Casa celor 28 de bătrâni de la Hârja

Nouă bătrâni paralizaţi la pat, treisprezece deplasabili doar cu cărucioare şi numai şase care se pot deplasa singuri. De aceşti oameni, majoritatea avându-L în familie numai pe Dumnezeu, se ocupă Aşezământul social-filantropic „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Hârja. Un loc creat de Biserică pentru cei bătrâni. Un spaţiu ce astăzi are nevoie de ajutorul nostru.

Aproape de Poiana Sărată, pe drumul ce duce de la Bacău la Braşov, se află satul Hârja. O comunitate de oameni gospodari, buni creştini şi patrioţi autentici. Nu departe de intrarea în sat, pe partea dreaptă, pe o colină, se află biserica închinată Sf. M. Mc. Gheorghe. Un lăcaş de cult solid, asemeni spiritualităţii acestor locuri, a cărui piatră provine din clădirea fostei Vămi Oituz, care a străjuit la graniţa dintre România şi Austro-Ungaria până în anul 1918. La poalele bisericii a fost construit şi sfinţit, în urmă cu cinci ani, un aşezământ social-filantropic patronat spiritual de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

În grija a 16 angajaţi inimoşi

Trei clădiri noi, modeste şi frumoase în acelaşi timp. Aici lucrează zilnic 16 angajaţi şi câţiva voluntari, oameni cu sufletul mare care se străduiesc să facă mai uşoare bătrâneţile a 28 de vârstnici.

La invitaţia părintelui Ilarion, am intrat în căminul în care trăiesc bătrânele. Camere spaţioase, mari, totul în ordine şi linişte angelică.

Când m-a văzut, bătrâna a ridicat privirea din andrele şi a dat să se ridice pentru a saluta. La cei 90 de ani ai săi, Zinca Tihoc îi uimeşte pe toţi cei din jur. Cu o îndemânare aparte, croşetează fără a avea nevoie de ochelari. Acum mai are un pic şi termină talpa unui ciorap. „Fac unul seara, unul dimineaţa. Ce pot altceva? Asta o ştiu de la mama. De fapt, la noi, în zonă, toată lumea ştie să croşeteze“, m-a lămurit ea, retrăgându-se discret spre croşet. În ciuda vârstei şi neputinţelor sale, încearcă să le ajute pe celelalte tovarăşe de suferinţă, făcându-le, prin munca sa, mici bucurii. Se luptă, aşa cum ştie ea, cu povara timpului. „E grea bătrâneţea. Vine cu greutăţi şi cu frică de moarte“, a adăugat, îndreptându-şi capul, ca o încuviinţare a unui ajutor nevăzut, spre icoana Maicii Domnului aşezată chiar lângă pernă.

Pe patul alăturat pare a se odihni un alt chip impregnat de tristeţe. O bătrână al cărei caier se vede că a fost tors cu multe suferinţe. Cum altfel ar putea fi Oana Constantinescu, căreia singurul băiat i-a murit în accident de maşină, iar soţul - de infarct?

Am păşit impresionaţi de cele văzute în camera alăturată. Aceeaşi atmosferă de curăţenie şi linişte, pe care o tulbură acum doar prezenţa mea. Când m-a văzut, figură nouă în lumea lor, Florea Bălan a întors capul zâmbind uşor. „Nu poate vorbi, pentru că are o semipareză dreapta“, mi-a explicat asistenta medicală, Elena Costea, unul dintre „pilonii“ de bază ai aşezământului, alături de doctoriţa Marta Blemssy şi, bineînţeles, de părintele Ilarion Mâţă.

Pe patul apropiat zăresc o altă Bălan, pe Maria, sora mai mare a Floarei, dependentă de insulină şi diagnosticată cu arteriopatie diabetică. Aceasta a ridicat repede capul să vadă musafirul intrat în cameră. „Ea este sufletul acestui spaţiu. Mai cântă din când în când!“, mi-a explicat o altă colegă de cameră. Cuvântul „cântat“ a adus o umbră de îngrijorare uşor ironică pe chipul Floarei, care a întors spatele surorii sale. „Sora mea e geloasă pe mine când cânt“, a râs uşor Maria, spre amuzamentul întregii „echipe“.

Am înţeles, mai târziu, că am asistat la unul dintre puţinele momente de relaxare ale bătrânelor.

„Spune părintelui câţi ani ai, bădie Neculai!“

În altă clădire, situată la vreo 10 metri distanţă, stau bătrânii. Altădată oameni în putere, acum se străduiesc să poarte cât mai demni încărcătura zecilor de ani pe care Dumnezeu i-a rânduit ca ei să-i ducă. „Spune părintelui câţi ani ai, bădie Neculai!“, l-a rugat asistenta pe moş Iftimoaie, unul dintre cei şase pensionari. „Nu mai ştiu!“, a răspuns obidit bătrânul. „E născut în 1934“, i-a luat apărarea Neculai Grădinaru, colegul de pe patul din dreapta. Alături, Gheorghe Şelaru mi se plânge uşor: „M-a luat frigul“. Îşi trage pătura peste trupul firav şi neputincios. „Atât mi-a mai rămas…“, a îngăimat el. Sunt momente pe care cuvintele nu le pot descrie.

Ar fi multe de spus despre aceşti oameni. La fel, şi despre cei care, zi de zi, noapte de noapte, îi îngrijesc. Bolnavi de coxartroză, tetrapareză spastică, scolioză, arteropatie, diabetici, bătrânii de la Aşezământul „Sf. Voievod Ştefan cel Mare“ se luptă să trăiască până în ultimul ceas în condiţii demne. Îi ajută enorm oamenii care s-au „înhămat“, alături de preoţii comunităţii, la această grea, dar sacră misiune. O muncă dificilă, pe care toţi cei implicaţi o fac din dragoste, cu multă responsabilitate. O dovedeşte ordinea, curăţenia şi condiţiile deosebite în care sunt îngrijiţi. „Este o activitate deosebită. De multe ori plec de acasă dimineaţa şi ajung seara. Ne străduim să fim alături de bătrâni în fiecare moment. Să nu se simtă singuri niciodată. Cu cei care au familie ţinem legătura, pentru ca ei să fie la curent cu ceea ce se întâmplă. Îi înştiinţăm din timp despre starea de sănătate, astfel încât, la ceasul greu al despărţirii, să poată veni lângă ei. Sunt şi mulţi care nu mai au pe nimeni. Aici e singura lor casă. Pentru toţi ne rugăm şi încercăm să îi ajutăm aşa cum putem: ca preoţi sau medici“, a spus preotul Ilarion. „Ne-am ataşat de ei. Pe mulţi îi cunosc de 20 de ani. Sunt pacienţii mei. Avem o echipă minunată şi un preot care ţine la oameni şi căruia îi pasă de ei. De aceea, şi eu mă simt foarte motivată să vin aici, să mă implic în ajutorarea bătrânilor“, a declarat doctoriţa Marta. „Sunt oameni dependenţi de sondă, care, la anumite intervale trebuie schimbată. Trebuie să le facem baie periodic, ori de câte ori este nevoie, şi trebuie să le asigurăm tratamentul la anumite intervale orare, şi ziua, şi noaptea. Cum majoritatea sunt dependenţi de cărucioare sau sunt paralizaţi, trebuie să-i deplasăm la grupurile sanitare ori să-i îngrijim la pat“, mi-a explicat asistenta Elena Costea.

Aşezământul de la Hârja a fost construit în anul 2004, de preotul Petrică Leaşcu, fiind sfinţit la 24 aprilie, de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. S-a concretizat atunci un ideal misionar şi social-filantropic al unei parohii cu buni şi inimoşi creştini. Acum, preotul Ilarion Mâţă, noul responsabil de Aşezământul social-filantropic de la Hârja, are nevoie de ajutorul tuturor celor care vor să-i sprijine pe aceşti bătrâni. Se anunţă o iarnă grea, iar parohia de la Hârja îşi doreşte ca asistaţii Aşezământului „Sf. Voievod Ştefan cel Mare“ să nu simtă acest lucru.

Toţi cei care doresc să ajute această instituţie caritabilă o pot face prin donaţii în contul: RO61RNCB0030013822460001, BCR Oneşti.

Mai multe amănunte despre aşezământ se pot afla pe site-ul www.parohiaharja.lx.ro.