De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Comemorarea oştenilor moldoveni, la Războieni
În localitatea Războieni din judeţul Neamţ a fost comemorată, marţi seara, bătălia de la Valea Albă dintre moldoveni şi turci, de la 26 iulie 1476. Cu acest prilej, la troiţa aflată la trei kilometri de Mănăstirea Războieni, a fost săvârşită o slujbă de Parastas pentru oştenii care au pierit atunci pentru apărarea credinţei, a pământului şi a neamului românesc.
Tinerii şi credincioşii din parohia Războieni, Protopopiatul Târgu Neamţ, au participat, în urmă cu două zile, la slujba de pomenire a moldovenilor care şi-au dat viaţa în bătălia de la Valea Albă din 26 iulie 1476. Atunci, armata slăvitului voievod Ştefan cel Mare a luptat să ţină piept armatei otomane condusă de Mahomed al II-lea. Reprezentantul Protopopiatului Târgu Neamţ a fost părintele pr. lect. dr. Mihai Vizitiu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. După cum ne-a relatat protos. Nicodim Petre, secretar al Cancelariei eparhiale, slujba de pomenire, oficiată la troiţa ridicată pe locul unde a avut loc bătălia acum 535 de ani, a fost precedată de un cântec al buciumaşilor. Protos. Nicodim Petre a evocat în continuare momentele evenimentelor din 1476. "Ştefan cel Mare l-a sfidat pe Mahomed pentru că nu i-a plătit tribut şi pentru că l-a învins la Vaslui în 1475, pe 10 ianuarie. Armata lui Mahomed al II-lea era cea mai puternică în vremea aceea. În acelaşi timp, în vara anului 1475, Ştefan cel Mare confiscă darurile pe care generalii săi le prădaseră de la otomanii care cuceriseră cetatea genoveză Cafa. Aceste lucruri îl determină pe marele sultan să pornească un război împotriva Moldovei lui Ştefan. Un mare secret al lui Ştefan cel Mare a fost unitatea. El a avut mare încredere în oştenii săi. Unitatea aceasta a făcut ca oştenii moldoveni să poată răzbi în condiţii vitrege, împotriva unei armate foarte mari", a explicat protos. Nicodim Petre, care a adăugat faptul că este important ca în zilele noastre să-i cinstim şi să ne amintim de strămoşii care au apărat credinţa şi neamul cu preţul vieţii. La final, s-a intonat Troparul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi un recital de cântece patriotice. Cele peste 200 de persoane prezente la acest eveniment au participat apoi la o agapă frăţească.