Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Capacitate preoţească, examen la Cluj-Napoca
Candidaţii la preoţie din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului au susţinut examenul de capacitate preoţească. Comisia de examinare a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Au participat 21 de candidaţi din arhiepiscopie şi cinci candidaţi din Episcopia Sălajului. „Examenul a constat în susţinerea unei probe scrise prin care se verifică cunoştinţele de teologie dogmatică şi istorică şi a unei probe orale prin care sunt verificate cunoştinţele de liturgică practică. Candidaţii care vor fi declaraţi admişi vor putea candida pentru ocuparea unui post vacant de preot“, a declarat pr. Cristian Baciu, consilier bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului. Pentru a putea candida la examenul de ocupare a unei parohii, candidaţii la examenul de capacitate preoţească trebuie să obţină minim nota şapte. „Ca instituţie avem nevoie de slujitori care să se implice în mod eficient în misiunea bisericii“, a adăugat pr. Cristian Baciu. (Alexandra Andereş)



.jpg)
