În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Colinda este o prelungire a cuvântului Evangheliei“
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit joi, 19 decembrie, în Sala „Europa Christiana“ din Palatul Patriarhiei, trei grupuri de colindători: corul Parohiei „Sfântul Nicolae“ din satul Rusu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, coordonat de pr. Florin-Dorin Parasca; Grupul de colindători „Datina românească“ al Asociaţiei „Tradiţia Românească“ din Bucureşti, coordonat de pr. Vladimir Alexa, şi corul preoţesc al Protopopiatului Ploieşti, dirijat de Eduard Tocan.
Corul Bisericii „Sfântul Nicolae“, din satul Rusu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, format din 11 colindătoare, a interpretat trei colinde străvechi, culese din vatra satului. Preafericirea Sa le-a mulţumit şi le-a felicitat pentru că au păstrat tezaurul frumos al trecutului. „Suntem încântaţi de această formă tradiţională de colinde, dar şi de costumele dumneavoastră. Deşi par asemănătoare, din 11 costume, nici unul nu este identic cu celălalt. Aceasta înseamnă că arătaţi deodată şi unitatea, dar şi personalizarea fiecărui costum, încât această frumuseţe deosebită a costumelor noastre tradiţionale, care, din nefericire, în unele părţi ale ţării se pierde, arată bogăţia sufletului românesc, exprimat în culori şi în modul în care ele sunt împletite“, a arătat Patriarhul României.
A urmat Grupul de colindători „Datina românească“ al Asociaţiei „Tradiţia Românească“ din Bucureşti, care, de asemenea, a interpretat colinde tradiţionale româneşti. „Vă felicităm pentru tradiţia frumoasă pe care o cultivaţi şi pe care o transmiteţi. Să aveţi bucuria şi lumina îngerilor şi păstorilor de la Betleem, aşa cum se vede lumina Betleemului în icoana pe care o purtaţi. Vă dorim ani mulţi cu sănătate şi mai ales sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Botezului Domnului cu pace, bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu“, a spus Preafericirea Sa.
Seara colindelor a fost încheiată de corul preoţesc al Protopopiatului Ploieşti, coordonat de pr. protopop Ştefan Muşat şi dirijat de Eduard Tocan. „Este o frumoasă tradiţie pe care unele coruri preoţeşti o cultivă, nu numai în Bucureşti, ci şi la Ploieşti. Vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în toate lucrările misionare şi pastorale pe care le desfăşuraţi, iar una dintre lu-crările misionare foarte importante este şi aceasta: binevestirea Naşterii Domnului prin cântare, deoarece cântarea este o prelungire a cuvântului Evangheliei, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Noi când citim Evanghelia o deschidem prin cântare spre Împărăţia cerurilor, pentru că de acolo vine aceasta şi vrea să ne ducă în Împărăţia cerurilor. Cântarea bisericească în general leagă timpul şi spaţiul între ele, cerul şi pământul şi inimile oamenilor în comuniunea de iubire a Preasfintei Treimi“, a arătat Întâistătătorul Bisericii noastre. La finalul interpretărilor, membrii corurilor au primit daruri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.