Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cinstirea Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii în biserica sa din Capitală
De un deceniu și jumătate, bisericuța de lemn închinată Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii din cartierul bucureștean Titan adună în ziua pomenirii sfântului ei ocrotitor credincioși și pelerini care doresc să aducă cinstirea cuvenită celui care, atât ca negustor familist, cât și ca monah nevoitor, a slujit lui Dumnezeu și oamenilor. Și anul acesta, sărbătoarea hramului a fost marcată printr‑un program liturgic special, care a culminat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui vicar eparhial Costel Burlacu.
În anul 2008, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan a primit ca ocrotitor spiritual și pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, fiind primul sfânt lăcaș din Capitală închinat monahului care a rectitorit așezământul călugăresc de la Iezerul, județul Vâlcea. De atunci, în fiecare an, la sărbătoarea sfântului, 23 noiembrie, lăcașul de rugăciune devine loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși bucureșteni. Bucuria pelerinilor și iubitorilor de sfinți a fost sporită în urmă cu trei ani, când parohia a primit un fragment din cinstitele moaște ale sfântului ei ocrotitor, care de atunci oferă binecuvântare tuturor celor care vin să îi ceară ajutor și mijlocire.
Și anul acesta, sărbătoarea hramului parohiei a fost întâmpinată printr‑un program liturgic special, manifestările religioase debutând în ajun, când, la ceas de seară, în aerul de toamnă înmiresmat de tămâie, în sunetul clopotelor și al toacei, racla cu moaștele Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii a fost purtată în procesiune fiind așezată într‑un baldachin împodobit cu flori, în curtea bisericii. În continuare, în sfântul lăcaș, un sobor de clerici a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia.
În ziua hramului, la orele dimineții, rânduiala Utreniei și Sfânta Liturghie au fost oficiate de părintele Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de preoți și diaconi din care au mai făcut parte părintele Constantin‑Sergiu Nicolaescu, secretar al Protoieriei Sector 3 Capitală; părintele paroh Nicolae Gavrilă, precum și doi diaconi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Costel Burlacu după citirea pasajului evanghelic rânduit, evidențiind aspecte din viața și nevoința cuviosului pomenit și subliniind că toată viața i‑a fost călăuzită de două coordonate esențiale: rugăciunea și munca.
„În calendarul creștin ortodox, sfinții români sunt înscriși cu culoare albastră. Cu toții sunt ai noștri, dar sfinții români provin de pe meleagurile noastre și vor să ne arate drumul către Împărăția lui Dumnezeu. La fel și în această zi când îl cinstim pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii. Vedem cum sfântul ne arată un model de viață, urmând îndemnul Mântuitorului: «Veniți toți cei osteniți și împovărați la Mine și Eu vă voi odihni pe voi!» Cu toții ne căutăm odihna și liniștea în această lume. Ni le dorim să fie pentru noi bucurie. De aceea, astăzi s‑a citit Evanghelia în care se vorbește despre fericire, iar Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii și‑a căutat fericirea împlinind cuvântul lui Dumnezeu. (...) Rămas văduv de tânăr, și‑a continuat viața ducând iubirea de Dumnezeu în sufletul său. El ne arată prin viața sa că, în orice domeniu de activitate suntem, avem obligația și datoria de a fi buni creștini și iubitori de Dumnezeu. La 64 de ani a intrat în mănăstire și aici vedem aceeași odihnă a sufletului pe care nu o găsim decât în muncă și rugăciune. Acesta ar trebui să fie îndemnul Sfântului Antonie pentru noi: «Roagă‑te și muncește!»”, a spus părintele Costel Burlacu.
La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii, binefăcătorii, ostenitorii și credincioșii parohiei trecuți la Domnul.
În încheiere, părintele paroh Nicolae Gavrilă i‑a mulțumit părintelui vicar eparhial Costel Burlacu pentru prezența în mijlocul credincioșilor, pentru slujire și cuvântul de învățătură transmis, oferindu‑i un aranjament floral.
Totodată, părintele Nicolae Gavrilă ne‑a vorbit despre cinstirea cuviosului pomenit în această zi în parohia pe care o păstorește: „De 15 ani încoace și mai ales de când cinstitele sale moaște ne ocrotesc, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii adună în biserica sa din București numeroși credincioși și nu doar la hram sau la sărbătorile mari. În fiecare zi, biserica este deschisă, iar sfântul îi așteaptă pe toți cei împovărați de griji și necazuri pentru a le oferi alinare și binecuvântare. Și acest lucru se întâmplă mereu, dovadă fiind faptul că zilnic mulți credincioși trec pragul bisericii pentru a i se închina. Este o mare binecuvântare ca o biserică să dețină în patrimoniul ei spiritual moaștele unui sfânt, cu atât mai mult ale sfântului ocrotitor. Prin viața, lucrarea și nevoința sa, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii ne este tuturor model, iar prin rugăciunile sale mijlocitor înaintea lui Dumnezeu”.
Credincioșii care au participat la programul liturgic au primit din partea parohiei ceai și cafea, iar la plecare pungulițe cu anafură, pachete cu alimente și iconițe cu chipul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii.