La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Cerc pastoral în Parohia Holm - Podu-Iloaiei
În data de 23 mai 2014, în Parohia Holm - Podu-Iloaiei a avut loc întrunirea Cercului pastoral numărul 6 „Sfântul Evanghelist Matei“ al Protopopiatului Iaşi 3. Cu această ocazie a fost săvârşită slujba Aghesmei mici urmată de Taina Sfântului Maslu. La aceste slujbe au participat 10 preoţi şi un număr mare de credincioşi din localitate şi din împrejurimi.
Tema întâlnirii din această lună, „Martiriul Sfinţilor Brâncoveni“, a fost susţinută de părintele Ioan Drăgoi de la Parohia „Sfântul Nicolae“ din Podu-Iloaiei, coordonatorul Cercului pastoral. În lucrarea sa, părintele a relatat viaţa Sfântului Constantin Brâncoveanu, martiriul său din Constantinopol, dar şi implicaţiile jertfei în viaţa de familie a fiecărui creştin.
De asemenea, părintele Bogus Gheorghe de la Parohia Sineşti a adăugat câteva cuvinte, evidenţiind rolul major pe care l-a avut martiriul Sfinţilor Brâncoveni de-a lungul istoriei: „Jertfa mântuitoare a Sfântului Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi şi a sfetnicului Ianache are efect în zilele noastre şi în veşnicie, căci, deşi am pierdut un voievod, am câştigat un rugător în împărăţia cerurilor. Gestul curajos al Sfântului ne-a apărat şi credinţa, dar şi neamul. Dacă Brâncoveanu ar fi renunţat la credinţă, atunci probabil astăzi ţara noastră ar fi fost în acceaşi situaţie cu a unor ţări vecine“.
Părintele paroh Cătălin-Ionuţ Dascălu a încheiat cuvântul de învăţătură mulţumind atât preoţilor participanţi, cât şi credincioşilor, pentru bucuria de a fi împreună în rugăciune şi slujire. (T.R.)