Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Carte despre rugăciune, lansată la Biserica Icoanei din București
La Biserica Icoanei din București, părintele Marcel Stavără, unul dintre slujitorii sfântului lăcaș cu hramurile „Adomirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, a lansat cartea „Rugăciunea creștină. Dialogul iubirii între Dumnezeu și om”, publicată recent la editura Cuvântul Vieții a Patriarhiei Române. I-a avut alături pe pr. prof. Ștefan Buchiu și pr. prof. Mihai Aurel, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, pe părintele Liviu Nechita, parohul bisericii amintite, și pe părintele Ioan Popescu, slujitor la același sfânt lăcaș, alți preoți, familia, prietenii și un număr impresionant de credincioși.
Întâlnirea a fost deschisă prin săvârșirea, începând cu ora 17:00, a Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos de către soborul de preoți invitați. Au urmat discuțiile despre carte, moderate de părintele Ioan Popescu, fostul paroh al bisericii, care a subliniat că „o astfel de lucrare este de mare folos pentu a ști cum să ne rugăm”, arătând în același timp și că „lucrarea aceasta despre rugăciune este una realizată după un caz autentic, în sensul că părintele Marcel Stavără este un om de rugăciune. Autorul nu scrie din ceea ce a auzit și învățat, ci după ceea ce trăiește, și nu doar personal, ci și din ceea ce a constatat în relația cu fiii săi duhovnicești”.
Părintele profesor emerit dr. Ștefan Buchiu a scos în evidență calitățile cărții, arătând însemnătatea rugăciunii în viața liturgică și personală a credincioșilor. „Am avut bucuria să-i fiu profesor autorului acestei cărți, l-am remarcat încă de pe băncile facultății, apoi ca masterand și ca doctorand. Vă avertizez, în sens pozitiv, că această lucrare este foarte sistematică, autorul urmărind adevărul de credință, pe care îl explică, îl apără și îl mărturisește de o manieră foarte sistematică. Este o invitație nu doar la cunoașterea teoretică a rugăciunii, ci și la practicarea ei. Când practicăm rugăciunea, fie clerici, fie mireni, noi ne apropiem de dimensiunea apofatică a cunoașterii lui Dumnezeu, simțim ajutorul harului dumnezeiesc în actul rugăciunii. Cartea devine și mai interesantă atunci când autorul vorbește despre probleme importante pe care le-a adunat din activitatea sa pastorală”, a spus părintele profesor Ștefan Buchiu.
Cuvinte frumoase despre volum a rostit și părintele profesor Mihai Aurel de la aceeași facultate de teologie: „Cartea se află sub imperiul echilibrului și este relevant modul în care a reușit autorul să arate cum rugăciunea se regăsește în biserică și în societate. Nu întâmplător a ales subtitlul «Dialogul iubirii între Dumnezeu și om», pentru că Dumnezeu nu întinde doar o mână celui care se roagă, ci îl înconjoară cu iubire, prin rugăciune creștinul reușind să devină, cum spuneau și Sfinții Părinți, prieten și casnic ai lui Dumnezeu”. Părintele profesor Mihai Aurel a mai subliniat abordarea laturii practice a rugăciunii, analizând fenomenul practicării rugăciunii din perspectiva tinerilor.
Și părintele consilier patriarhal Liviu Nechita, parohul Bisericii Icoanei, a rostit câteva cuvinte de felicitare pentru autor și a accentuat în special rolul rugăciunii comune: „Consider că cel mai mare dar pe care l-a primit părintele Marcel de la Dumnezeu este acrivia de a cerceta cuvintele Sfinților Părinți și ale Sfintei Scripturi”. De asemenea, a mai arătat că slujitorii de la Biserica Icoanei se află „în mijlocul unei comunități-model din București, iar aceasta este în primul rând rodul rugăciunilor tuturor credincioșilor care merg la slujbe, dar și ale preoților slujitori. „Faptul că părintele Marcel Stavără a pus gândurile acestea, învățăturile și exemplele de bună practică în paginile unei cărți vă dau posibilitatea ca în intimitatea casei dumneavoastră să deschideți paginile acestei cărți și să vă aduceți aminte de ceea ce s-a vorbit la sfânta biserică”, a mai spus părintele paroh și i-a urat autorului să scrie și alte cărți folositoare de suflet.
Autorul lucrării, pr. dr. Marcel Stavără, a mulțumit celor prezenți, exprimându-și recunoștința față de preoții profesori care l-au îndrumat în pregătirea sa teologică. A mărturisit că ideea cărții s-a născut în urma constatării că la începutul pandemiei unii credincioși i-au spus că au slăbit în rugăciune, în loc de a fi mai stăruitori în aceasta tocmai atunci. De aceea, a dorit să arate în această carte modele de rugăciune de la Sfinții Părinți și să sublinieze importanța deosebită a rugăciunii în toată vremea, dar mai ales în vremuri de mari încercări. „Dumnezeu este în El Însuși comunicarea și comuniunea totală. Rugăciunea nu este un dialog între om și Dumnezeu, ci între Dumnezeu și om, pentru că Dumnezeu inițiază acest dialog, nu ar exista rugăciune adevărată dacă Dumnezeu nu ar fi comunicare totală, desăvârșită”, au fost câteva dintre ideile evidențiate de părintele Marcel Stavără, în discursul de la lansarea propriei cărți.
La finalul discuțiilor, dintre participanții la lansare, au adresat autorului cuvinte de felicitare fizicianul prof. univ. dr. Lăcrămioara Bizu și binecunoscutul fizician Andrei Dorobanțu.