Astăzi este Sâmbătă morţilor. Este cunoscută în tradiţia populară sub denumirea de „Moşii de iarnă“ şi se sărbătoreşte înaintea duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi. În această zi, sunt pomeniţi în biserică cei care nu au avut parte de slujbele rânduite la înmormântare, fie că au murit pe neaşteptate, departe de casă, pe mare, în munţi, în războaie, de foc, de ger etc.
Cântările din cadrul slujbei Parastasului mângâie sufletul celor deznădăjduiţi şi în ele însele sunt rugăciuni cutremurătoare către Cel care ne-a mântuit din răutăţile acestei lumi; această expresivitate este redată într-un mod duhovnicesc foarte expresiv, prin însuşi troparul slujbei: „Cela ce prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chiverniseşti şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşti, Unule Ziditorule, odihneşte, Doamne, sufletele robilor Tăi, că spre Tine nădejdea şi-au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru“ (glasul VIII).
Canonul celor adormiţi este o alcătuire a Sfântului Teodor Studitul în glasul VIII. El cuprinde nouă cântări (inclusiv cântarea a doua). Prima stihiră ne îndeamnă ca „toţi să ne rugăm lui Hristos făcând astăzi pomenire morţilor celor din veac (...)“.
Sfântul Dionisie Areopagitul în scrierile sale susţine că pomenirea de obşte pe care trebuie să o facă tot creştinul aduce multă uşurare şi mult folos pentru cei adormiţi. Acest lucru îl susţine şi sinaxarul zilei de sâmbătă. O cântare la fel de expresivă este şi stihira în glasul al II-lea „Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să-l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându-şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-şi, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, să ne rugăm pentru odihna în Hristos a celui plecat, şi pentru sufletele noastre mare milă“.
Condacul „Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit“, este o cântare dulce în glasul VIII. Părintele Stăniloae afirmă că „e odihna omului în bucuria iubirii nemărginite a lui Dumnezeu faţă de el“.
Lucrările culese de Dimitrie Cunţanu
În ceea ce priveşte „Cântările funebrale culese şi armonizate pentru cor bărbătesc“ (Sibiu, 1903), Dimitrie Cunţanu reuşeşte să creeze o polifonie plăcută, de efect, bazată pe toate regulile acestei tehni-ci muzicale, la aceasta contribuind îmbinarea, după situaţii, a minorului cu majorul şi cu modalul, precum şi ţesătura armonico-melodică dintre anumite partide de voci. Aşa se întâmplă de pildă în cântările „Cu duhurile drepţilor“ şi „Tu eşti Dumnezeu“, prelucrate după melodia glasului IV şi transpuse în modul de La minor; în piesa „Veniţi fraţilor“ inspirată din vechea podobie pe glasul al II-lea „Când de pre lemn...“, „Sfinte Dumnezeule“ glasul al Il-lea, precum şi în cele pe glasul al VIII- lea: „Cu sfinţii odihneşte“, stihira „Plâng şi mă tânguiesc“ şi „Cela ce cu adâncul înţelepciunii“, transpuse şi armonizate în La major, piese care confirmă conţinutul muzical atât de bogat şi variat al cântărilor de strană. (Adrian Dobreanu)
.jpg)
