiei de la Buieşti dăinuie în istorie ca atare, ca nume de sat sau ca nume de persoane până în contemporaneitate.

Tulburătoare şi emoţionantă este istoria actualei biserici din sat, cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", care a fost ctitorită la 1843 chiar de către Sfântul Calinic de la Cernica (sfântul pe care "poporul român, ca şi celelalte popoare ortodoxe, îl venerează pentru ortodoxia credinţei sale, curăţia şi sfinţenia vieţii sale", cum spune autorul), "în mijlocul câmpului, încât se mira şi lumea de o astfel de lucrare", cum glăsuiesc vechile înscrisuri. Biserica era destinată celor 13-14 călugări care îngrijeau în această zonă animalele Mănăstirii Cernica.

Publicarea acestei monografii este fără îndoială un act de înaltă cultură şi ţinută profesională pe care un preot tânăr al Bisericii noastre îl dăruieşte enoriaşilor din Buieşti şi nouă, deopotrivă, cu dragoste, smerenie şi bucurie.