În după-amiaza zilei de luni, 6 aprilie, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Liturghia Darurilor înainte sfinţite la Paraclisul Episcopal din Huşi.
Preasfinţitul Părinte Ignatie a rostit la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură, în care a arătat, pornind de la pomenirea Sfântului Grigorie Sinaitul, unul dintre cei mai minunaţi sfinţi ai mişcării isihaste, că fiecare dintre noi tânjim foarte mult după pace şi linişte interioară: „Nu putem să dobândim această linişte interioară dacă în noi este multă zarvă şi gălăgie a patimilor. Patima care tulbură cel mai mult sufletul unui om şi îl destabilizează este mândria. Mândria poartă nenumărate feţe, ia foarte multe forme în viaţa noastră. Cel mai des se manifestă în relaţia cu semenii noştri. Ne îndreptăţim în orice moment. Ne este greu să primim un sfat sau un îndemn. Ţinem foarte mult la opiniile şi analizele noastre. Ne credem superiori şi ne comportăm cu foarte mult dispreţ şi aroganţă faţă de semenii noştri. Din mândrie calomniem, batjocorim şi murdărim, cu foarte multă uşurinţă, identitatea semenului nostru”.
Ierarhul Huşilor a arătat că o formă de manifestare foarte comună a mândriei, în viaţa cotidiană, este distanţarea, din răutate, faţă de cei dragi: „Ca o culme a tot ceea ce poate să însemne mândria în viaţa noastră, ajungem să urâm cu foarte mare uşurinţă, să evităm persoanele pe care noi nu le putem simpatiza şi cu care nu putem relaţiona în nici un fel. Prima formă de protest, care este un semn al mândriei, mai ales în familie, este că nu mâncăm împreună. Masa este, prin excelenţă, expresia comuniunii. Nu poţi să stai la masă cu vrăjmaşul tău. Dacă eşti un om mândru, prima măsură pe care o iei, gândindu-te că îl pedepseşti pe cel de lângă tine, este să nu mănânci împreună cu el, să îl ignori cu desăvârşire”.
Preasfinţia Sa a explicat afirmaţiile Sfântului Grigorie Sinaitul, potrivit căruia `nimic nu face aşa de mult inima zdrobită şi sufletul smerit ca singurătatea întru cunoştinţă şi tăcerea despre toate”: „Nu este vorba de singurătatea care îl deprimă pe om, când simte că nu primeşte nici un fel de atenţie din partea semenilor. Este vorba de singurătatea în care te adânceşti în relaţia ta cu Dumnezeu. Când simţi că eşti singur şi te plictiseşti, iar această plictiseală generează în tine o stare de deznădejde, de deprimare, este clar că această singurătate este una patologică. Nu îţi este benefică şi te distruge sufleteşte. Acest fel de singurătate este unul în care nu Îl mai ai pe Dumnezeu. Ai divorţat de Dumnezeu. Ţi-ai asumat să te distanţezi, să trăieşti la ani-lumină de Dumnezeu.
Sfântul Grigorie Sinaitul ne spune că o inimă zdrobită, smerită aleargă întotdeauna după singurătatea «întru cunoştinţă». Nu este vorba despre singurătatea ca formă de răzbunare, de pedeapsă, ci despre singurătatea întru discernământ. Înveţi ceva din această formă de singurătate. Simţi că eşti îmbogăţit din punct de vedere spiritual, din punctul de vedere al roadelor care se aşază în inima ta. Această singurătate îţi dă plinătate şi frumuseţe interioară. Ajungi să o doreşti foarte mult. Cealaltă formă de singurătate este una care te deprimă şi te distruge. Îţi vine să urli de faptul că nimic nu are nici un sens pentru tine. Este cea mai groaznică singurătate, pentru că este fără Dumnezeu”.
.jpg)
