De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Casa donată de Preasfinţitul Episcop Macarie Muzeului ASTRA a fost sfinţită
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a donat o casă din localitatea natală Spermezeu, Bistriţa-Năsăud, Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Casa a aparţinut străbunicilor ierarhului şi este un monument de arhitectură tradiţională românească din Valea Ţibleşului.
Sfinţirea şi inaugurarea casei reconstruite în muzeul sibian au avut loc duminică, 25 iulie, după Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Macarie şi un sobor de preoţi din care au făcut parte consilierul de misiune al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Liviu Iulian Tarcău, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Emilian Man, preotul slujitor la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din muzeul din Dumbrava Sibiului, Claudiu Rareş Sbera, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
După slujba de sfinţire au avut loc reconstituirea obiceiului de seceriș și degustarea unor bucate pregătite de socăcițele din Spermezeu.
Casa din Spermezeu-Bistrița Năsăud, donație a Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, se înscrie în circuitul valorilor muzeale și patrimoniale românești și europene.
Conform unui comunicat al Muzeului Astra, casa tradițională care a aparținut străbunicilor Preasfințitului Părinte Episcop Macarie este un monument etnografic reprezentativ pentru arhitectura zonei Văii Țibleșului, ilustrând, prin valențele sale etnologice și de arhitectură vernaculară, în mod definitoriu, cultura şi civilizaţia bistrițeană de la poalele Munților Țibleș. Casa-monument din Spermezeu, reconstruită în Muzeul ASTRA, amintește de perioada interbelică, atât prin structură și stil constructiv, cât și prin moștenirea patrimonială ce întregește interiorul etnografic al acesteia.
„Preasfințitul Episcop Macarie a donat Muzeului ASTRA, cu multă dăruire, obiecte de o valoare etnografică remarcabilă, cu bucuria gândului că generaţiile viitoare le vor putea admira și iubi. Peste decenii, toată această operă de suflet, întâmplată la Muzeul Astra, va mărturisi despre dragostea faţă de tradiţiile locului şi despre credinţa străbună a unor oameni minunaţi”, a mai transmis Muzeul Astra.