Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Comunicări despre noile metodologii de predare
La Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi s-a desfăşurat sâmbătă, 28 martie 2015, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Simpozionul naţional „eTwinning - o comunitate de învăţare“.
Întrunirea a reunit profesori şi elevi ai seminariilor teologice din Galaţi şi Buzău şi ai altor şcoli din municipiul Galaţi, precum şi din Republica Moldova. Proiectele şi referatele prezentate au avut scopul de a conştientiza importanţa noilor tehnologii în activităţile de predare de la clasă. Totodată, simpozionul s-a dovedit şi un bun prilej pentru valorificarea experienţei dobândite în cadrul proiectelor eTwinning şi Erasmus+ (Comenius), prin intensificarea cooperării şi prin schimbul de bune practici între instituţii de învăţământ preuniversitar.
În partea a doua a lucrărilor a fost organizat şi un dublu concurs: de grafică şi de creaţii literare, având temele „eTwinning - aventură şi creativitate“, respectiv „eTwinning - povestea unei idei“.
IPS Părinte Arhiepiscop Casian a arătat că prezenţa tinerilor în cadrul acestei întruniri este o mărturie a credinţei şi culturii neamului românesc: „Ne bucură foarte mult prezenţa tinerilor de la seminariile din Buzău şi Galaţi, de la diferite şcoli din Galaţi, dar mai ales ne încântă prezenţa oaspeţilor noştri dragi de la renumitul Liceu «Meşterul Manole» din Republica Moldova, în cadrul unui proiect european care are scopul unei mai bune cunoaşteri a culturii, obiceiurilor şi portului popular, pentru a şti să ne purtăm frumos în lume ca oameni care au şi suflet, şi cultură, şi luptă pentru mai binele lor şi al popoarelor lor!“
În continuare, participanţii la simpozion au vizitat Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, având ocazia ca, în Capela „Întâmpinarea Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni“, să se închine la icoana ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.
Profesoara Liuba Pleşca, director al Liceului „Meşterul Manole“ din Sălcuţa - Căuşeni, Republica Moldova, impresionată de realităţile şi valorile istorice, culturale şi spirituale ale Muzeului-Palat episcopal, a mărturisit: „Europa ar deveni mult mai frumoasă dacă nu doar ar cunoaşte valorile noastre, ci le-ar primi şi le-ar promova. Căutarea aceasta febrilă în care ne aflăm noi, toţi, şi de o parte, şi de alta a Prutului, se va aşeza, în sfârşit, într-o matcă a ei proprie atunci când ne vom da seama că trierea valorilor, discernerea lor trebuie să-şi aibă neapărat obârşia în Ortodoxia noastră. Probabil de-aici trebuie să pornim şi tot aici să ne întoarcem cu toate descoperirile ştiinţifice, educaţionale şi tehnologice. Faptul că în cultura noastră românească sunt oameni care ştiu atât de bine să promoveze adevărata noastră istorie, adevărata noastră speţă europeană pe care, poate, nu toţi ne-o recunosc, simt că este un dar de la Dumnezeu!“
La eveniment, pe lângă profesori şi elevi, au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Consiliului Judeţean din Galaţi. În deschiderea activităţilor, corul Seminarului Teologic gălăţean şi cel al Liceului „Meşterul Manole“ din Sălcuţa, Republica Moldova, au susţinut un microconcert de cântece religioase şi tradiţionale.