„Cerul pe pământ“ - sfinţirea bisericii noi

Sfinţirea bisericii cu hramurile „Sfântul Prooroc Daniel“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Jibou este un eveniment mare şi binecuvântat pentru Biserica noastră în general, dar în mod special pentru comunitatea harnică şi darnică a acestui oraş, care se adună în noua biserică pentru a păstra vie flacăra credinţei ortodoxe strămoşeşti şi a spori dragostea faţă de valorile spiritualităţii şi culturii româneşti.

Zidirea unei biserici şi sfinţirea ei au loc o dată la 100-200 de ani şi înseamnă în istoria unei comunităţi un moment sfânt şi solemn prin care se aduce mulţumire lui Dum­nezeu pentru tot ceea ce s-a rea­li­zat şi în acelaşi timp se cere ha­rul Lui sfinţitor ca această lu­cra­re - ofrandă a clerului şi cre­dincioşilor - să fie sfinţită aşa cum sfinţim în biserică darurile pe care le aducem la Sfântul Al­tar.

Construită cu multă jertfă şi râv­nă duhovnicească, noua bise­ri­că din Jibou, sfinţită astăzi, re­pre­zintă împlinirea unui proiect care, la fel ca în multe alte locuri din ţară, a început după căderea regimului comunist în anul 1989. De atunci Biserica noastră a început să folosească libertatea de  a-şi construi noi lă­ca­şuri de cult, potrivit nevoilor li­tur­gice actuale. 

Ca spaţiu sacru de rugăciune, biserica sfinţită este în acelaşi timp darul oamenilor adus lui Dumnezeu şi darul lui Dum­nezeu pentru oameni, deoarece aceasta a devenit prin sfinţire Casa Preasfintei Treimi, în care se adună creştinii rugători pentru a celebra în iubirea milost­i­vă a Preasfintei Treimi. De aceea, la sfârşitul slujbei de sfin­ţire se cântă: „Această biserică, Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre!“

Prin urmare, o biserică în ca­re se săvârşesc Sfintele Taine ale iubirii eterne a lui Dum­nezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunităţii credincioşilor şi asupra oraşului în care a fost construită şi sfinţită această bise­rică.

Biserica nouă pe care credincioşii o oferă Mântuitorului Iisus Hristos ca dar sau ofrandă a credinţei, hărniciei, înţelepciunii, priceperii şi dărniciei lor de­vi­ne, prin sfinţire, „poartă a ce­ru­lui şi casă a lui Dumnezeu“ (Facere 28, 17), icoană profetică a Ierusalimului Ceresc, aşa cum auzim în slujba de sfinţire a noii biserici.

Prin această „poartă a cerului“ intră Hristos - Împăratul Sla­vei, Care, după Învierea Sa din morţi, S-a înălţat întru slavă la cer şi a aşezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Tre­imi. Prin sfinţirea bisericii noi, Hristos, Domnul puterilor ce­reşti, împreună cu îngerii, intră în mod tainic în această biserică şi rămâne mereu prezent în ea prin Sfintele Taine şi prin toate slujbele săvârşite aici, dăruind celor ce se roagă darurile Sale ce­reşti: iertarea păcatelor, fericirea comuniunii omului cu Dum­nezeu şi arvuna vieţii veş­nice din Împărăţia lui Dum­nezeu, după cum se arată în cele trei Evanghelii care se citesc la slujba de sfinţire a bisericii: Matei 16, 13-19, Luca 10, 38-42 şi 11, 27-28 şi Ioan 10, 22-28. Aşadar, prin însăşi construcţia şi po­doaba bisericii, noi oferim lui Dumnezeu daruri pământeşti, materiale, iar El ne oferă daruri cereşti, spirituale şi veşnice.

Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai direct şi receptiv este prezent în bi­serica sfinţită, în Casa Lui, în care vede, ascultă şi binecuvân­tea­ză pe cei care Îl cheamă în ru­găciune, se împărtăşesc cu Sfin­tele Taine şi împlinesc voia Lui în viaţa lor, în comuniune cu toţi sfinţii lui Dumnezeu din toate timpurile şi din toate locurile.

Numită „laborator al Învi­e­rii“ de către Sfântul Maxim Măr­turisitorul (sec. VII) sau „an­ticameră a Împărăţiei ce­ru­rilor“ de către Sfântul Nicolae Ca­basila (sec. XIV), fiecare bise­rică ortodoxă sfinţită reprezintă „cerul pe pământ“, cum spunea Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului (sec. VIII), pentru ca pe om să-l înalţe du­hovniceşte la ceruri, în iubirea Preasfintei Treimi şi comuniunea sfinţilor.

Noi cinstim biserica lăcaş de cult şi ne închinăm în faţa Sfân­tului Altar pentru că în biserica sfinţită prin lucrarea Sfântului Duh este prezent şi lucrător Însuşi Hristos Domnul, Mirele Bisericii, Care sfinţeşte obştea rugătoare a credincioşilor „ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană“ (cf. Efeseni 5, 23).

Prin intrarea în biserica sfinţită, prin închinarea la sfintele icoane, prin participarea, cu multă credinţă şi evlavie, la sfintele slujbe, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, credinciosul se sfin­ţeşte şi se luminează, pentru a sfinţi apoi spaţiul în care trăieşte şi munceşte. De aceea, se spune că „omul sfinţeşte lo­cul“. Desigur, omul sfinţeşte locul îndeosebi dacă se sfinţeşte mai întâi pe sine în sfânta bise­rică a lui Dumnezeu, prin ru­gă­ciune şi împărtăşire cu Hristos Cel Unul Sfânt.

Potrivit cuvintelor Sfântului Irineu de Lyon (sec. II), Biserica a fost „sădită în lume ca un pa­ra­dis“, fiind centrul liturgic al cre­aţiei, deoarece creaţia în­trea­gă, universul sau cosmosul se sfin­ţeşte prin Duhul Sfânt invocat de Biserică. În viaţa Bisericii creştinul participă la pelerinajul sau trecerea umanităţii „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“ (Canonul Învierii). Bise­ri­ca este corabia care ajută pe oameni să treacă de la viaţa pă­mân­tească vremelnică la viaţa cerească veşnică.

Astfel, ca „Poartă a cerului“ şi „Casă a Preasfintei Treimi“, bi­se­rica lăcaş de închinare expri­mă vocaţia lumii de a participa la slava cerească şi bucuria eter­nă a Preasfintei Treimi, în „ce­rul nou şi pământul nou“ în care moarte nu va mai fi (cf. Apo­ca­lip­să 21). În acest sens, Sfintele Taine săvârşite în biserica sfin­ţită sunt arvună a vieţii şi bucu­riei veşnice din Împărăţia lui Dum­nezeu, simbolizată de Sfân­tul Altar cu uşile împărăteşti şi catapeteasma lui, vedere iconică a venirii în slavă a lui Hristos la sfârşitul veacurilor, înconjurat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii În­geri (cf. Matei 25, 31).

Sfinţirea bisericii ne invită, de asemenea, la sfinţirea vieţii noastre, ca înnoire a omului du­pă chipul lui Hristos sau ca să­lă­şluire a vieţii lui Hristos în viaţa noastră (cf. Galateni 2, 20). Din acest motiv, după sfinţirea noii biserici, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi la acest eveniment primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfân­ta Cruce şi Sfânta Masă din Altar, fiecare rugându-se lui Dumnezeu să sfinţească viaţa lui aşa cum a fost sfinţită biseri­ca nouă sau reînnoită.

Într-o lume din ce în ce mai secularizată, legată exclusiv sau excesiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare, semnifi­ca­ţiile teologice şi duhovniceşti ale sfinţirii unei noi biserici ne cheamă azi să redescoperim şi să trăim adevărul esenţial că omul este chemat la sfinţire şi via­ţă veşnică în iubirea lui Dum­nezeu Cel Sfânt şi Veşnic Viu. Iar tot binele pe care l-a săvârşit omul pe pământ devine lumină şi are valoare veşnică în ceruri. De aceea, biserica sfin­ţită ca „poartă a cerului“ nu poa­te fi înlocuită cu nimic din lu­mea aceasta. Numai în biserică se primeşte iertarea păcatelor şi arvuna vieţii veşnice, iar ru­gă­ciunea pentru cei vii şi cei morţi din biserică arată că iubirea izvorâtă din credinţă este mai tare decât moartea.

În încheiere, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră pentru toată lucrarea ca­re s-a desfăşurat cu multă dă­ru­ire şi iubire jertfelnică la aceas­tă biserică nouă din Jibou.

Felicităm pe părintele Dan Dregan, protopop de Jibou, precum şi pe părintele paroh Gheor­ghe Longodor, care îm­pre­ună sunt ctitorii bisericii cu hra­murile „Sfântul Prooroc Daniel“ şi „Sfântul Mare Mu­ce­nic Gheor­ghe“ şi preoţi slujitori la altarul acesteia.

Ca semn al preţuirii şi bi­ne­cu­vântării noastre, le confe­rim Crucea Patriarhală pentru cle­rici, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.

Totodată, felicităm pe toţi credincioşii acestei parohii, harnici şi dinamici, luminaţi de evla­vie şi credinţă, pe toţi dona­to­rii şi ajutătorii acestui sfânt lă­caş, precum şi pe toţi ierarhii, autorităţile de stat centrale şi locale, clericii şi credincioşii pre­zenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate creştină şi demnitate ro­mâ­nească.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ocrotească această biserică şi pe toţi închi­nă­torii şi binefăcătorii ei, dă­ru­in­du-le pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, spre slava Prea­sfin­tei Treimi şi bucuria Bisericii lui Hristos.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la sluj­ba de sfinţire a bise­ricii cu hra­mu­rile „Sfântul Prooroc Daniel“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe“, din oraşul Jibou, ju­de­ţul Sălaj, duminicã, 15 septembrie 2013.