În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Cel care este orb în sufletul său trăieşte într-un univers închis“
Mănăstirea Paltin - Petru Vodă din judeţul Neamţ l-a serbat duminică, 27 iulie 2014, pe Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul aşezământului filantropic întemeiat de părintele arhimandrit Justin Pârvu la această aşezare monahală. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent la sărbătoare, oficiind slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Mănăstirea de maici Paltin - Petru Vodă, ctitorie a părintelui Justin Pârvu, şi-a serbat duminică unul dintre hramuri, cel al aşezământului filantropic. Îmbrăcată în straie alese de sărbătoare, aşezarea monahală şi-a aşteptat pelerinii veniţi din toate colţurile ţării pentru a serba împreună, în laude şi în cântări duhovniceşti, prăznuirea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte arhim. Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa şi exarh al zonei Neamţ, arhim. Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, pr. prof. Vasile Păvăleanu, director adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“, ierom. Chesarie Niculiţă, egumenul Schitului „Sf. Ioan Iacob Hozevitul“ - Urecheni.
„Cel care este orb în sufletul său nu se vede decât pe sine“
După citirea Sfintei Evanghelii, în cuvântul de învăţătură, IPS Teofan a subliniat că vederea exclusivă a sinelui propriu duce la orbire duhovnicească: „Nădejdea şi mângâierea, iubiţi credincioşi, ne vin din puterea Domnului Hristos, care, după cum ne-a arătat Evanghelia din această zi, a tămăduit doi orbi şi un mut, care era cuprins şi de duhurile necurate. Nădejdea şi mângâierea ne vin, de asemenea, de la sfinţii lui Dumnezeu, dintre care un loc aparte îl ocupă cel pe care îl prăznuim astăzi (duminică, n.red.), Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără de arginţi. Există atâta orbire şi atâta muţime în vieţile noastre, încât avem nevoie precum cei doi orbi din Evanghelie să strigăm în fiecare clipă «Iisuse, Fiule al lui David, miluieşte-ne pe noi», căci nu este nimic mai crud, mai negru şi mai demn de ocolit decât orbirea cea sufletească - să nu observi şi să simţi puterea lui Dumnezeu, să nu vezi frumuseţea creaţiei lui. Cel care este orb în sufletul său trăieşte într-un univers închis, în care nu se vede decât pe sine, iar această vedere exclusivă a sinelui este dovada celei mai crunte şi grave rătăciri“.
Maica stareţă Justina Bujor, hirotesită întru stavroforă
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a hirotesit întru stavroforă pe maica stareţă Justina Bujor, ucenică îndeaproape a părintelui Justin Pârvu, cea care i-a fost alături până în ultimele clipe de suferinţă şi cea care a fost aleasă de marele duhovnic să păstorească duhovniceşte obştea mănăstirii de maici.
Înainte de a se întoarce la casele lor, pelerinii prezenţi la hram au participat la o agapă şi au vizitat chilia memorială a părintelui Justin, unde acesta a vieţuit ultimii 3 ani din viaţă şi unde şi-a dat şi obştescul sfârşit.
Aşezământul filantropic al Mănăstirii Paltin cuprinde un orfelinat pentru copii şi un azil pentru bătrâne, unde îngrijirea şi asistenţa medicală sunt oferite de maicile din mănăstire. Părintele Justin Pârvu a întemeiat acest aşezământ social din marea lui dragoste faţă de semenii aflaţi în nevoi, boli şi necazuri. Toţi cei care doresc să acorde un sprijin susţinerii activităţilor misionar-filantropice, începute de părintele Justin în Mănăstirea Paltin, o pot face direct sau prin următoarele date de contact: Tel: 0233893468, 0233257257, cont bancar: LEI - RO 73 RNCB 0196 1129 1488 0001, USD - RO 62 RNCB 0196 1129 1488 0005 BCR Piatra Neamţ, adresa: sat Petru Vodă, com. Poiana Teiului, Jud. Neamţ, cod 617 346.