Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cerc de desen pe lemn în Parohia Rohani
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Parohia Rohani, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, a găzduit, în perioada 4-7 noiembrie, un cerc de desen pe lemn. Sub genericul "Îngerii, ocrotitorii copiilor", timp de patru zile, micii creştini ai parohiei care participă la programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" şi-au însuşit noi învăţături despre îngeri.
La această activitate au participat atât copiii din ciclul primar, care s-au bucurat de vacanţa de toamnă, cât şi cei din ciclul gimnazial. Joi, 4 noiembrie, copiilor participanţi li s-a prezentat, de către preotul paroh Radu Marian, prin intermediul unei ore de cateheză, învăţătura Bisericii noastre despre îngeri. Totodată, prin intermediul unei proiecţii, copiii au vizionat imagini legate de puterile cereşti, pentru ca micii creştini să vadă diferite înfăţişări ale îngerilor. Li s-a prezentat, de asemenea, un material prin care le-au fost arătate intervenţiile sau rolul pe care l-au avut Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil în istoria mântuirii neamului omenesc. Nu în ultimul rând, preotul paroh le-a vorbit copiilor despre hramul bisericii din Parohia Rohani, ce se serbează în 8 noiembrie în fiecare an. Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă Paralel cu cercul de desen pe lemn, copiii au fost iniţiaţi de preotul paroh şi în întocmirea unui program legat de sărbătorile de iarnă. Băieţii care participă la programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" au învăţat urări de mulţumire pentru colacul tradiţional pe care-l primesc colindătorii de la gazdele pe care le colindă, din mai multe sate de pe Valea Crişurilor Negru şi Repede. Prin aceasta, copiii sunt integraţi în grupul de colindători ai Parohiei Rohani care, încă de pe acum, pregătesc repertoriul de colinde tradiţionale pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. Programul de urări de mulţumire pentru colacul tradiţional este o prelungire a programului "Micii brutari" care s-a desfăşurat în Parohia Rohani în această vară. Cercul de desen pe lemn s-a încheiat duminică, 7 noiembrie, când copiii au participat la Sfânta Liturghie, unde, la momentul potrivit, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos. În cuvântul de învăţătură de la sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Radu Marian le-a arătat copiilor, părinţilor şi celorlalţi credincioşi rolul pe care îl au îngerii în viaţa oamenilor: "Îngerii sunt ocrotitorii copiilor şi ai oamenilor, de aceea astăzi, în ajunul prăznuirii celor mai importanţi şi cunoscuţi îngeri - Arhanghelii Mihail şi Gavriil -, când prăznuim şi hramul bisericii noastre, copiii, prin desenele ce le-au făcut, s-au rugat şi se roagă îngerilor, iar nădejdea noastră este că mai-marii voievozi ai oştilor celor fără de trup îi vor ocroti pretutindeni". La final, copiii au primit diplome ca recunoaştere a activităţii lor. Lucrările realizate vor rămâne o perioadă în sfânta biserică spre a fi văzute de cât mai mulţi credincioşi, după care vor fi oferite copiilor. Versete şi îngeri pe felii de lemn Zilele de vineri şi sâmbătă, 5 şi 6 noiembrie, au fost cele în care s-a desfăşurat cercul de desen propriu-zis. S-a ales ca suport de desen lemnul. Au fost tăiate felii de lemn dintr-un buştean care au fost pregătite pentru a se putea desena. Fiecare copil şi-a ales un anume model de înger, arhanghel, heruvim sau serafim. După ce au fost conturate, imaginile îngerilor au fost colorate după imaginaţia copiilor. Fiecărui desen i s-a ataşat apoi câte un verset sau pasaj din diferite rugăciuni liturgice cu referire la îngeri. Astfel, copiii au putut să-şi însuşească şi unele versete şi chiar rugăciuni închinate îngerilor.