La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Cea de-a XV-a ediție a Simpozionului „Studia Theologica Doctoralia” la Iași
Luni dimineață, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, a avut loc sesiunea solemnă de deschidere a Simpozionului Internațional „Studia Theologica Doctoralia”. Zeci de doctoranzi, doctori în teologie, profesori și cercetători din toată țara, precum și din străinătate, s-au întâlnit și în acest an în capitala Moldovei pentru a participa la lucrările desfășurate în cadrul celei de-a XV-a ediții a evenimentului academic. La festivitate a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Evenimentul de la Iași, care s-a desfășurat în zilele de 8 și 9 mai, este organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cu Institutul Teologic „Sfântul Ioan Damaschin” din Balamand - Liban, cu Facultatea de Teologie a Universității „Karl Franzens” din Graz - Austria și cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Aristotel” din Salonic - Grecia.
„Cântarea care îmbrăţişează Euharistia”
La sesiunea solemnă de deschidere a fost prezent și Părintele Mitropolit Teofan, care le-a adresat profesorilor și participanților un cuvânt de binecuvântare: „Anul acesta este dedicat cu precădere de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre cântării liturgice. Este dedicat imnografilor, slujbelor bisericeşti, cercetării academice în domeniu. Facultatea de Teologie «Dumitru Stăniloae> din Iaşi, prin școala sa doctorală, încearcă să răspundă chemării Bisericii şi organizează această întâlnire dedicată misiunii prin cântul liturgic.
Întâlnirea de astăzi şi de mâine precede o alta de poimâine axată pe întrebarea «Încotro? În ce direcţie? Care este calea?» Dumnezeu, prin Psaltirea împăratului David, grăieşte către noi, zicând: «Ascultă, poporul meu, şi-ţi voi grăi ţie, Israele! [...] Jertfeşte lui Dumnezeu jertfa de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale, şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi [...]. Jertfa de laudă Mă va slăvi și acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea Mea>” (Psalm 49, 8; 15; 24).
Care este așadar calea? Dumnezeu ne spune prin Psaltire că această cale este jertfa de laudă. Aici îşi găseşte omul mântuirea, adică izvor de inspiraţie pentru o viaţă frumoasă pe pământ şi dobândirea vieţii celei fericite în veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu. De fapt, Împărăţia cerurilor este pregustată încă din această lume, în special prin slujbele Bisericii, care formează cadrul specific pentru Euharistie: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta”. Prin adâncimea şi înălţimea cântării, omul poate zări, întrezări crâmpeie din uimirea şi frumuseţea veşniciei aici şi acum.
În veşnicia Împărăţiei cerurilor este o cântare continuă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine” (Apocalipsă 4, 8).
Creştinul adevărat este, înainte de toate, un om al rugăciunii. Rugăciunea de acasă, rugăciunea prin slujbele Bisericii, rugăciunea cea de un singur gând în toată vremea şi în tot locul: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” „Rugăciunea în sine, precum şi cea arătată prin cântare, este teologia cea adevărată în toată cuprinderea ei”.
În urma experienței acumulate de-a lungul timpului și datorită numărului mare de participanți, care crește de la an la an, întâlnirea organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași reprezintă unul dintre cele mai mari și importante evenimente științifice din țară dedicate doctoranzilor. Tema simpozionului din acest an - „De la teologia rostită la cântul teologic: misiunea doxologică a cercetării teologice, astăzi” - se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română.
„Ideea care a stat la baza alegerii temei stă în credinţa noastră că adevărata teologie, exprimată în scris, verbal sau prin cântarea liturgică, este mântuitoare pentru noi atunci când ea îl laudă pe Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi, exprimându-ne recunoştinţa în duh euharistic. Un astfel de discurs teologic şi o astfel de cântare liturgică poartă în ele, adânc dăltuită în cuvânt şi melodie, prezenţa inspiratoare şi sfinţitoare a Duhului Sfânt. O astfel de teologie poartă în sine mugurii speranţei nestrămutate, ai bucuriei luminoase şi ai credinţei mântuitoare care au izvorât din mormântul cel dătător de viaţă al lui Hristos Cel răstignit şi înviat”, a afirmat pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, coordonatorul Simpozionului „Studia Theologica Doctoralia”.
Tot în cadrul ceremoniei de deschidere a fost lansat și volumul „Fidelitate tradițională și creativitate înnoitoare: secvențe actuale din cercetările tinerilor doctoranzi”, coordonat de pr. prof. Viorel Sava și publicat la editura mitropolitană Doxologia.