Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Campania „Sănătate pentru sate” în comuna Șotrile
Aproximativ 80 de adulţi şi copii din localitatea Şotrile, județul Prahova, au beneficiat marţi, 11 septembrie 2018, de analize medicale gratuite, în cadrul celei de-a 53-a ediţii a campaniei „Sănătate pentru sate”, derulată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Sâmbătă, 15 septembrie, voluntarii specialişti în cardiologie, diabetologie, medicină internă, urologie, recuperare medicală şi psihologie se vor întoarce în comuna prahoveană pentru a acorda locuitorilor asistenţă medicală gratuită.
Eforturile Bisericii Ortodoxe Române de a sprijini actul medical continuă prin activitatea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Aceştia au ajuns săptămâna aceasta în localitatea Şotrile din judeţul Prahova, unde au desfăşurat o bogată activitate medicală. „Este o colaborare foarte bună cea pe care am început-o astăzi cu Clinica Polimed. Este foarte util să se întâmple şi pe viitor acest lucru, pentru că ajută foarte mult la depistarea anumitor probleme de sănătate. Urmează ca sâmbătă să ne deplasăm aici cu caravana, cu medici cu diferite specializări, cum ar fi un internist, un neurolog, un gastroenterolog etc. Toţi localnicii de aici vor beneficia de investigație EKG şi ecograf”, ne-a declarat Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale.
A 53-a ediţie a campaniei „Sănătate pentru sate” s-a desfăşurat în colaborare cu Centrul medical Polimed şi cu sprijinul preotului paroh Avram Adrian Dima din localitate. „Astăzi, le-am vorbit sătenilor din Şotrile despre importanţa efectuării periodice a analizelor medicale, despre faptul că acestea îi pot ajuta să prevină boli grave şi chiar le pot salva viaţa. Deopotrivă, le-am vorbit despre importanţa respectării tratamentului medicamentos recomandat de medic, a modului de administrare a medicamentelor, a nu lua medicamente fără sfatul medicului sau al farmacistului, despre antibioticele fără prescripţie medicală, pentru că automedicaţia este o practică total nesănătoasă, ce prejudiciază starea de sănătate pe termen scurt şi lung”, a spus Sorina Aurica, farmacist.
Ştefan Badea, asistent medical generalist principal la Clinica Polimed, a adăugat: „Au fost recoltate probe de sânge reprezentând analizele uzuale: hemoleucograma, proba de biochimie şi coagulare. Au fost repartizate pentru copii cărora le-au fost recoltate în plus exudatul faringian şi proba din scaun pentru depistarea Helicobacter Pylori. Femeilor, în plus faţă de analizele uzuale, li s-a recoltat hormonul tiroidian, iar bărbaţilor PSA-ul care depistează problemele de prostată. Colaborarea a fost foarte bună, s-a desfăşurat fără probleme”.
Până în prezent, de campania „Sănătate pentru sate” au beneficiat peste 7.000 de persoane. „Iniţiativa voluntarilor este una binevenită, mai ales că foarte mulţi dintre pacienţi sunt neasiguraţi medical. Este o comunitate depărtată de oraşe, iar oamenii, având multă treabă în gospodării, nu prea au timp să meargă la medic. De aceea, aceste analize la faţa locului sunt extraordinare”, a spus pr. Avram Adrian Dima. Toate acţiunile social-filantropice derulate de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt coordonate de arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naţionale.