Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi la Arad
Pomenirea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur a fost sărbătorită în chip special la Facultatea de Teologie "Ilarion V. Felea".
Lauda liturgică închinată acestor "mari dascăli ai lumii şi ierarhi", în ziua lor de prăznuire din 30 ianuarie, a fost săvârşită în capela facultăţii. Sărbătoarea s-a continuat în ziua de luni, 31 ianuarie, în Aula Magna, prin participarea pr. Iacob Bupte, vicar eparhial, delegat al Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, a prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, rectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, a corpului profesoral şi a studenţilor facultăţii. În deschiderea festivităţii, pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul facultăţii, a menţionat câteva coordonate ale sărbătoririi academice, amintind, printre altele, că "încă din 1936 s-a hotărât ca aceşti trei Sfinţi Părinţi să fie socotiţi ca ocrotitori pentru dascălii şi studenţii ostenitori în aria academică a teologiei. Îi socotim ca modele pentru slujirea preoţească şi teologică, deoarece aceştia vorbeau despre Dumnezeu, pentru că vorbeau cu Dumnezeu, prin rugăciune. La acestea se adaugă, apoi, şi faptul că întreaga lor construcţie teologică a fost unită cu fapta bună, cu filantropia". În dizertaţia îndătinată sărbătorii, diac. lector dr. Caius Cuţaru a prezentat tema "Sfinţii Trei Ierarhi despre raportul dintre Biserica lui Hristos şi religiile necreştine". Pornind de la comuniunea primordială imprimată întregii creaţii de către Creator, vorbitorul a arătat că, astăzi, o atare abordare a Sfinţilor Părinţi ai primelor veacuri creştine, dar în special a Sfinţilor Trei Ierarhi, privind dialogul dintre oameni şi religii, într-o societate tot mai divizată, poate permite Bisericii creştine contemporane, aşa cum subliniază anumiţi teologi, renunţarea la orice forme de confesionalism rigid şi agresiv şi revenirea la un ecumenism larg, deschis şi generos; acel ecumenism înţeles ca dialog şi deopotrivă mărturie a lui Iisus Hristos şi a Aceluiaşi Dumnezeu Creatorul, în care ne regăsim cu toţii aceeaşi origine comună. Delegatul Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, pr. Iacob Bupte, vicarul Arhiepiscopiei Aradului, a adresat un cuvânt asistenţei în care a arătat preocuparea IPS Arhiepiscop Timotei, a Centrului Eparhial faţă de Facultatea de Teologie arădeană, apreciind în mod laudativ strădaniile cadrelor didactice, materializate în rezultatele pe care studenţii le obţin la învăţătură şi în comportamentul absolvenţilor în parohii. Rector prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, în mesajul transmis, a exprimat "dorinţa noastră de a rămâne în colaborarea firească şi respect reciproc", anunţând asistenţei că "ziua de sărbătoare de astăzi, de la Facultatea de Teologie, coincide fericit cu o şedinţă a conducerii universităţii care va lua în discuţie o regândire a structurii administrativ-academice, în care instituţia teologică arădeană îşi va păstra statutul actual, de facultate". În încheiere, Lizica Mihuţ s-a adresat membrilor corpului profesoral, felicitându-i pentru acţiunile trecute şi prezente, urând tuturor un an nou plin de împliniri. În încheiere, corul bărbătesc al facultăţii, condus de conf. dr. Mircea Buta, a încântat audienţa cu câteva piese corale dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi, între care au existat scurte lecturi din operele acestora, citite de studenţi.