Cinci ani de păstorire rodnică la Caransebeş

Astăzi se împlinesc cinci ani de la instalarea Preasfinţitului Părinte Lucian în Scaunul chiriarhal al istoricei Eparhii a Caransebeşului. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a avut bunăvoinţa să acorde un interviu în care vorbeşte despre momentele mai importante ale acestei perioade.

Preasfinţia Voastră, au trecut cinci ani de când aţi fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc Episcop al Eparhiei Caransebeşului şi instalat în această demnitate. Ce gânduri vă încearcă la acest ceas aniversar?

Într-adevăr, s-au împlinit cinci ani de când am preluat responsabilitatea supravegherii din calitatea de Episcop a Eparhiei Caransebeşului. Am încercat să păstrez în inimă emoţiile care m-au încercat când am primit, în ziua întronizării, cârja primului episcop al Caransebeşului, Ioan Popasu, simbolul acestei eparhii. Ziua întronizării unui ierarh reprezintă un reper în viaţa unei eparhii, dar şi în viaţa chiriarhului care preia această demnitate, ce devine responsabilitate. După ce am slujit peste cinci ani în calitate de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu bucurie m-am altoit în vlăstarul istoric al Eparhiei Caransebeşului şi am devenit o mlădiţă a Banatului Montan, unde am fost primit cu foarte multă căldură de preoţi şi credincioşi. Am găsit o moştenire importantă şi încă de la început m-am simţit dator să îmi dedic toată puterea şi priceperea în folosul acestei eparhii.

Ne-aţi vorbit despre faptul că aţi devenit o mlădiţă a acestei eparhii. Întrucât sunteţi bănăţean de origine, sunt convins că v-aţi adaptat repede, însă cum vedeţi că a rodit noua mlădiţă, după cinci ani?

Ne-am adaptat firesc în aceste locuri. Cu siguranţă, faptul că m-am născut în municipiul Arad, am intrat în mănăstire în Eparhia Aradului, apoi am activat mai bine de 10 ani în Arhiepiscopia Timişoarei în calitate de slujitor la Catedrala mitropolitană, stareţ al Mănăstirii "Izvorul Miron" - Româneşti, exarh al mănăstirilor din arhiepiscopie şi mai apoi Episcop-vicar, ne-a fost de folos. Cât despre roadele celor cinci ani, pot spune că au rodit din dragostea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Mă bucur în mod deosebit că am slujit în toate parohiile, filiile şi mănăstirile eparhiei. Aceasta a reprezentat o prioritate a activităţii mele, încă de acum cinci ani, în momentul întronizării. Am considerat că este foarte important să mă întâlnesc cu toţi preoţii şi credincioşii în

comunităţile lor, să ne rugăm împreună şi să ne cunoaştem în tinda bisericii lor, nu doar sub auspiciul activităţii administrative. Am considerat o prioritate activitatea misionară şi am accentuat acest aspect şi în discuţiile cu preoţii. Cu toate acestea, am fost şi suntem conştienţi de importanţa activităţii administrative, culturale şi filantropice a eparhiei. Ţinând seama că avem în eparhie o şcoală teologică de tradiţie, am considerat de bine să îi acordăm o atenţie specială, în primul rând prin amenajarea unui nou spaţiu în care să îşi desfăşoare activitatea, potrivit cerinţelor actuale. Astfel, am mutat într-un sediu nou Seminarul Teologic din Caransebeş, unde cadrele didactice şi elevii seminarişti beneficiază de săli de cursuri moderne, cămin şi cantină nou amenajate şi utilate la standardele actuale. Pentru a putea funcţiona la nivel central cât mai eficient, am înfiinţat ateliere de croitorie bisericească şi de pictură bisericească bizantină, precum şi magazine de obiecte bisericeşti în cuprinsul eparhiei. Ne-am dat silinţa să ne implicăm şi pe tărâm social, iar Dumnezeu ne-a învrednicit până la ora actuală să îmbogăţim activitatea socială prin înfiinţarea a opt noi centre de activitate filantropică în eparhie. Ne-au fascinat încă de la instalare trecutul eparhiei şi biruinţele ei, drept care am promovat istoria eparhiei prin publicarea a şase volume de carte care reliefează acest aspect ce ne reprezintă în această parte a Banatului. Am mărturisit adesea că este datoria ierarhilor, preoţilor şi a credincioşilor care sunt preocupaţi de trecutul Bisericii Ortodoxe Române să descopere şi să întregească istoria cunoscută până acum cu noi adevăruri ridicate din documente, pentru împlinirea şi desăvârşirea faptelor şi evenimentelor din trecutul Episcopiei Caransebeşului.

Catedrala din Caransebeş

Preasfinţia Voastră, roadele sunt bogate şi foarte pe scurt ni le-aţi mărturisit, însă nu ne-aţi vorbit despre o biruinţă care ştim că vă este foarte dragă; şi anume, noua catedrală din Caransebeş. Este totuşi un simbol şi reper al celor cinci ani de arhipăstorire la Caransebeş.

Cu siguranţă. Noua catedrală din Caransebeş este într-adevăr o biruinţă a eparhiei. La scurt timp după întronizare m-am consultat cu toţi preoţii eparhiei şi în proporţie de peste 90%

ne-au mărturisit că prioritatea administrativă a eparhiei este finalizarea noii catedrale episcopale. Astfel, nu am făcut altceva decât să desăvârşesc dorinţa înaintaşilor noştri, a noastră personală, dar şi a preoţilor eparhiei. Jertfa a fost comună şi bucuria, deopotrivă. Este o catedrală monumentală şi a devenit un simbol al eparhiei; o catedrală pe care am cerut-o lui Dumnezeu, ne-am rugat şi am lucrat fără odihnă pentru a o vedea desăvârşită. Am fost martori la împlinirea unei dorinţe de o sută de ani, deoarece am găsit că dorinţa unei noi catedrale s-a înfiripat în sufletul episcopului Elie Miron Cristea, odată cu instalarea sa la Caransebeş în anul 1910. Evenimentul sfinţirii Catedralei episcopale din Caransebeş de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a marcat în mod duhovnicesc aceşti cinci ani de chiriarhat. Aşadar, Catedrala episcopală este şi va rămâne un reper veşnic în inima noastră şi în cronica eparhiei.

Ne-aţi vorbit de biruinţă. Nu există biruinţă fără de luptă, fără greutăţi şi încercări. Aţi putea să ne mărturisiţi care consideraţi că au fost încercările cele mai grele ale Preasfinţiei Voastre în cei cinci ani de arhipăstorire la Caransebeş?

Nu ştiu dacă pot să vorbesc despre o biruinţă a celor cinci ani, şi aceasta pentru că sunt conştient că lupta este permanentă şi continuă. Cea mai grea încercare ce ne copleşeşte este aceea că poate nu am reuşit să facem încă tot ce ne-am propus. De asemenea, încercările au fost reprezentate şi de anumite măsuri disciplinare pe care am fost nevoit să le aplic în cadrul eparhiei. Am considerat mereu că abaterile preoţilor, pe care a trebuit să le sancţionez potrivit prevederilor statutare şi rânduielii bisericeşti, au fost şi eşecul nostru ca episcop, dacă vreţi. Nici un părinte nu este mulţumit când este nevoit să îşi mustre fiul, şi aceasta pentru că mustrarea este spre îndreptare, iar nu spre pieire. Cred că acestea sunt cele mai mari încercări, care sunt deasupra greutăţilor administrative, financiare şi altele.

Cu toate acestea, care sunt perpectivele slujirii Preasfinţiei Voastre în această eparhie?

Ne dorim în mod deosebit să intensificăm lucrarea misionară şi filantropică. Suntem foarte aproape de a obţine două frecvenţe pe care să se asculte Radio Trinitas şi în nordul eparhiei. Dorim să ne implicăm mai mult alături de toţi factorii pe care i-am responsabilizat în acest sens în misiunea de promovare a cotidianului "Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române. Încurajăm responsabilii şi dorim ca "Ediţia de Banat" a cotidianului să ajungă în cât mai multe case şi suflete. Ne dorim deopotrivă să finalizăm proiectele sociale aflate în curs de organizare, să pornim noi proiecte şi să ne angajăm în alte proiecte europene de natură patrimonială şi filantropică. De curând, eparhia noastră, în parteneriate cu alte eparhii, a lansat două proiecte europene la care s-a muncit susţinut şi se munceşte pe mai departe. Dorim deopotrivă ca prin parteneriatele existente şi prin parteneriatele noi să ajutăm cât mai mulţi semeni. Suntem adepţii lucrărilor în parteneriate şi nu în izolare faţă de factorii societăţii care pot face alături de Biserică lucruri frumoase. Nu dorim, de altfel, să precupeţim nici un efort de a fi în mijlocul credincioşilor şi de a sprijini preoţii şi călugării harnici, jertfitori, rugători şi gospodari. Acestea sunt câteva din perspectivele imediate ale slujirii noastre şi ale Eparhiei Caransebeşului deopotrivă.

Comuniune cu toţi credincioşii

În încheiere, ce aţi dori să transmiteţi păstoriţilor din Eparhia Caransebeşului, la acest ceas aniversar?

În primul rând, aş dori să le mulţumesc în mod cu totul deosebit preoţilor şi călugărilor, pentru că întotdeauna au ascultat chemarea noastră şi au primit sfaturile pe care părinteşte şi frăţeşte le-am împărtăşit. Ne dorim să păstrăm comuniunea şi dragostea cu toţi clericii şi credincioşii noştri, să fim pe mai departe o mare familie şi să ne ferim de izolare. În aceşti cinci ani am fost foarte bine primiţi în toate parohiile, cu multă dragoste şi dor şi pentru aceasta sunt dator să le fiu recunoscător preoţilor şi credincioşilor. Ne-au fost cu toţii alături în momente grele, dar şi la momente de bucurie şi de aceea am ţinut ca toţi preoţii eparhiei să participe la sfinţirea catedralei şi la agapa frăţească organizată cu acest prilej. Totodată, aş vrea să îi asigur pe toţi că îi păstrez în rugăciune şi în cuget mereu şi nădăjduiesc că şi pe mai departe ne vor purta deopotrivă în rugăciune. Nu mai puţin îi îndemn pe preoţi, ca de fiecare dată, să îşi facă slujba deplin, iar pe credincioşi, să asculte glasul păstorilor şi să îi urmeze.

" Aş vrea să îi asigur pe toţi că îi păstrez în rugăciune şi în cuget mereu şi nădăjduiesc că şi pe mai departe ne vor purta deopotrivă în rugăciune. Nu mai puţin îi îndemn pe preoţi, ca de fiecare dată, să îşi facă slujba deplin, iar pe credincioşi, să asculte glasul păstorilor şi să îi urmeze."