Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Comemorarea eroilor căzuți la Păuliș
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la manifestările dedicate comemorării eroilor căzuți în bătălia de la Păuliș, acum 81 de ani.
În cadrul ceremoniei, ierarhul a săvârșit slujba de pomenire a eroilor din Detaşamentul Păuliş şi a evocat martiriul elevilor Şcolii de Subofiţeri Radna.
De asemenea, Arhiepiscopul Aradului a oficiat și slujba Parastasului la biserica din Păuliș. Ulterior, ceremonialul a continuat la Monumentul Eroilor de la Păuliș, acolo unde Înaltpreasfinția Sa a evocat jertfa celor care au luptat pentru țară în Al Doilea Război Mondial.
Bătălia de la Păuliș a avut loc între 13-20 septembrie 1944, pe linia de front Cladova- Păuliș-Miniș-Ghioroc-Cuvin între trupele române și aliații sovietici, respectiv forţele maghiară şi germană care au
atacat dinspre vest, ocupând Aradul.



.jpg)
