În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Comemorarea protopopului Ştefan Lungu
Credincioşii Parohiei Şilindia, Protopopiatul Ineu, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, au participat duminică, 3 iulie, după slujba Vecerniei, la comemorarea vrednicului de amintire părintele Ştefan Lungu, protopop al Buteniului şi paroh în Şilindia, cu prilejul împlinirii a două decenii de la trecerea sa la cele veşnice.
Momentul comemorativ a fost onorat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, însoţit de pr. dr. Vasile Pop şi pr. Teodor Faur, consilieri în cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, de preotul Marian Ciucur de la Parohia Buteni, pr. Mircea Oală de la Parohia Şicula şi pr. Aurel de la Parohia Şilindia. Chipul părintelui protopop Ştefan Lungu a fost evocat în cadrul slujbei de Parastas de către preotul paroh Aurel Doca. "Figură renumită între personalităţile clericale de pe Valea Crişului din prima jumătate a secolului al XX-lea, părintele Lungu este cunoscut ca erudit şi de înaltă ţinută morală în plan social, un înflăcărat apărător al ortodoxiei în plan misionar, un bun organizator în plan administrativ şi un păstor devotat în plan pastoral. S-a născut în data de 11 aprilie 1898 în localitatea Jidoava (jud. Caraş Severin), fiind al şaptelea copil al lui Ioachim şi Stanca Lungu. Şcoala primară a făcut-o la Timişoara, iar cursurile liceale la Timişoara şi Braşov. După terminarea liceului a urmat Academia Teologică din Caransebeş, apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Cluj. În anul 1918, pe când avea 20 de ani, participă la Marea Unire Naţională de la Alba Iulia. În anul 1920, s-a căsătorit cu tânăra Lucreţia Borza, fiica preotului din localitatea Camna (jud. Arad). În anul 1921 a fost hirotonit pe seama Parohiei Şilindia, pe care a păstorit-o până în februarie 1931. În data de 18 decembrie 1930, preotul Ştefan Lungu din Şilindia a fost ales protopop al Butenilor. Instalarea noului protopop a avut loc în data de 15 februarie 1931, în prezenţa protopopului Ioan Georgea în calitate de reprezentant al episcopului Grigorie Comşa (1925-1935). În demnitatea de protopop a desfăşurat o bogată activitate timp de 18 ani, după care revine ca preot în Parohia Şilindia în anul 1949, datorită regimului comunist, păstorind până în anul 1976, când a ieşit la pensie, după o activitate de 55 de ani depusă în ogorul Domnului. În data de 5 iunie 1991, la frumoasa vârstă de 93 de ani, a trecut la Domnul, fiind prohodit de un numeros sobor de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Timotei, Episcopul Aradului. A fost înmormântat în cimitirul parohial din Şilindia. Paralel cu funcţia de protopop a mai îndeplinit diferite servicii la Centrul Eparhial, fiind consilier bisericesc şi deputat eparhial. În timpul vieţii a reuşit să-şi formeze o bogată bibliotecă, care după moartea sa a fost donată la Mănăstirea Hodoş-Bodrog", a spus părintele Aurel Doca. A păstorit Parohia Şilindia vreme de 37 de ani Părintele Aurel Doca a mai arătat că protopopul Ştefan Lungu a scris două cărţi publicate în anii 1926 şi 1929 având ca titlu "Posturile şi însemnătatea lor" şi respectiv "Fericirea tineretului şi Societatea", precum şi mai multe articole, studii şi predici publicate în revistele "Biserica şi Şcoala" din Arad, "Biserica Bănăţeană" şi "Mitropolia Banatului" din Timişoara. În cadrul Parohiei Şilindia a păstorit în mod exemplar vreme de 37 de ani, fiind prezent în toate activităţile parohiale. Împreună cu credincioşii parohiei a avut realizări marcante pe plan administrativ-economic, cultural şi social: reparaţii interioare şi exterioare la lăcaşul de cult, colecte pentru sprijinirea familiilor sărace. Între anii 1970 şi 1973, l-a contractat pe zugravul Toma Condrea pentru a picta biserica parohială, lucrări sfinţite în anul 1973 de episcopul Visarion Aştileanu. După anul 1980, a început lucrările de construcţie la casa parohială din localitate, deşi părintele protopop era deja la pensie. În timpul păstoririi parohiei, cât şi după ce a ieşit la pensie, în comunitatea parohială nu a putut pătrunde elementul neoprotest şi sectar. În cuvântul adresat celor prezenţi în finalul sărbătorii, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a arătat importanţa şi profunzimea învăţăturilor Mântuitorului din Evanghelia Duminicii a treia după Rusalii, a cuvintelor Apostolului zilei din epistola paulină către Romani. De asemenea, a evidenţiat contribuţia părintelui Ştefan Lungu la propăşirea vieţii bisericeşti, culturale şi sociale, alături de alte personalităţi clericale ale vremii. Aceşti preoţi, protopopi, dascăli de teologie sau ierarhi arădeni au marcat veacul cu faptele lor, cu personalitatea lor. Fie din modestia lor, sau din insuficientă cercetare istorică, multe dintre strădaniile acestora sunt încă necunoscute. Este important ca noi, cei de astăzi, să nu lăsăm ca uitarea să se aştearnă peste memoria lor. Evocarea acestora este o datorie morală pe care suntem chemaţi să o împlinim. Chiriarhul a lăudat iniţiativa preotului şi a credincioşilor din Şilindia de a-l comemora pe părintele protopop Ştefan Lungu. Datorită virtuţilor sale, protopopul Ştefan Lungu va rămâne în amintirea şi rugăciunile celor pe care i-a păstorit, ca model vrednic de urmat, ca exemplu de jertfelnicie pentru aproapele, dar şi ca vrednic păstor pentru credincioşii parohiei pe care i-a slujit şi i-a iubit cu timp şi fără timp.