Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cerc pastoral în Protoieria Vălenii de Munte
Preoții din zona Văii Teleajenului din județul Prahova, aparţinând Protoieriei Vălenii de Munte, s-au întrunit marţi, 24 aprilie, în biserica Parohiei Izvoarele, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, cu ocazia unui nou cerc pastoral. Tema întâlnirii preoțești a fost „Aportul Bisericii Ortodoxe Române la Marea Unire”. Înainte de începerea lucrărilor cercului pastoral, preoții prahoveni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de slujitori condus de pr. Mihail Peneș, protoiereu al Protopopiatului Vălenii de Munte. La final, părintele protoiereu a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat legătura dintre jertfa sfinților ardeleni, prăznuiți marți, și unitatea de limbă, cultură și tradiție a românilor din toate provinciile, ce a contribuit la Marea Unire din 1918. După Sfânta Liturghie, pr. Constantin Ariciu a susținut referatul cu tema „Aportul Bisericii Ortodoxe Române la Marea Unire”. În expunerea sa, părintele a subliniat contribuția pe care ierarhii, preoții și monahii Bisericii Ortodoxe Române au adus-o la Mare Unire. Pe parcursul expunerii, participanții au intervenit aducând argumente pentru a sublinia legătura dintre Marea Unire și Biserică, și au prezentat modele concrete de slujitori care au susținut cauza națională. „Biserica Ortodoxă a contribuit decisiv la pregătirea Marii Uniri, ierarhii și clericii din toate provinciile românești implicându-se activ pentru ca acest ideal pe care l-au nutrit toți românii de pretutindeni să se realizeze”, a spus pr. protoiereu Mihail Peneș la finalul cercului pastoral. (Pr. Ștefan Drăgoi)