„Canonul lacrimilor“

Numeroşi credincioşi ieşeni au participat joi seara în Catedrala mitropolitană din Iaşi la slujba Pavecerniţei Mari. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit ultima parte a Canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, ce se termină cu cântarea a noua, unde pocăinţa devine un izvor al bucuriei şi al nădejdii.

La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată joi, 6 martie 2014, slujba Pavecerniţei Mari, fiind citită în cadrul acesteia cea de-a patra parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Slujba a fost săvârşită de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de psalţii catedralei. Slujba s-a încheiat cu  rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele“, şi cu citirea Evangheliei, după care a urmat cuvântul de învăţătură, rostit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„«Suflete al meu, suflete al meu, pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura», cuvinte rostite în cadrul slujbei Canonului cel Mare, reprezintă strigătul omului conştient de valoarea sufletului său şi de faptul că, oricât de lungă i se pare viaţa pământească, într-o zi sfârşitul va fi inevitabil. De aceea, ştiind tulburarea care cuprinde sufletul în ceasul morţii, creştinul este chemat să strige «miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!». «Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!» nu este o simplă formulă litugică cântată frumos la strană şi repetată în canonul de rugăciune, ci reprezintă un strigăt esenţial, un dor adânc, o rugăciune duhovnicească de excepţie, prin care fiinţa umană este chemată să simtă că fără mila lui Dumnezeu viaţa sa pe pământ este fără rost, şi că fără mila lui Dumnezeu nu poate să dobândească nici veşnicia. «Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!» este oftarea omului aşezată în faţa tronului Preasfintei Treimi, pentru ca legătura cea grea a preamultelor sale păcate să fie dezlegată. Şi pentru ca omul să fie conştient de importanţa şi de folosul acestei rugăciuni, el este chemat să postească, să facă milostenie, să meargă la preotul duhovnic şi cu binecuvântarea acestuia să primească Sfintele şi dumnezeieştile Taine. Dar pe lângă toate acestea, Sfinţii Părinţi cei de altădată şi cei mai aproape de noi spun că omul este pătruns de harul milei Domnului prin faptul că se gândeşte la ceasul plecării sale din această lume“, a subliniat IPS Teofan, în cuvântul rostit credincioşilor prezenţi.

Cunoscută drept „Canonul lacrimilor“, această creaţie în versuri a Sfântului Andrei, arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe şi cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, cu 250 de strofe sau tropare. O atenţie deosebită este acordată în Canonul cel Mare răscumpărării omului din robia păcatului, mijlocită de Mântuitorul prin Jertfa Sa pe Cruce. Căderea omului în păcat, răscumpărarea lui prin Întruparea şi Jertfa Mântuitorului, Taina Pocăinţei, dogma Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului sunt principalele teme dogmatice pe care autorul le abordează.