La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Cinstirea Sfintei Ana la mănăstirea sa de pe malul Dunării
Mănăstirea „Sfânta Ana” din localitatea Orșova, județul Mehedinți, și-a sărbătorit luni, 25 iulie, hramul, în ziua de pomenire a Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. La slujba de hram au participat credincioși din localitate, precum și pelerini din alte locuri.
Sărbătoarea a început din seara zilei de duminică, când a fost săvârşită slujba Privegherii de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de slujitori din Episcopia Severinului şi Strehaiei.
În dimineaţa zilei de luni, au fost săvârşite slujba Aghesmei mici, Sfânta Taină a Maslului, Acatistul Sfintei Ana. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhii au făcut parte părintele arhimandrit Calinic Drăghici, exarhul mănăstirilor din Eparhia Severinului și Strehaiei; părintele arhimandrit Gherasim Armulescu, starețul Mănăstirii Topolnița; părintele Mihai Zorilă, vicar eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei; părintele Ionuț Ștefan, inspectorul bisericesc al eparhiei; părintele Vasile Ghițan, protopop al Protoieriei Vânju Mare, precum și preoții slujitori din orașul Orșova și împrejurimi. La strană răspunsurile au fost date de către Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfintei mănăstiri.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care le-a vorbit celor prezenți despre Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, ocrotitoarea acestei sfinte mănăstiri. De asemenea, ierarhul l-a evocat în cuvântul său și pe ctitorul acestei mănăstiri, ziaristul Pamfil Șeicaru (1894-1980).
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a mulțumit ierarhilor prezenți pentru împreună-slujire și credincioșilor care au lăsat treburile și au venit în număr mare pentru a fi alături de obștea sfintei mănăstiri în duh de rugăciune la ceas de prăznuire.
Mănăstirea „Sfânta Ana”-Orșova este păstorită în prezent de stavrofora Iustina Popovici.