Chemare la rugăciune în Postul Mare

„Nu putem posti şi nu putem să ne rugăm cu adevărat decât dacă ne silim să iubim pe semenii noştri, începând cu cei din familia noastră!”, acesta este unul dintre îndemnurile ierarhilor Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, adresate fiilor duhovniceşti la începutul Postului Mare.

Solidarizarea, prin post şi rugăciune, „cu creştinii din întreaga lume care suferă din cauza credinţei lor” este tema scrisorii pastorale adresate fiilor duhovniceşti de către ierarhii Sinodului mitropolitan din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Din acest Sinod mitropolitan fac parte Înaltprea­sfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, şi Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.

Potrivit unui studiu, numai în anul 2015, au fost omorâţi, din motive religioase, mai mult de 7.000 de creştini, în afară de cei din Coreea de Nord, Siria şi Irak, unde nu există, deocamdată, o evidenţă clară a celor uciși sau prigoniţi. De asemenea, au fost atacate sau distruse 24.000 de locaşuri de cult, dublu faţă de anul 2014. „Pe lângă persecuţia din afară împotriva creştinismului, există şi o «persecuţie» dinăuntru, mai perfidă şi mai periculoasă, deoarece credinţa este atacată în însăşi fiinţa ei. Este vorba de «demonul secularizării» care ne face să căutăm numai lucrurile materiale şi plăcerile vieţii, pentru ca să uităm de Dumnezeu şi de viaţa de după moarte, precum și de «demonul libertăţii» care vrea să ne elibereze de aşa-zisa povară a legilor moralei evanghelice şi chiar ale firii, pentru ca să fim cu totul liberi, ceea ce în realitate înseamnă să fim cu totul robi ai păcatului. Constatăm cu durere că pentru omul modern păcatul nu există. Oamenii de astăzi nu mai înţeleg şi nu mai recunosc realitatea sclaviei în care îi împinge păcatul, ceea ce-i face să proclame drept libertate înrobirea faţă de patimi. «Adevărat vă spun vouă: Oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului» (Ioan 8, 34). Societatea în care trăim, deşi are fundamente creştine, nu se mai conduce după principiile evanghelice care promovează viaţa şi o feresc de degradare, ci adoptă legi imorale şi împotriva naturii, care cu timpul o ruinează. Robia sau sclavia păcatului nu poate să aducă omului fericirea pe care şi-o doreşte. Dimpotrivă, păcatul, oricare ar fi el, este o dramă împreunată cu tot felul de boli şi suferinţe, sufleteşti şi trupeşti, precum și cu nereuşite în viaţă, care-l fac pe om nefericit. Singura noastră salvare este Hristos Care ne aşteaptă, ca pe Fiul risipitor, să ne întoarcem la El prin pocăinţă, adică prin recunoaşterea păcatelor şi mărturisirea lor în scaunul Spovedaniei şi îndreptarea vieţii după poruncile lui Dumnezeu”, se arată în scrisoarea pastorală.

Ierarhii mai îndeamnă pe fiii duhovniceşti să înmulţească postul şi rugăciunea, fiindcă „rugăciunea şi postul înmulţesc în inima noastră dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, cu care trebuie să trăim în pace şi în înţelegere şi să-i ajutăm la nevoie. Nu putem posti şi nu putem să ne rugăm cu adevărat decât dacă ne silim să iubim pe semenii noştri, începând cu cei din familia noastră!”