Mediul academic a marcat, prin ample festivităţi, începutul unui nou an universitar. Studenţii, aflaţi la început de drum, au fost binecuvântaţi de ierarhi, care le-au oferit îndemnuri şi sfaturi părinteşti, precum şi urările de succes în noul an de studiu.
Noul an universitar s-a deschis la Sibiu printr-o festivitate comună a celor cinci universităţi din oraş, organizată luni seara, în curtea Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“. Sute de studenţi de la toate facultăţile acestor universităţi s-au reîntâlnit cu profesorii la începutul unui nou an universitar, iar cei care sunt în primul an de studiu au avut ocazia să-şi cunoască mentorii şi colegii. La ceremonia de la Sibiu au participat rectorii, decanii, profesorii şi studenţii de la Universitatea „Lucian Blaga“, de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, de la Universitatea Româno-Germană, de la Universitatea „Alma Mater“ şi de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“. Fanfara academiei militare a deschis ceremonia cu intonarea imnului naţional, iar mai apoi toţi cei cinci rectori au transmis mesaje de bun-venit şi au subliniat rolul educativ şi formator al mediului academic. De altfel, festivitatea comună a celor cinci universităţi sibiene a demonstrat că acest mediu universitar este unitar în ceea ce priveşte vocaţia formativă şi obiectivele impuse facultăţilor. Importanţa universităţilor sibiene în comunitate a fost demonstrat şi prin prezenţa autorităţilor judeţene, amintind aici pe prefectul Ovidiu Sitterli şi pe preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea.
Peste 700 de studenţi teologi
Studenţii teologi de la Sibiu au marcat începerea anului universitar marţi, 1 octombrie, prin participarea la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi în Catedrala mitropolitană. La Sfânta Liturghie au participat Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, rectorul Universităţii „Lucian Blaga“, prof. dr. ing. Ioan Bondrea, cadre didactice, părinţi şi credincioşi. Soborul slujitor a fost format din profesorii Facultăţii de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ şi condus de pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, decanul instituţiei academice.
În cuvântul de bun-venit, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a îndemnat pe studenţii teologi să urmeze modelele de slujire misionară şi de pregătire teologică pe care le oferă vechea academie şaguniană. Cei peste 500 de studenţi de la ciclul de licenţă, a spus ierarhul, alături de cei peste 200 de masteranzi şi cei 56 de doctoranzi, trebuie să fie modele de cultivare a virtuţilor, de studiu şi de comportament.
„Evanghelia care s-a citit astăzi ne spune că nu este învăţăcel mai mare decât învăţătorul său. Dumneavoastră veniţi aici să vă pregătiţi ţinând cont de faptul că părinţii profesori şi toate cadrele didactice vi se oferă din tot sufletul nu doar prin învăţătura lor şi prin titlurile pe care le-au obţinut prin activitatea ştiinţifică, ci mai ales prin exemplul lor, prin dăruirea lor, prin faptul că sunt majoritatea preoţi şi împlinesc ei, prin slujirea la altar, ceea ce vă oferă frăţiilor voastre. Profesorii vă oferă un model de slujire, un model pe care să-l urmaţi în activitatea dumneavoastră“, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.
Apoi, rectorul Ioan Bondrea s-a adresat cadrelor didactice şi studenţilor pentru a le ura mult succes în noul an universitar şi pentru a sublinia rolul important al Facultăţii de Teologie în mediul universitar sibian.
„Faţă de alţi studenţi, aţi ales cu sufletul când aţi venit la Facultatea de Teologie. Suntem mândri că universitatea noastră are şi Facultatea de Teologie, o instituţie care a slujit de-a lungul veacurilor locuitorii cetăţii Sibiu. Aţi ales o facultate excepţională şi un oraş frumos, în care anii de studenţie vor fi cei mai aleşi din viaţa dumneavoastră“, a spus rectorul Ioan Bondrea.
Ceremonia a continuat cu slujba de Te Deum oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu şi soborul slujitor, iar mai apoi studenţii au mers în sălile de curs pentru a primi îndrumări de la cadrele didactice privind structura anului universitar, disciplinele studiate, pregătirea academică şi liturgică.
Deschidere festivă la Cluj-Napoca
Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au început luni, 30 septembrie, anul academic în mod festiv. Tinerii împreună cu profesorii au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Ierarhul i-a binecuvântat pe profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie şi l-a rugat pe Bunul Dumnezeu să le dea putere de muncă şi înţelepciune în noul an universitar. Apoi, în Sala „Nicolae Ivan“ a avut loc o prelegere inaugurală, cu tema „Secularizarea şi raţionalismul teologic“, susţinută de pr. lect. dr. Grigore-Dinu Moş.
Prelegerea a fost urmată de o slujbă de Te-Deum oficiată în Catedrala mitropolitană de PS Vasile Someşanul. Au participat profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie, alături de părinţi, cadre didactice, decani ai altor facultăţi din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“, precum şi oficialităţi judeţene şi locale. Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. dr. Vasile Stanciu a vorbit, la finalul slujbei de Te-Deum, despre bucuria redeschiderii porţilor instituţiei academice şi i-a îndemnat pe studenţi, să muncească cu spor şi devotament în acest nou an universitar şi să conlucreze cu profesorii lor în clădirea viitorului.
„Mă adresez, în primul rând, celor din anul I, cărora le spun: „Bine aţi venit la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi bine aţi venit la Universitatea din Cluj-Napoca!“. Un al doilea gând pe care vreau să vi-l pun la suflet este cel legat de relaţiile pe care un student le are cu alţi student. Acestea, cel puţin în Teologie, ar trebui să dobândească o dimensiune calitativă superioară, pentru că de felul în care suntem animaţi de acelaşi ideal şi urmărim, de fapt, acelaşi interes sfânt depinde succesul nostru în viaţă. Şi al treilea gând pe care doresc să vi-l pun la suflet este legat de relaţia voastră cu profesorii. Aşteptaţi de la profesori mult, aşteptaţi să vă răspundă la toate întrebările, la care voi nu aţi reuşit să vă daţi încă răspunsuri, aşteptaţi poate să vi-L descopere pe Dumnezeu, pe care încă nu L-aţi găsit. Aşteptaţi să vă descopere frumuseţea Teologiei“, a spus pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
Pr. prof. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai“, i-a îndemnat pe studenţi să aibă mai multă disponibilitate în curăţirea inimii şi în aflarea adevărului de credinţă.
„Să-i facem loc Cuvântului Adevărului în inima noastră pentru că degeaba îl surprindem în registrul raţiunii noastre, doar acolo. Cuvântul, ca să aibă forţă, să se aşeze în inima noastră. Să avem, în anul acesta universitar, mai multă disponibilitate pentru a ne curăţi inimile noastre în vederea ajungerii la acest mod de întrupare a Cuvântului Adevărului“.
La final, PS Episcop Vasile Someşanul le-a împărtăşit celor prezenţi la momentul festiv binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul i-a îndemnat pe studenţi şi profesori la o trăire profundă duhovnicească şi la iubirea aproapelui.
„Anul acesta academic începe într-un timp liturgic deosebit, prin această enunţare la Sfânta Liturghie, în duminica trecută, a principiului central al mesajului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este Iubire. El ne învaţă să-l iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru, din tot cugetul nostru, din toată virtutea noastră, din toată fiinţa noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine.
Să dea Bunul Dumnezeu ca în acest an academic şi în toată viaţa noastră să ne străduim să împlinim acest principiu central al Evangheliei Mântuitorului şi, în felul acesta, în mod sigur vom face faţă provocărilor, nu uşoare, prin care ne este dat să trecem în aceste timpuri pe care le trăim. Vă doresc tuturor să aveţi parte de sănătate, de bucurie şi de noi şi importante realizări şi împliniri în viaţa frăţiilor voastre“, a spus PS Vasile Someşanul.
După slujba de Te-Deum, studenţii s-au întâlnit cu tutorii de an, apoi au luat parte la deschiderea oficială a noului an universitar în Aula Magna a Universităţii. În anul universitar 2013-2014 studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca un număr de 500 de studenţi la cele patru specializări: Pastorală, Didactică, Artă Sacră şi Asistenţă Socială.
Slujbă de Te-Deum la Alba Iulia
În Catedrala Încoronării din Alba Iulia a avut loc luni, 30 septembrie, slujba de Te-Deum, săvârşită cu ocazia începutului noului an universitar al studenţilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Ceremonia a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi - cadre didactice ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Ierarhul a rostit, apoi, un cuvânt de învăţătură, oferind tinerilor studenţi teologi exemplul părintelui Dumitru Stăniloae şi câteva sfaturi duhovniceşti legate de felul în care se pot împleti viaţa spirituală cu înţelepciunea dobândită prin studiu. La acest eveniment al mediului universitar albaiulian au luat parte dascăli ai Facultăţii de Teologie, studenţi ai diferiţilor ani de studii, părinţi şi rude ai acestora, reprezentanţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia şi invitaţi.
În prezent, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia studiază 385 de studenţi şi masteranzi, programa de studii universitare însumând trei nivele: Licenţă, Masterat şi Şcoală Doctorală. Activitatea desfăşurată până acum a făcut ca ascensiunea procesului didactic-academic-teologic albaiulian să se distingă în mediul universităţii albaiuliene, fapt care i-a consolidat şi sporit prestigiul în cadrul învăţământului teologic universitar românesc.
Festivitate la Baia Mare
Cu ocazia începerii noului an universitar, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de Te-Deum în Catedrala episcopală, la care au participat preoţii profesori şi studenţii teologi. Apoi, ierarhul a participat la deschiderea festivă a anului universitar la Centrul Universitar Nord. (Pr. Florin Croitoru, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan)