Cel mai mare predicator creştin, la fel de actual ca acum 1600 de ani

▲Zilele acestea avem bucuria de a ne închina moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse la Iaşi cu prilejul hramului Sfintei Parascheva ▲ Moaştele au fost aduse de la Mănăstirea Varlaam, din Complexul monahal Meteora - Grecia ▲ Acest eveniment este o continuare a tradiţiei de câţiva ani de a fi aduse la Iaşi moaşte de sfinţi spre închinare ▲ Prin darul său unic de a vorbi, prin înţelepciunea şi sfinţenia sa, Sf. Ioan Gură de Aur a rămas în istorie ca cel mai mare predicator creştin ▲ Anul acesta se împlinesc 1600 de ani de la trecerea sa la Domnul ▲

Între toate personalităţile pe care le-a avut creştinismul, Sfântul Ioan Gură de Aur ocupă un loc aparte. Nu întâmplător poporul, creştinii de rând l-au considerat pe acest sfânt ca vorbitor al Duhului Sfânt, ca trimis al lui Dumnezeu printre oameni. Nu întâmplător a ajuns pe scaunul de patriarh al capitalei Imperiului Roman de Răsărit. Prin darul său unic de a vorbi, prin înţelepciunea şi sfinţenia sa, Sf. Ioan Gură de Aur a rămas în istorie ca cel mai mare predicator creştin. Prin puterea cuvântului său, izvorâtă din harul primit de la Dumnezeu, Ioan a schimbat lumea bizantină de atunci şi a lăsat pentru totdeauna creştinismului cuvinte unice, predici pătrunzătoare care uimesc şi astăzi prin actualitate şi prin ineditul conţinutului.

În cel de-al IV-lea secol de creştinism, într-o perioadă în care partea estică a Imperiului Roman era zbuciumată de prozelitismul principalelor grupări religioase, în Antiohia s-a născut cel mai mare predicator pe care l-a avut vreodată Biserica. Numit „Hrisostomul“, nume dat pentru prima oară de papa Vigiliu în „Constituţiile“ sale, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost ales de Dumnezeu pentru a aduce, prin celebrele sale cuvântări, liniştea necesară în lumea creştină. În anul 354, când Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut în familia dregătorului militar Secundus, Antiohia era una dintre cetăţile-gazdă pentru păgânii, maniheii, gnosticii, arienii, apolinariştii şi evreii care se întreceau în a câştiga cât mai mulţi adepţi. Biserica nu putea aduce o contraofensivă clară şi consistentă, întrucât schisma dintre episcopii Meletius şi Paulinus tulbura şi mai mult lucrurile. Prin grija mamei sale Antusa, o creştină renumită pentru viaţa ei curată, tânărul Ioan a primit o educaţie creştină, luând contact de timpuriu cu ideile filosofice şi creştine ale vremii. Ucenicia şi-a făcut-o sub îndrumarea filosofului Andragatius şi a oratorului Libaniu, iar o perioadă a practicat chiar şi avocatura, semn că pe lângă cultura clasică a studiat şi dreptul.

Mare predicator încă din tinereţe

Un moment decisiv în viaţa tânărului Ioan s-a petrecut în anul 367, când l-a cunoscut pe episcopul Meletie, care l-a captivat prin personalitatea sa. Sub îndrumarea acestuia, Ioan a studiat Sfânta Scriptură şi a început să practice o viaţă ascetică. După trei ani, a fost botezat, apoi a fost făcut lector. Sub îndrumarea spirituală a lui Carterius şi în special a lui Diodor de Tars, Ioan a intrat în monahism şi a trăit o perioadă lungă din viaţa sa într-o peşteră din apropierea cetăţii Antiohia. Acum şi-a început activitatea literară. Informaţiile despre această perioadă a vieţii sale sunt puţine şi de aceea, se presupune că în 381, episcopul Meletius l-a hirotonit diacon. A urmat pentru tânărul diacon o perioadă de slujire liturgică şi filantropică în Antiohia, dar şi de continuare a activităţii literare. Se presupune că acum a scris una dintre cele mai faimoase opere: „Despre Preoţie“. În 386, succesorul episcopului Meletie, Flavian, l-a hirotonit preot. Au urmat 12 ani în care preotul Ioan a predicat în continuu şi a scris unele dintre cele mai importante lucrări teologice. Încă de acum şi-a câştigat renumele de mare predicator.

Reformele de la Constantinopol

Astfel, toată lumea se aştepta ca Ioan să devină episcop al Antiohiei. Numai că în septembrie 397 murise Nectarie, arhiepiscopul de Constantinopol. Dezamăgit de rivalităţile şi luptele între eventualii candidaţi, împăratul Arcadie, la sugestia ministrului Eutropius, a poruncit prefectului de Antiohia să-l scoată pe Ioan din Antiohia, fără ştirea poporului, iar la 26 februarie 398, în prezenţa unui sinod condus de patriarhul Teofil al Alexandriei, Ioan a fost numit arhiepiscop de Constantinopol. Chiar Teofil de Alexandria a fost obligat să renunţe la susţinerea candidatului său, Isidor. Primul lucru pe care l-a făcut noul arhiepiscop de Constantinopol a fost împăcarea lui Flavian de Antiohia cu Roma. A cerut apropiaţilor săi să reducă cheltuielile de la casa episcopală, a oprit petrecerile de aici şi a impus o viaţă ascetică. Din banii economisiţi a construit un spital pentru cei săraci. A purtat de grijă văduvelor, a luptat împotriva luxului clericilor, a exclus din cler pe cei care au săvârşit păcate care cereau acest lucru şi a trimis monahii care erau în Constantinopol la mănăstirile de care aparţineau. Constantinopolul nu mai cunoscuse până atunci asemenea reforme venite din partea Arhiepiscopiei.

Acuzat şi exilat fără dovezi

Popularitatea de care se bucura Sf. Ioan Gură de Aur, dar şi predicile critice la adresa luxului de la Curtea Imperială, care ţinteau direct pe Eutropiu şi Eudoxia, l-au făcut un personaj nedorit aici. Venirea fraţilor Lungi la Constantinopol, izgoniţi de Teofil din Egipt ca origenişti, avea să provoace sfârşitul marelui arhiepiscop. Ioan i-a primit pe fraţii Lungi, dar nu a intrat în comuniune cu ei şi nu le-a primit plângerea contra lui Teofil.

Cu toate acestea şi în ciuda faptului că acuzaţiile nu erau întemeiate, Sinodul de la Stejar, localitate în apropiere de Calcedon, l-a depus pe Ioan din funcţia de arhiepiscop. Însă, din cauza răscoalei poporului care-şi cerea păstorul şi din cauza unui cutremur de pământ, arhiepiscopul Ioan a fost chemat înapoi.

Împăcarea n-a durat însă decât două luni. Spre sfârşitul anului 403, Ioan a criticat aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei, aproape de biserica unde slujea el. La sfatul lui Teofil, Eudoxia a convocat un sinod care l-a depus a doua oară pe Ioan. Aceasta s-a petrecut în Postul Paştelui din 404. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paşte şi exilat după Rusalii, la 20 iunie 404. După o oprire scurtă la Niceea, Sfântul Ioan a ajuns, la sfârşitul a 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mică. Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol şi Antiohia, autorităţile l-au deportat la Pityus, un orăşel pe malul răsăritean al Mării Negre. A murit în drum spre această localitate, la Comana, în Pont, pe 14 septembrie 407, cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate“. Moaştele sale au fost aduse în Biserica „Sf. Apostoli“ din Constantinopol, de împăratul Teodosie al II-lea în 438.

▲Un teolog desăvârşit şi un mărturisitor al credinţei

Sfântul Ioan Gură de Aur a lăsat o operă monumentală, prin care şi-a arătat geniul teologic. S-a remarcat în interpretarea Sfintei Scripturi, drept pentru care cele mai multe scrieri sunt omilii la diferite cărţi ale Bibliei. Celebrele „Omilii la Psalmi“ sau cele la Evanghelia după Matei ne arată apartenenţa lui Ioan la şcoala exegetică din Antiohia. Diodor din Tars l-a iniţiat în metoda istorico-gramaticală a şcolii antiohiene, care era în opoziţie cu interpretarea mistică a lui Origen din Alexandria. Sfântul Ioan Gură de Aur nu a exclus totuşi interpretarea alegorico-mistică şi nici nu a împins principiile sale la extrem, aşa cum a făcut mai târziu Teodor de Mopsuestia. Din opera pe care a lăsat-o, deducem că Ioan a fost unul dintre cei mai mari mărturisitori ai credinţei. Pasaje din opera sa au fost aduse ca argumente în favoarea cinstirii icoanelor, în cadrul lucrărilor de la Sinodul al VII-lea Ecumenic. Ca ierarh, a avut legături şi cu celelalte comunităţi ortodoxe, inclusiv cu cele de la sudul Dunării şi Marea Neagră, ceea ce arată că arhiepiscopul Ioan era cunoscut în întreaga lume creştină.

▲ Inovator al oratoriei

Elocinţa Sfântului Ioan Gură de Aur a impresionat nu doar lumea bisericească. Întreaga lume bizantină, cunoscută nu doar pentru caracterul ei profund ortodox, ci şi pentru cultura filosofică, a văzut în Ioan Hrisostom un mare vorbitor. Ioan a fost un om al culturii, un produs al societăţii greceşti, în care oratoria era o artă. Şi aici Ioan Gură de Aur a excelat şi a uimit pe auditori prin stilul său oratoric. „Ioan Hrisostom, acela pe care Sozomen îl numea «podoaba Bisericii şi a întregului Răsărit», explică textul sacru, instruieşte poporul în plan moral, explică semnificaţia profundă a sărbătorilor şi a liturghiei. Ca învăţător al adevărurilor Bisericii, Hrisostom pare a fi judecat din punct de vedere dogmatic. Ca educator, ceea ce şi este el în primul rând, trebuie judecat din perspectiva psihologică şi morală. Şase ani va sta Hrisostom printre monahi şi va conchide că singurătatea pustiei nu e o victorie. Ce biruinţă este aceea când fugi de război? Biruitorul e în vălmăşagul lumii şi în bucuria procurată altora. Iubirea lucrătoare învinge şi Pavel îi devine model. Hrisostom nu ura pe eretic, ci erezia, el ura eroarea şi nu pe acela care-i căzuse victimă. Toate acestea se regăsesc în ceea ce se poate numi la el «biblicism omiletic», adică prezentarea unei învăţături de credinţă şi exemplificarea ei cu ajutorul citatelor din Scriptură, «naturalism omiletic», adică foloseşte imagini şi alegorii naturaliste pentru a ilustra şi a face plastică o învăţătură cu caracter abstract şi «eticism omiletic», adică extrage învăţături practice şi morale folositoare vieţii de zi cu zi a credincioşilor. Omiliile lui Ioan cuprind o exegeză nouă. Este exegeza practică. Exegeza lui omiletică aduce Biblia în mijlocul vieţii. Mai mult ca oricând, Hrisostom este contemporanul nostru. El spune şi cât de potrivită este zicerea, că rugăciunii împotriva duşmanului nu i se deschide cerul. Ba chiar rugăciunea pentru duşman este aceea care face pe om asemenea lui Dumnezeu“, ne-a declarat prof. dr. Anton Adămuţ (foto), profesor la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

▲ Sfântul Ioan îşi adapta cuvântul la necesităţile contemporanilor

Citind predicile Sfântului Ioan Gură de Aur rămânem impresionaţi nu doar de ideile sfântului ori de frumuseţea cuvintelor. În general moralizatoare, predicile Sfântului Ioan Gură de Aur sunt extrem de actuale. „Cu toate că neîntrecutul orator al Bisericii a predicat acum mai bine de 1600 de ani, cuvântările sale, în cea mai mare parte, sunt încă actuale, iar acelea care nu mai pot fi rostite în întregime de la amvon, rămân destul de importante prin faptul că, pentru ierarhi şi preoţi, se pot constitui în veritabile modele de adaptare perfectă a cuvântului pastoral, cu solide argumentări biblice, la nevoile spirituale ale lumii în care se află şi vorbeşte predicatorul. Deşi foarte preţioase, multe dintre ele, din punct de vedere al impactului asupra cititorului, au fost şi vor rămâne cu o arie limitată de interes printre cărturari şi teologi“, ne-a explicat pr. Petre Semen (foto), profesor univ. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Ceea ce diferenţiază predicile Sfântului Ioan Gură de Aur de predicile altor mari Părinţi ai Bisericii este adaptarea cuvântului la necesităţile contemporanilor, prin urmărirea scopului imediat al predicii, dar şi dragostea mare faţă de fii duhovniceşti. Bazate pe exegeza biblică, omiliile sale sunt modele de predici până în zilele noastre. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne şi astăzi un predicator actual. „Lecturând Omiliile lui la Evanghelia după Matei, ca şi cele mai reprezentative, putem observa că temele majore abordate sunt predominant cele care stârnesc practicarea virtuţilor creştine şi mai ales punerea în practică a milei creştine. Ca şi astăzi, în secolul al patrulea se impunea criticarea unei societăţi în care prolifera făţărnicia, minciuna, necinstea, lăcomia, hoţia etc. Şi de aceea marele ierarh s-a implicat în extirparea păcatului, precum altădată profeţii lui Israel. După mai bine de 1600 de ani, lumea a rămas cam aceeaşi în ceea ce priveşte slăbiciunile firii, încât dacă ar mai fi printre noi, avem convingerea că ar tuna şi fulgera împotriva afişării cu neruşinare a propriei imagini, la propriu şi la figurat, de către mulţi. Cum în societatea vremii nu era nici o preocupare din partea statului pentru protejarea claselor sociale defavorizate şi nici nu se putea vorbi despre asistenţă socială, sfântul alocă un mare spaţiu îndemnului la actul de caritate. De fapt, Sfântul Ioan Gură de Aur a rămas ierarhul carităţii, ca şi Sfântul Vasile, de altfel“, ne-a mai spus pr. Petre Semen.

▲ Rugăciunea - „mama adevăratei înţelepciuni“

Darul cel mai mare pe care l-a avut Sfântul Ioan Gură de Aur a fost cel al cuvântului. Omiliile sale au atras ani de-a rândul interesul credincioşilor care umpleau până la refuz biserica din Antiohia şi mai târziu biserica „Sfinţii Apostoli“ din Constantinopol. Iată câteva fragmente din celebrele sale predici:

„Desigur, nimic nu este mai puternic decât rugăciunea. Rugăciunea este un liman pentru cei zbuciumaţi de furtună, o ancoră pentru cei goniţi de valuri, un toiag pentru cel ce se clatină, o comoară pentru cei săraci, o siguranţă pentru cei bogaţi, un ajutor împotriva bolilor şi o ocrotire pentru sănătate. Rugăciunea face nepieritoare bunurile ce le avem şi cu toată graba goneşte relele ce ne bântuiesc. De vine vreo ispită, ea uşor se alungă, de se întâmplă pierderea averii sau altceva ce tulbură sufletul, rugăciunea vindecă şi aceasta curând. Rugăciunea este scăpare contra tristeţii, temelia veseliei, pricină de bucurie statornică, mama adevăratei înţelepciuni. Cine se poate ruga cu toată puterea, fie el cel mai sărac om, el totuşi va fi cel mai bogat dintre toţi; aceluia, însă, căruia îi lipseşte rugăciunea, de ar şedea chiar pe scaun împărătesc, tot este cel mai sărac dintre toţi“.

„Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi un paznic necontenit: conştiinţa. Într-adevăr, printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa treaz precum conştiinţa noastră. Dintre judecătorii omeneşti, unii se mituiesc, alţii se câştigă prin măguliri, alţii se intimidează prin ameninţări şi încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă. Conştiinţa, însă, nu se biruieşte prin toate acestea; ci poţi să măguleşti, să dai daruri, să ameninţi sau să faci orice, acest judecător va rosti pururea hotărârea cea dreaptă, chiar şi asupra gândurilor noastre cele mai păcătoase. De ar fi trecut oricât de mult timp, conştiinţa niciodată nu uită cele petrecute; atât în timpul când se săvârşeşte păcatul, cât şi înainte şi după săvârşirea lui, ea se ridică împotriva noastră ca un martor acuzator“.

▲ Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur

Pe lângă predici şi scrieri, Sfântul Ioan Gură de Aur este cunoscut şi ca un mare liturghisitor, trăitor al Ortodoxiei. El a lăsat posterităţii o Liturghie care îi poartă numele şi care se săvârşeşte de cele mai multe ori pe an. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este cea mai cunoscută dintre cele trei liturghii, respectiv cea care îi poartă numele, a Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este un monument al spiritualităţii şi culturii bizantine din secolul al IV-lea. Sfântul Ioan a preluat ritul antiohian, care era parte a cultului bizantin de atunci, şi a alcătuit o liturghie, prelucrare a variantei greceşti a vechii liturghii a Sfântului Iacob. Cu toate acestea, nu se ştie exact cum şi când a făcut Sf. Ioan aceste lucruri. Prima menţiune a Sfântului Ioan Gură de Aur ca autor al câtorva dintre rugăciunile de la această Liturghie apare în Codicele Barberini, din secolul al VIII-lea. Dar majoritatea cercetătorilor sunt de acord că liturghia aparţine lui Ioan.

▲ „Predicile de la statui“ sau prima intervenţie salvatoare a sfântului

Prima oară când Sfântul Ioan Gură de Aur şi-a arătat puterea sa de convingere prin predicile sale consistente a fost cu prilejul de răscoalei poporului din Antiohia, provocată de mărirea taxelor la stat. În tulburarea provocată de nemulţumirea poporului antiohian, statuile împăratului Teodosie au fost dărâmate. Preotul Ioan a ţinut atunci 20 sau 21 de predici, cunoscute până astăzi ca „predicile de la statui“. Ioan a impresionat prin elocinţă, putere de convingere, viziune clară şi credinţă neclintită. Predicile au calmat mulţimea, iar episcopul Flavian a câştigat iertarea împăratului. Darul său de a vorbi a impresionat pe contemporani. Nu ideile speculative au fost principalele subiecte ale predicii Sfântului Ioan Gură de Aur, ci ideile morale, care ţinteau direct auditorii. Omiliile prin care critica luxul de la Curtea Imperială, şi în special abuzurile împărătesei Eudoxia ori ale ministrului Eutropiu, au rămas celebre până astăzi. ▲